La art.2171 C.pen. al R. Moldova, legiuitorul incriminează două fapte infracţionale. Prima constă în circulaţia ilegală a plantelor care conţin droguri sau etnobotanice , iar cea de a doua – circulaţia ilegală propriuzisă a drogurilor, etnobotanicelor sau a analogilor acestora, în ambele cazuri fiind săvârşite cu scop de înstrăinare. Astfel, potrivit art. 2171 alin. (1) prima faptă constă în semănatul ori cultivarea de plante ce conţin droguri, prelucrarea ori utilizarea unor astfel de plante fără autorizaţie sau semănatul ori cultivarea de plante pentru fabricarea produselor etnobotanice, săvârșite în scop de înstrăinare, iar cea de a doua – producerea, prepararea, experimentarea, extragerea, prelucrarea, transformarea, procurarea, păstrarea, expedierea, transportarea, distribuirea sau alte operaţiuni ilegale cu droguri sau cu analogi ai acestora, săvârșite în scop de înstrăinare, ori înstrăinarea ilegală a drogurilor sau analogilor acestora, Scopul de înstrăinare a drogurilor sau etnobotanicelor este un semn de factură subiectivă, care stă la baza incriminării distincte a faptelor prevăzute la art. 217 şi 2171 C.pen. al R. Moldova. Legiuitorul consideră că traficul ilicit al substanţelor sus-menţionate orientat spre înstrăinarea lor prezumă un grad prejudiciabil sporit faţă de aceeaşi faptă săvârşită fără un asemenea scop. Sancţionarea mai aspră a infracţiunii incriminate la art. 2171 C.pen. derivă din faptul că traficantul urmăreşte să înstrăineze substanţele narcotice, psihotrope sau analoagele acestora, precum şi plantele care le conţin, introducându-le astfel în circuitul ilegal. Urmărirea unei asemenea finalităţi conferă faptei o periculozitate sporită, întrucât acţiunile de răspândire a drogurilor facilitează consumul acestora, ceea ce imprimă un pericol mai mare pentru relaţiile sociale ce condiţionează protejarea sănătăţii publice. Pentru existenţa componenţei de infracţiune este obligatoriu ca acţiunile incriminate la art.2171 alin.(1) şi (2) să fie săvârşite în scop de înstrăinare a substanţelor sus-menţionate. Astfel, calificarea faptei în baza art. 2171 C.pen. trebuie să se bazeze pe probe suficiente din care să rezulte că făptuitorul a urmărit scopul înstrăinării plantelor sau a substanţelor sus-menţionate. Într-o speţă, instanţa superioară a concluzionat: «Dacă în cadrul judecării cauzei de către instanţa de fond nu a fost identificată persoana căreia condamnatul trebuia să-i înstrăineze substanţa narcotică, acţiunile lui urmează a fi încadrate în baza art.217 alin.(2) Cod penal, ca circulaţia ilegală a substanţelor narcotice, săvârşită în proporţii mari şi fără scop de înstrăinare» [2]. Se poate observa că infracţiunea incriminată la art.2171 C.pen. nu a fost reţinută din cauza neidentificării persoanei căreia urma să-i fie înstrăinat drogul. La identificarea scopului de înstrăinare însă urmează a fi luate în considerare şi evaluate totalitatea împrejurărilor în care a fost săvârşit actul infracţional, astfel încât decizia să nu se bazeze în mod univoc doar pe una dintre acestea. Or, legiuitorul nu cere ca substanţele menţionate să fie efectiv înstrăinate, ci condiţionează infracţiunea de prezenţa unui asemenea scop la momentul comiterii infracţiunii, indiferent de faptul dacă a fost sau nu efectiv realizat. Cunoaşterea persoanei căreia urmează să-i fie comercializate substanţele narcotice sau psihotrope reprezintă doar una din probele care facilitează stabilirea de către organele de drept a intenţiei de înstrăinare a acestora. Acest lucru derivă din îndrumările interpretative ale Hotărârii Plenului CSJ din 26.12.2011: «Intenţia de a înstrăina substanţele menţionate reprezintă dorinţa, planul unei persoane care declanşează acţiuni în acest sens, cum ar fi: procurarea, prepararea, păstrarea, transportarea acestora, plasarea într-un ambalaj comod pentru înstrăinare sau încheierea unei înţelegeri corespunzătoare cu consumatorul etc.» [1]. De exemplu, existenţa scopului de înstrăinare poate rezulta din faptul pregătirii de către subiect a ambalajelor speciale, proporţionate în funcţie de doza de consum a substanţei narcotice sau psihotropre. În speţă s-a reţinut: «A.B., într-o zi şi circumstanţe nestabilite de către organul de urmărire penală, a intrat în posesia substanţei psihotrope – metamfetamină, pe care a păstrat-o şi transportat-o ilegal. La data de 14.08.2008, pe teritoriul CPS Botanica, mun. Chişinău, în cadrul cercetării