Revoluţia tehnologică din toate domeniile a produs un salt spectaculos în toate formele şi tipurile de criminalitate, sporindu-le gradul de complexitate şi organizare şi constituind o ameninţare tot mai mare pentru entităţile statale. Criminalitatea internaţională nu se limitează la a ameninţa supremaţia legii, ci o transgresează, zdruncinând stabilitatea statală şi obstaculând dezvoltarea economică, datorită preponderenţei componentei sale economice. Din aceste motive, lupta contra criminalităţii constituie centrul preocupărilor societăţii internaţionale, ţinând cont de faptul că crima poate pune în pericol dezvoltarea socială şi civilă a popoarelor, pacea şi exercitarea libertăţii. În ultimul timp, criminalitatea internaţională în lume dobândeşte un nou nivel. Este din ce în ce în ce mai reală tendinţa de asociere a diferitor asociaţii criminale internaţionale, unde se observă împărţirea sferelor de influenţă în diferite domenii de activitate infracţională, cooperare reciproc avantajoasă. Contribuie la aceasta noile tehnologii moderne, în special informaţionale. În această situaţie, este nevoie de o coordonare reciprocă a organelor de drept din fiecare ţară privind organizarea unui front unit de combatere a criminalităţii internaţionale. Problema care rezultă necesită dezvoltarea unor noi căi şi mijloace de rezolvare a acesteia. Criminalitatea internaţională, într-o formă sau alta, există aproape în toate ţările din lume. În prezent, în ştiinţele criminologice a diferitor state nu a apărut încă o definiţie unică sau un concept unic pentru termenul „criminalitate internaţională”. Cu toate acestea, în ciuda diferenţelor semnificative în interpretările efectuate, esenţa criminalităţii internaţionale este în general aceeaşi în diferite locaţii geografice. Pe baza vastei experienţe internaţionale mondiale, a cercetărilor teoretice şi practice, prin „criminalitate internaţională” se înţelege funcţionarea durabilă, condusă de o asociaţie criminală, care profesează criminalitatea ca o afacere şi creează un sistem de protecţie de control social cu ajutorul corupţiei. Printre caracteristicile criminalităţii internaţionale pot fi distinse: stabilitatea şi expansiunea internaţională, existenţa unui sistem ierarhic, dorinţa de a obţine profituri extrem de mari, legături cu oficialii guvernamentali şi funcţionarii organelor de stat, apariţia corupţiei în cele mai înalte sfere de putere ale unui stat, activarea în special în domeniul economic, capacitatea de a se adapta la schimbările ce au loc în politica economică, precum şi de multe ori – a guverna, tendinţa de a influenţa asupra politicii naţionale, monitorizarea în ansamblu a celor mai profitabile domenii, utilizarea fondurilor băneşti pentru monitorizarea mass-mediei, contacte strânse între grupurile criminale internaţionale. Actuala tendinţa majoră a dezvoltării socioeconomice este şi „era globalizării”. Nivelul de interdependenţă a economiilor naţionale a atins un nou nivel, în urma căruia a apărut un fenomen nou – economia mondială sau globală. Procesul de globalizare a afectat toate domeniile relaţiilor economice, schimbând parametrii lor cantitativi şi calitativi. Astfel, în domeniul crimelor transnaţionale se evidenţiază următoarele tendinţe generale: – este relativ simplu, pentru persoanele implicate, de a schimba regiunea activităţii criminale şi a se adapta rapid; – limita dintre activitatea legală şi cea ilegală este umbrită; – tehnologiile informaţionale sunt pe larg aplicate în organizarea şi activitatea ilicită. Procesul de globalizare a schimbat calitativ caracterul criminalităţii, pentru a descrie astfel de cazuri, criminologii au introdus termenul „criminalitate transnaţională”. Structura criminalităţii transnaţionale tradiţional cuprinde trei elemente: crime internaţionale, infracţiuni cu caracter internaţional şi crime care implică străini. Infracţiunile internaţionale sunt infracţiunile împotriva păcii şi securităţii omenirii şi care prezintă un pericol sporit pentru întreaga omenire. Acestea includ genocidul, utilizarea de arme nucleare, rasismul, terorismul etc. Infracţiuni cu caracter internaţional provoacă daune relaţiilor normale internaţionale, colaborării paşnice dintre state, organizaţii şi cetăţenii diferitor ţări. Acestea includ contrabanda, traficul ilicit de droguri, migraţia ilegală, pirateria, propaganda pornografiei, traficul de fiinţe umane, deturnări de nave, falsificări etc. Infracţiuni care implică străini sunt cele care sunt comise de străini, în participaţiune cu ei sau împotriva lor. Prin infracţiuni cu caracter internaţional trebuie înţelese faptele prevăzute de convenţiile şi tratatele internaţionale care nu se referă la infracţiunile contra păcii şi securităţii omenirii, dar