Comerţul ilegal internaţional cu valori culturale constituie o latură importantă a criminalităţii transnaţionale. După valoarea tranzacţiilor la nivel internaţional această activitate criminală transnaţională cedează doar traficului de droguri, traficului de fiinţe umane şi traficului de arme. Spre deosebire de activităţile ilicite menţionate, traficul cu obiecte de valoare culturală, de regulă, constituie o activitate complexă care implică sustragerea obiectelor de valoare culturală din colecţiile muzeelor sau a persoanelor particulare, efectuarea ilegală a unor săpături arheologice, exportul ilegal al obiectelor de valoare culturală pentru a fi vândute la preţuri sporite. De regulă, în ţara de origine obiectul ce constituie valoare culturală este apreciat la un preţ mai mic, iar în ţările cu un număr mare de persoane bogate şi colecţionari, acesta sunt realizate la preţuri foarte mari. Cele mai afectate ţări de criminalitatea contra patrimoniului cultural sunt Franţa, Italia, Rusia, Polonia, Germania. În rezultatul acţiunilor militare din Irak (2003) au fost vandalizate Muzeul arheologic naţional, Biblioteca naţională din care au fost sustrase obiecte de raritate deosebită şi de valoare inestimabilă pentru omenire (ca exemplu originalul celui mai vechi cod de legi – Codul lui Hamurabi). Astăzi, majoritatea oamenilor care nu sunt preocupaţi de asemenea probleme, de regulă, nu acordă o atenţie cuvenită acestor probleme. Majoritatea consideră că pot exista şi activa fără aşi crea gânduri şi probleme vizavi de domeniul dat. Republica Moldova nu constituie o excepţie de la problema abordată. Mii de obiecte de valoare culturală au fost exportate ilegal în ţările Uniunii Europene: în Rusia anual se săvârşesc peste 5000 de sustrageri ale bunurilor patrimoniale, în Franţa peste 3000 pe an, în Italia peste 3500 obiecte se anunţă anual în căutare. În republica Moldova o asemenea statistică practic nu există, deşi cunoaştem că pe parcursul ultimilor 10 ani din mai mult de 60 biserici au fost sustrase obiecte de cult, dar nu se cunoaşte câte persoane în particular au devenit victime ale unor asemenea fapte, în unele cazuri persoanele nu cunosc că au devenit victime ale unor escrocherii.Mecanismele de săvârşire a infracţiunilor din domeniul dat sunt foarte ingenioase: schimbul obiectului original cu o copie, falsificarea expertizelor şi permiselor de export, exportul în scopul de restaurare cu nimicirea ulterioară a documentelor, prezentarea organelor de control a originalului sub pretextul că constituie o copie bine executată, ascunderea în locuri special adaptate în timpul traversării frontierei etc. Procurarea obiectelor de valoare culturală a devenit o modalitate foarte eficientă de spălare a banilor, este o modalitate sigură de păstrare a lichidităţilor, fapt care protejează banii de inflaţie, iar cu timpul obiectul devine şi mai scump. Traficul cu obiecte de valoare culturală este un gen specific al criminalităţii transnaţionale şi presupune implicarea unor personalităţi, colecţionari, instituţii şi agenţi economici din întreaga lume. Scara largă la care a ajuns să se dezvolte comerţul ilicit cu obiecte din patrimoniul cultural a trezit preocuparea organizaţiilor nonguvernamentale la nivel internaţional. De regulă, cumpărători ai obiectelor de valoare culturală sunt muzeele. Abia după 24 iunie 1995, odată cu semnarea la Roma a Convenţiei referitoare la bunurile culturale sustrase şi exportul ilicit a apărut un act normativ internaţional, menit să interzică muzeelor procurarea obiectelor de valoare culturală suspecte. Până la 1995 exista numai un cod deontologic, semnat de mai mult de 10 directori ai muzeelor, prin care se obligau să verifice originea obiectelor de valoare culturală ce urmează a fi procurate. Acest aspect a trezit discuţii în rândul savanţilor şi persoanelor preocupate de investigarea problemelor patrimoniului