la faţa locului a automobilului de model «VW-Golf-4», cu numărul de înmatriculare CHS 525, care se afla în folosinţa şi posesia lui A.B., în portiera din faţă, din stânga, a fost depistat un pacheţel din polietilenă transparentă, în interiorul căruia se aflau trei pacheţele din staniol, cu conţinut de substanţă albă şi care, conform raportului de expertiză în comisie nr.2491 din 26.09.2008, constituie substanţă psihotropă – metamfetamină, nefolosită în scopuri medicale, cu masa de 1,3 g. Tot el, în circumstanţe şi perioadă de timp nestabilite de organul de urmărire penală, a intrat în posesia substanţei psihotrope metamfetamină, pe care o păstra ilegal, cu scop de înstrăinare. La 14.08.2008 în garajul nr.31, (...), mun. Chişinău, închiriat de către ultimul, în urma percheziţiei, au fost depistate şi ridicate 2 cutii din polietilenă cu conţinut de substanţă albă cu masa de 273,28 g şi 65 de pacheţele din folie de staniol cu substanţă albă cu masa de 48,09 g, care conform raportului de expertiză în comisie nr.2491 din 26.09.2008 constituie substanţă psihotropă – metamfetamină, nefolosită în scopuri medicale, cu masa de 321,37 g». [3]. Cu referire la acest caz, CSJ a concluzionat pe bună dreptate: «Instanţa de fond precum şi cea de apel reîncadrând acţiunile inculpatului din prevederile lit.d) alin.(4) art.2171 CP în cele ale lit.b) alin.(4) art.217 CP nu a tras o concluzie argumentată» [3]. În aceeaşi ordine de ideii, mai putem menţiona că în speţa de mai sus instanţa de fond şi cea de apel au calificat activitatea infracţională potrivit regulilor concursului de infracţiuni [art.217 alin.(3) lit.c) şi art.217 alin.(4) lit.d) C.pen.], [3]. O asemenea soluţie nu poate fi apreciată ca fiind corectă, întrucât unitatea infracţională nu este afectată atunci când substanţele narcotice sau psihotrope ce fac parte din unul şi acelaşi lot sunt păstrate în locuri diferite. Faptul că o cantitate din substanţa psihotropă metamfetamină a fost depistată în mijlocul de transport, iar o altă cantitate în garaj nu întemeiază calificarea activităţii potrivit regulilor concursului de infracţiuni. Din împrejurările obiective ale cauzei rezultă o acţiune unică de păstrare a respectivei substanţe, comisă sub imperiul unei singure intenţii infracţionale. Într-o altă speţă, identificarea scopului de înstrăinare a substanţei narcotice a reieşit, inclusiv, din cantitatea impunătoare a substanţelor narcotice aflate la persoană. Astfel, Colegiul penal al CSJ a concluzionat: «Argumentul instanţei de apel precum că nu a fost dovedit scopul de înstrăinare a substanţelor narcotice, la fel nu poate fi reţinut de instanţa de recurs, în sentinţă fiind just menţionat că S.V. a procurat, păstrat şi transportat ilegal substanţele narcotice depistate la el, având scop de înstrăinare a acestora, din motivul că el, deşi este consumator de droguri, în cadrul şedinţei de judecată a declarat că nu întrebuinţează heroină, la fel, din declaraţiile martorului C.I., rezultă că condamnatul, imediat ce a fost depistat la el drogul, a declarat şi scopul acestora – pentru a le transporta din R. Moldova, pentru desfacere în Italia; fapt confirmat şi prin cantitatea impunătoare a heroinei – 924 g» [4]. Se mai poate menţiona că scopul infracţiunii descrise la art.2171 este opus celui caracteristic infracţiunii incriminate la art.217 C.pen., respectiv este exclusă ideea identificării unui concurs ideal de infracţiuni între aceste două fapte. Însă între faptele analizate este posibilă identificarea unui concurs real de infracţiuni, iar drept mărturie relevantă este următoarea speţă din practica judiciară: «C.V. în urma înţelegerii prealabile cu o altă persoană în privinţa căreia urmărirea penală a fost disjunsă într-o procedură aparte, în scopul comercializării substanţelor narcotice în proporţii deosebit de mari, după o negociere prealabilă asupra cantităţii şi preţului substanţelor narcotice ce urmau a fi realizate (...) i-a vândut lui B.T., la preţul de 20 000 Euro, 495 g heroină, care, conform Hotărârii Guvernului RM nr. 79 din 23 ianuarie 2006 se atribuie la substanţe narcotice în proporţii deosebit de mari. După comercializarea substanţelor narcotice, inculpatul C.V. s-a deplasat în apartamentul pe care îl închiria, ascunzând banii în diferite locuri din locuinţă, fiind reţinut de colaboratorii de poliţie. Tot el, la 22 iulie 2008, aflându-se în apartamentul pe care îl închiria, având asupra sa