care atentează la relaţiile normale dintre state şi prejudiciază colaborarea paşnică în diverse domenii ale relaţiilor interstatale, precum şi diversele organizaţii sau cetăţeni, şi care sunt pedepsibile fie conform normelor prevăzute de tratatele internaţionale, fie conform celor ale legislaţiilor penale naţionale, dar în conformitate cu aceste convenţii sau tratate. Din definiţie reiese că infracţiunile cu caracter internaţional trebuie deosebite atât de cele internaţionale, cât şi de cele general-penale. Acestea sunt doar câteva categorii ale infracţiunilor transnaţionale, trăsătura principală fiind caracterul lor economic. În felul acesta, relaţiile economice internaţionale devin obiect de atentare, fiind folosite ca mijloace de a comite, ascunde şi / sau pune în aplicare, excluzându-se caracterul lor politic, militar, religios şi rasist. Astfel, criminalitatea transnaţională constituie totalitatea infracţiunilor comise unde se exclude caracterul lor politic, militar, religios şi rasist. Aceasta constituie o deosebire faţă de criminalitatea organizată, economică, de corupţie şi de alte categorii de criminalitate. În doctrinele dreptului internaţional şi în literatura de specialitate termenii „internaţional” şi „transnaţional” sunt utilizaţi în principal ca fiind echivalenţi. Acest lucru se justifică, dat fiind că ambii termeni din punct de vedere etimologic desemnează unul şi acelaşi fenomen. Astfel, conform DEX-lui „trans” - „care depăşeşte graniţele naţionale” şi „internaţional” – „care se desfăşoară între naţiuni, care angajează sau privesc mai multe ţări, privitor la raporturile dintre naţiuni.” Este corect din punct de vedere lingvistic, dar ca şi orice terminologie (excepţie nu face şi terminologia juridică), convenţional li se atribuie explicaţii. În cazul dat la „criminalitatea internaţională” şi respectiv „crimele internaţionale”, cum a fost specificat în literatura de specialitate, se referă doar o parte din infracţiuni periculoase pentru comunitatea mondială. Prin urmare, pentru a evita ambiguităţile, termenul „criminalităte transnaţională” aparţine acelei categorii întregi, şi anume criminalităţii internaţionale. Cercul şi dimensiunea criminalităţii transnaţionale penal generale sunt destul de mari. Încă acum 30 de ani, secretarul general al Interpolului, J. Nepos, a declarat: „În prezent, aproape toate infracţiunile prevăzute de codul penal au răspândire internaţională”. [1, p.229]. Astfel, din totalitatea infracţiunilor transnaţionale se stabilesc şi infracţiunile penal-generale, care după dimensiunea, stabilitatea, extinderea internaţională în primul rând aduc îngrijorări comunităţii mondiale. Noţiunea de „criminalitate transnaţională” este studiată şi de academicianul rus F.M. Reşetnikov care a expus ideea că din totalitatea crimelor transnaţionale se evidenţiază doar acelea care au anumite caracteristici esenţiale, una din ele fiind caracterul organizat al crimelor transnaţionale. Astfel, autorul relevă că crima organizată există în special sub forma reţelelor internaţionale implicate în contrabandă, comerţul ilegal cu aur, diamante, narcotice, contrafacerea, furtul şi revânzarea operelor de artă etc.[2, p.92, 102-114] O încercare de a defini „criminalitatea transnaţională” a fost întrepinsă şi de S.V. Maksimov. În opinia sa, aceasta „presupune totalitatea infracţiunilor comise într-o anumită perioadă de timp, comise de anumite persoane, provocând prejudiciu pentru două sau mai multe state, sau raporturilor dintre state a căror răspundere este prevăzută în actele dreptului penal internaţional”.[3, p.22] Criminalitatea transnaţională trebuie delimitată şi de cea transfronatlieră, care are un concept mai îngust şi descrie doar o parte a criminalităţii transnaţionale. Structura criminalităţii transnaţionale este complexă şi discutabilă, deoarece o listă oficială a infracţiunilor transnaţionale nu există. Cu toate acestea, criminologii disting următoarele categorii de infracţiuni, printre care: 1) terorismul; 2) comerţul ilegal cu arme; 3) contrabanda cu arme nucleare; 4) deturnarea avioanelor; 4) traficul de droguri; 5) prostituţia; 6) spălarea banilor; 7) furtul operelor de artă şi obiectelor culturale; 8) operaţiuni ilegale cu metale preţioase; 9) furt de proprietate intelectuală şi alte acte periculoase.[4, p.21] Condiţiile care favorizează criminalitatea transnaţională sunt strâns legate de traficul ilegal de arme şi infracţiuni comise cu arme, traficul de droguri, terorismul care au o legătură directă cu problemele criminalităţii internaţionale. Cele descrise mai sus caracterizează problema criminalităţii ca un fenomen care determină necesitatea cooperării internaţionale în combaterea acestuia asigurată cu o bază juridică şi ştiinţifică.