cultural. Unii sunt de părerea că situaţia descrisă este favorabilă, deoarece există şanse ca obiectele de valoare culturală să se întoarcă înapoi în muzeu şi să devină din nou obiecte ce aparţin întregii societăţi. Alţii sunt de părerea că este necesară o înăsprire a normelor internaţionale în acest domeniu şi muzeelor să le fie interzisă procurarea obiectelor dacă originea acestora este dubioasă. La nivel mondial există o serie de organisme internaţionale în sarcina cărora este pusă şi contribuţia la combaterea infracţiunilor ce ţin de traficul de obiecte de valoare culturală: ONU, Interpol, Europol, Eurojust, Centrul regional al iniţiativei de cooperare în sud-estul Europei pentru combaterea criminalităţii transfrontaliere (SECI), Iniţiativa central europeană (ICE). Toate aceste organisme, în special Interpol, Europol, la care mai putem adăuga şi Asociaţia internaţională a vămilor au tangenţă directă la problema discutată. Interpolul şi Europolul sunt, însă, organe regionale centrale destinate acumulării şi transmiterii informaţiei. Statele care s-au lovit puternic de această problemă şi au conştientizat-o şi-au creat organele sale competente în combaterea criminalităţii cu obiecte din patrimoniul cultural. Astfel la 1969 Italia a creat Echipa de carabinieri destinată protecţiei valorilor culturale, căreia, pe lângă cazurile de cercetare a infracţiunilor din domeniu, i-au fost atribuite şi competenţe largi: eliberarea autorizaţiilor de import şi export a obiectelor de valoare culturală, eliberarea licenţelor de autorizare a comerţului cu obiecte de valoare culturală, gestionarea bazelor de date cu asemenea obiecte sustrase, asigurarea bunurilor etc. Acest serviciu a fost dezvoltat când secţii în fiecare oraş al Italiei.Organizaţiile investite cu dreptul de cercetare a infracţiunilor în domeniul traficului cu obiecte de valoare culturală ale diferitor state întocmesc şi menţin baze de date în vederea popularizării şi depistării obiectelor sustrase. Mai puţin active pe acest eşichier sunt fostele ţări sovietice (cu excepţia Rusiei), deşi aceste ţări au devenit furnizori importanţi de asemenea obiecte peste hotare. Unele aspecte negative sunt favorizate de imperfecţiuni ale legislaţiei, altele iresponsabilităţii noastre faţă de patrimoniul cultural. În acest aspect aş evidenţia şi Republica Moldova, legea penală a căreia incriminează distrugerea sau deteriorarea monumentelor de istorie şi cultură. Aceasta faptă poate fi incriminată dacă a fost săvârşită asupra unui monument inclus în Registrul monumentelor de istorie şi cultură prin Hotărâre de Parlament. În celelalte cazuri (săpături arheologice neautorizate, lipsa înregistrării monumentului în Registru) constituie alte fapte sau nu cad sub incidenţa legii. Problema de bază o constituie pasivitatea organelor de poliţie în acest domeniu: sustragerile din muzee, biserici sunt calificate de rând cu celelalte infracţiuni, însă problema de bază în aceste cazuri o constituie aprecierea preţului obiectului, aspect important pentru încadrarea juridică a faptei. Unele obiecte de valoare culturală pot fi apreciate material la preţuri mizerabile sau pot fi declarate că nu costă nimic. În aspect de importanţă ştiinţifică, istorică şi culturală, însă, aceste obiecte pot avea o valoare inestimabilă. În concluzie aş face unele recomandări care indică că pe această dimensiune există substrat consistent de activitate: – lărgirea şi publicarea Registrului bunurilor de valoare culturală şi istorică; – constituirea bazei de date electronice a obiectelor de valoare culturală în toate muzeele, bisericile şi bibliotecile Republicii Moldova; – constituirea în cadrul Departamentului Poliţie al MAI a unei echipe specializată în cercetarea faptelor contra patrimoniului cultural; – sensibilizarea societăţii că obiectele vechi, cu vârsta mai mare de 100 ani constituie valori culturale.