Demersul analitic întreprins are drept scop introducerea în circuitul științific a unor date referitoare la prezența romanței în cultura națională. Pe parcurs vor fi schițate, în primul rând, unele repere privind dimensiunea ei istorică care, deocamdată, nu şi-a găsit o evaluare adecvată în cercetarea muzicologică. Răspândită la începuturi în muzica secolului al XIX-lea, romanța îşi găseşte rapid destinatarii, fiind prezentă şi savurată în saloanele protipendadei. Ca circumscriere culturală aparține atât creației populare, cât și celei academice, având o origine semicultă. Conținutul muzical, precum și cel poetic al acestui gen sentimental este de inspirație orășenească. Aspectul interpretativ este completat cu reflecții privind parametri implicați în configurarea identității categoriei în discuție — statutul discursiv și modul enunțiativ, care aparțin genului liric. Pivotul estetic și funcțional este cel tematizat, având ca fond de idei diversitatea sentimentală, nostalgia, melancolia, incertitudinea, regretul, lirismul filosofic ș.a. Semnalăm popularitatea și interesul de care s-a bucurat romanța în trecut și se bucură în prezent în rândul compozitorilor de pe ambele maluri ale Prutului, care au transpus valențele expresive în variate creații vocal-instrumentale, integrându-le în patrimoniul muzical național. Caracterul afectiv, meditativ, plastic al romanței își lărgește treptat orizontul, manifestându-se la intersecția unor categorii muzical-poetice intermediare, care apar în ipostaze precum romanța-elegie, romanța-tango, romanța-vals. În baza unor exemple anume, cele două componente structurale — melodia și textul — sunt analizate prin prisma mijloacelor de expresie, a elementelor morfologice, semanticii imaginilor artistice. Ca mijloc de comunicare nonverbală care întreține mesajul verbal, romanța se bucură de apreciere, unind iubitorii ei prin organizarea unor manifestări culturale de anvergură (festivaluri, recitaluri, festivaluri-spectacole), care îi popularizează potențialul artistic, creând punți pentru comunicarea și valorizarea ei, care sporesc interesul cognitiv și estetic față de cuvântul muzicalizat.