Majoritatea cercetătorilor din secolul al XIX-lea – începutul secolului al XX-lea care s-au referit tangențial la această categorie fi scală îi considerau ca o categorie privilegiată: A. Nadejdin vedea în ei urmași ai coloniștilor străini – ai bulgarilor, sârbilor etc., care s-au așezat pe aceste teritorii în timpul domniilor pământene; locotenent-colonelul Cartierului General al armatei ruse M. Daragan – agricultori, transferați din categoria preoților și slujitorilor bisericești, iar rupta de vistieria și rupta de cămara – îi asemăna cu raznocinții; A. Skalkovski – descendenți din alte categorii sociale, preponderent din rândurile preoților sau în cazul împroprietăririlor cu pământ – ale nobililor personali, sau cu referință la rupta de vistieria și rupta de cămara – a raznocinților; A. Zașciuk – o categorie a răzeșilor, ce posedau țigani șerbi; A. Nacco – industriași străini, ce plăteau dări în baza cărților de danie; N. Lașcov – originari din alte state, transferați cu traiul în Moldova: rupta de vistieria plăteau impozite vistieriei, iar rupta de cămara – personal domnului (cămara), care după anexarea acestui teritoriu la Imperiul Rus au pierdut fostele privilegii și prestigiul social. P. Svinin îi considera pe ruptași o categorie de locuitori destul de veche, descendenți din familii de preoți care benefi ciază de diferite privilegii; similar mazililor, erau scutiți de prestațiile locale și îndeplinesc împreună cu ei diferite dispoziții ale guvernului; plătesc, la dispoziția vistieriei, personal darea numită dajdie, iar alte dări le achită ca și mazilii; plătesc doar jumătate din desetină; pot dispune de 50 stupi de albine și tot atâtea capete de porcine; pentru un număr mai mare, similar țăranilor, achită câte 8 parale pentru fi ecare. Rupta de vistieria și rupta de cămara, scrie P. Svinin, intră în categoria ruptelor. Această clasă este alcătuită din străini, industriași (negustori) și meșteșugari, care nu sunt impuși birului și prestațiilor locale, dar achită o anumită sumă de bani, în funcție de situația lor fi nanciară sau în baza cărților de danie pe care le au de la domnii Moldovei. P. Svinin consideră necesar de a împărți ruptele în ghilde, similar negustorilor din guberniile interne ruse. Această părere o împărtășesc și ruptele, înțelegând foloasele pe care le pot trage din această divizare. Autorul studiului dedicat Dreptului de avere al diferitor clase ale populației din regiunea Basarabia la 1842, constată că „Alături de mazili se afl ă ruptașii, sau descendenții din familiile de preoți, care rămân a fi laici. Pornind de la considerentul că în Principate în categoria clerului sunt incluși propriu-zis slujitorii cultului, adică protoiereii, preoții și diaconii, iar slujitorii de rang inferior nu benefi ciază de nici un fel de drepturi și privilegii, apoi situația dată a fost păstrată și în regiunea Basarabia: cei care erau deja atestați în categoria ruptașilor, erau și mai departe incluși în această categorie, adică toți copiii protoiereilor, preoților și diaconilor, în cazul în care ei nu vor dori să devină slujitori ai cultului. În toate tipurile de relații sociale și civile ruptașii din Basarabia sunt egalați cu mazilii”. Documentele de arhivă atestă că componența ruptașilor era destul de diversă și pestriță, incluzând elemente autohtone și străine, transferate de peste hotare în Moldova din mediul țărănesc, dar și cele din mediul urban autohton, care n-au fost înscrise în categoriile privilegiate ale societății, nu aveau sediu permanent și nu erau înscriși în categoria birnicilor, benefi ciau de unele privilegii în baza cărților de danie emise de domn, care ulterior au fost confi rmate și de administrația imperială.