Deși nașterea dispozitivelor digitale datează de la începutul anilor nouăzeci ai secolului trecut, lansarea de către Apple a primei versiuni a iPhone-ului în 2007 (urmată, în 2010, de cea a iPad-ului) a reprezentat posibilitatea, chiar și pentru cei mai mici copii, de accesare a tehnologiilor digitale fără mari dificultăți. Astfel, comparativ cu telefoanele mobile preexistente, acestea prezintă substanțial două caracteristici: manipularea directă, care se bazează pe idea reprezentării obiectelor digitale, încât utilizatorul să poată acționa cu acestea în același mod în care interacționează cu obiecte reale, care permit și mai multor copii să acceseze aplicații sau să navigheze pe o nouă pagină a unei aplicații, fiind adaptate schemele perceptive și motorii deja învățate la noile tehnologii și posibilitatea să facă mai multe lucruri din mers, cum ar fi: să se joace, să privească videoclipuri, să asculte muzică, să deseneze, să acceseze rețelele sociale și așa mai departe. Prin urmare, sunt învățate și se pun în practică comportamentele specifice de utilizare a mijloacelor digitale, difuzarea masivă și bruscă a mijloacelor tehnologice, devenind parte integrantă a vieții copiilor foarte mici, care, în baza comportamentelor celor mai mari, își construiesc acel „stil tehnologic personal", care va produce efecte relevante în construcția identitară a lor (personală și socială).