Traducerea reprezintă o modalitate de abordare a relației lui Cioran cu România, fără a cădea victimă a replicilor sale provocatoare sau a-i depăși narațiunea complicată. Dacă Cioran a refuzat în mod categoric să vorbească despre scrierile sale românești, criticii occidentali nu au ezitat, la rândul lor, să-i urmeze exemplul. Pentru unii era dificil de imaginat de ce i-ar păsa cuiva de cultura românească «minoră», în primul rând. Observăm, totuși, o predilecție a lui Cioran pentru extinderea intuiției dobândite de traducător, care se raportează nu numai la textul propriu-zis, ci și la autor. Cioran consideră că o traducere este o judecată de valoare, un comentariu, o oglindă în care autorul poate lesne contempla erorile minții sale. Și deci, o traducere ne trădează mai mult decât ne trădează textul. Interesul lui Cioran pentru traducere este motivat și de ideea identității. Utilizarea frecventă a pronumelui „noi” reprezintă o conexiune între poziția sa teoretică față de transferul traductologic și textele sale traduse sau traducerile făcute de el în alte limbi. În aceste corpusuri, autorul se regăsește în multiple roluri suprapuse: persoana întâi (plural) este autorul, dar și traducătorul. Iar identitatea românească transpare, volens nolens, în mesajele sale franceze, denotând clemență și noblețe, de această dată.

Translation represents a way to approach Cioran's relationship with Romania, without falling victim to his provocative remarks or ironing out his complicated narration. If Cioran himself was hesitant to talk about his Romanian writings, Western critics in turn hastened to follow his example. Some critics have found it hard to imagine why anyone would care about Romanian “minor” culture, in the first place. Other comments on the translation process underline its importance for Cioran. For example, the insight gained by the translator extends not only through the text under consideration, but also towards the author. Cioran was thinking that translation is a judgment, a commentary or a mirror where the author can contemplate, at his ease, the faults of his mind. So, a translation betrays us more than it betrays our text. Therefore, Cioran's interest in translation is like a place where one gets an idea of identity. The use of "we" in his fragmented texts links his theoretical position to the current state of Cioran's translated texts, where he finds himself in multiple overlapping roles: the first person plural is the author, but also the translator. But his Romanian identity appears, volens nolens, in his French messages, denoting clemency and nobility, this time.