Abordarea preponderent peiorativă a istoriografiei naţionale faţă de dominaţia rusească nu a încurajat studierea cauzelor care au determinat structura şi mecanismu l de funcţionare a sistemului administrativ din Basarabia. Selectarea modelului administrativ a fost una circumstanţială, ce ţinea cont de factorii interni şi externi, cât şi de rezultatul interferenţelor centru-periferie. Astfel, aplicarea modelului de transformare, expresie a misiunii civilizatoare sau al celui de adaptare, bazat pe drepturile istorice ale indigenilor, urma a fi ajustat în contextul culturii locale. Drept rezultat, au fost create forme hibride, care s-au bazat pe imitaţii ale modelelor aplicate în alte provincii occidentale ale imperiului, conjugate cu tradiţiile administraţiei locale şi treptat acordat practicilor de la centru. Astfel, centrul nu a dat dovadă de o viziune univocă şi coerentă asupra evoluţiei noii provincii. Diversitatea abordărilor politicii promovate în cazul Basarabiei se datorează şi lipsei unei omogenităţi a spaţiului pruto-nistrean la nivel demografic, etnic şi teritorial, cât şi conflictelor de interese printre factorii de decizie. Autonomia bazată pe legile şi obiceiurile indigene cât şi pe implicarea activă a elitei locale a fost treptat suprimată în anii ’20 ai secolului al XIX-lea, de direcţia asimilării administrative, implicit cu promovarea activă a politicii de colonizare. Aplicarea celor două modele nu a fost una succesivă, ci una concomitentă/complexă, cu accente de prioritate în funcţie de viziunile centrului, determinând caracterul tranzitoriu al provinciei.