In ultimii ani, cercetarea fenomenului de sănătate mintală a devenit unul dintre scopurile prioritare în știință din lumea întreagă. Drept argument pentru asta sunt prognozele OMS, conform cărora, către anul 2020, tulburările psihice vor intra în topul celor cinci boli ale umanității [1;2]. Numit și ardere emoțională, sau profesională, sindromul burnout este nemijlocit unul dintre factorii care afectează sănătatea noastră mintală și chiar cea somatică. În viziunea cercetătorilor H. J. Freeudenberger și G. Richelson, J. Edelwich și A. Brodsky, B. A. Potter, K. Matheny, C. Maslach, sindromul burnout este o reacție a organismului la mediul, la condițiile și cerințele față de muncă. El afectează în mod special profesiile ce presupun interacțiunea cu alți oameni și se referă la fenomenele de deformare personală, ce apare ca rezultat al acumulării interne a emoţiilor negative, fără posibilitatea de a le exterioriza sau a le elibera. Fenomenul arderii emoţionale este analizat sub diverse aspecte. Sub aspect clinic, sindromul burnout desemnează eşuarea, uzura şi epuizarea energiei sau resurselor, care îi provoacă individului o scădere globală a întregului potenţial. Sub aspect social-psihologic, arderea emoţională se prezintă ca o stare de oboseală psihică, de decepţionare şi apare la oamenii cu aşa-numitele profesii auxiliare. Sub aspect organizatoric, sindromul burnout este văzut ca un proces în care un profesionist angajat anterior se dezangajează de munca sa, ca răspuns la stresul sau la tensiunea resimţită. Şi aspectul social-istoric, evidenţiază impactul societăţii în dezvoltarea sindromului burnout, reducând rolul individului ca atare în dezvoltarea acestei dereglări. Într-un cadru analitic distinct sunt prezentate componentele sindromului arderii emoționale. Astfel C. Maslach identifică trei component a sindromului burnout, şi anume: epuizare emoţională, depersonalizare, reducerea realizărilor personale [3]. Printre cercetările de referință din Republica Moldova cu referință la sindromul burnout putem enumera studiul teoretico-empiric al sindromului arderii emoționale în mediul academic în care a fost stabilit gradul de afectare a cadrelor didactice de sindromul burnout și identificate diferențe de gen în manifestarea arderii emoționale în raport cu tipul de temperament, nivelul stresului, stagiul, vârsta și satisfacția în muncă. [4]. In sfera medicală, Potâng A., și Coşciuc I. (2008) au cercetat unele aspecte ale relatiei dintre arderea profesionala şi calitatea vieţii la lucrătorii medicali [4]. Actualmente, cercetarea sindromului burnout printre cadrele didactice universitare cu evidențierea determinanţilor care provoacă și mențin acest sindrom rămâne a fi un obiectiv actual al managementului calității universitare. Printr-o analiză preliminară a activității corpului didactic din cadrul USMF ”N. Testemițanu” au fost puși în evidență următorii factrori de risc pentru instalarea sindromulul burnout, cum ar fi: 1. Creșterea ratei de stres, nevrotism și depresie la locul de muncă. 2. Creșterea volumului de muncă și responsabilitate, ce rezultă din modernizarea și racordarea învățământului medical la standardele europene. 3. Diversificarea și multiplicarea cerințelor față de cadrul didactic din sfera medicală, căruia i se cer diverse competențe: profesionale, pedagogice, tehnice, transversale, predarea în limbile de circulație internațională etc. 4. Lipsa sau insuficiența strategiilor de depășire a stărilor psihologice negative generate de suprasolicitare la locul de muncă, având drept consecință creșterea nemulțumirii și demotivării cadrelor didactice medicale. 5. Schimbările continuu în managementul curricular fără ca profesorul să participe activ la acest proces. etc. Pe lângă acești factori, profesorii medici pot fi tensionați de situații de eventual conflict sau neînțelegere cu pacienții, rudele pacienților, studenții, administrația catedrei și administrația instituției medicale, colegi de serviciu, etc. Prin urmare, ținem să menționăm importanța cercetării sindromului burnout printre cadrele didactice din sfera medicală și elaborarea unor strategii oportune de prevenție și diminuare a fenomenului dat, prin faptul că, este o prerogativă a întregii comunități, nu doar cea academică.