substanţe narcotice, heroină, a consumat o parte din substanţele narcotice şi aproximativ la ora 21.00, în cadrul percheziţiei înfăptuite în apartament de către colaboratorii de poliţie, au fost depistate 2 pacheţele din material polimeric transparent cu greutatea de 0,74 şi 0,65 grame şi o folie din staniol, care conţineau substanţă în formă de praf de culoare cafenie gălbuie, care conform raportului de expertiză nr. 2214 din 05 septembrie 2008 reprezintă 1,39 grame de heroină, care conform Hotărârii Guvernului RM nr. 79 din 23 ianuarie 2006 se atribuie la substanţe narcotice în proporţii deosebit de mari» [5]. Fapta de înstrăinare fictivă a substanţelor narcotice sau psihotrope realizată de către agentul infiltrat în contextul desfăşurării în condiţii de legalitate a măsurilor de investigaţii pentru descoperirea infracţiunilor legate de traficul de droguri nu întruneşte semnele componente ale infracţiunii descrise la art.2171 C.pen., întrucât lipseşte existenţa efectivă a scopului pretins de textul incriminator. De asemenea, considerăm că săvârşirea uneia dintre faptele legate de traficul de droguri de către agent sub acoperire cade sub incidenţa 40 C.pen., care prevede riscul întemeiat în calitate de circumstanţă care înlătură caracterul penal al faptei. Într-adevăr, descoperirea unei infracţiuni de acest gen reflectă realizarea unui scop social util, cu condiţia că sunt respectate condiţiile pretinse de către legiuitor. Deopotrivă, în acţiunile persoanei bănuite nu se vor reţine componenţele de infracţiuni descrise la art. 217 şi 2171 C.pen., dacă aceasta a fost victima unei provocări din partea organelor poliţieneşti, fapta fiind comisă la instigarea acestora. Potrivit Hotărârii Plenului CSJ din 26.12.2011: «În cazul în care persoana invocă faptul că a fost victimă a unei provocări, mai ales dacă pretenţiile acesteia nu sunt lipsite de verosimilitate, în lipsa unei probe contrare în acest sens, instanţele de judecată urmează să examineze circumstanţele cauzei şi să ia măsurile necesare pentru descoperirea adevărului: a existat sau nu o provocare. Sarcina probării faptului că, la momentul efectuării actelor preliminare de către agentul infiltrat, autorităţile aveau motive temeinice de a suspecta existenţa unei activităţi infracţionale din partea persoanei vinovate se pune pe seama acuzării. Se consideră instigare la săvârşirea infracţiunii acţiunile respective ale organelor de poliţie atunci când nu există nici o dovadă că, în absenţa intervenţiei acestora, infracţiunea ar fi fost comisă (vezi hotărârile CEDO în cazurile Hdobin vs Federaţia Rusă, Vanian vs Federaţia Rusă, Kestas Ramanausckas vs Lituania, Teixeira de Castro vs Portugalia)» [1]. Spre exemplu, în cauza Bulfinsky împotriva României, s-a concluzionat: «(…) autorităţile nu au oferit detalii şi nici nu s-au referit la vreo probă obiectivă cu privire la comportamentul infracţional al suspecţilor anterior incidentelor din 29 aprilie 2002. În plus, nu s-au găsit droguri nici în posesia reclamantului, nici în apartamentul acestuia. De asemenea, Curtea observă că părţile au oferit interpretări diferite ale evenimentelor care au avut loc la 29 aprilie 2002. Potrivit autorităţilor, reclamantul şi pârâţii acceptaseră să intermedieze tranzacţia. Cu toate acestea, reclamantul, care invoca o înscenare din partea poliţiei, a susţinut că nu avusese cunoştinţă de conţinutul pungii, care, de fapt, aparţinea colaboratorului poliţiei, Bogdan, acesta a susţinut, de asemenea, că drogurile din pungă aparţinuseră poliţiei (...)» [6]. În cauza Constantin şi Stoian contra României din 29 decembrie 2009, CEDO a concluzionat: «Pentru a constata dacă agentul de poliţie sub acoperire s-a limitat la «investigarea activităţii infracţionale într-un mod în principal pasiv» în prezenta cauză (a se vedea Ramanauskas, citată anterior, pct. 55), Curtea ţine seama de următoarele consideraţii. Nimic din trecutul reclamanţilor nu a sugerat o predispoziţie spre traficul de droguri. Doar faptul că unul dintre ei era un consumator de droguri condamnat nu poate schimba concluzia Curţii. Curtea observă că procurorul nu a oferit detalii şi nici nu s-a referit la vreo probă obiectivă, cu privire la pretinsul comportament infracţional al reclamanţilor, în decizia sa de începere a urmăririi penale. În plus, nu s-a găsit heroină în posesia primului reclamant sau în casa celui de-al doilea reclamant (a se vedea pct. 10-12)» [6].