In this article the author examines the poetry of Sergiu Matei Nica (1917-1973), one of the most important and one of the least known Bessarabian writers of the 30s and ‘40s of the last century. During his lifetime he published a single volume Storms on the Dniester (1943). He was a political prisoner, he was deatined long years in communist prison. He left numerous manuscripts, published posthumously. The analysis is centered primarily on the poetry of the carceral universe, written in the late ‘60s early ‘70s, conceived as “a real curse”. It is a poem of inner exile, written to fill an ontological void, conceived as vindictive therapy of nostalgia for “a country crucified on the cross”.

În acest articol este examinată poezia lui Sergiu Matei Nica (1917-1973), unul dintre cei mai importanți, dar și unul dintre cei mai puțin cunoscuți scriitori basarabeni din anii ᾽30-᾽40 ai secolului trecut. În timpul vieții a publicat un singur volum – Furtuni pe Nistru (1943). A fost deținut politic, a făcut ani grei de pușcărie comunistă. A lăsat numeroase manuscrise, publicate post-mortem. Analiza e centrată prioritar pe poezia universului carceral, scrisă la sfârșitul anilor ᾽60 și începutul anilor ᾽70, dar concepută și ca „un adevărat blestem”. E o poezie a exilului interior, plăsmuită pentru a umple un gol ontologic și percepută ca terapie vindicativă a nostalgiei pentru „o țară pe cruce răstignită”.