Domeniul de referinţă al cercetării se referă la infrastructura calităţii agroalimentare a Republicii Moldova, confruntată cu numeroase provocări de ordin intern şi extern. Scopul cercetărilor constă în reliefarea componentelor infrastructurii calităţii, lucru realizat prin obiectivele ce enunţă determinarea componentelor regulatorii, instituţionale, de logistică. Metodologia abordată constă în analiza elementelor componente ale infrastructurii calităţii agroalimentare, sinteza cadrului regulatoriu, compararea aspectelor de resurse implicate în obţinerea calităţii, istoricul soiurilor de plante utilizate etc. Asigurarea calităţii produselor agroalimentare a devenit o necesitate, în condiţiile progresului tehnologic (care permite producerea unor itemi cu caracteristici subiective fizico-chimice superioare – aspect, culoare, miros etc.), al globalizării şi a caracteristicii dinamice a calităţii. Fiind un element primordial al calităţii agroalimentare, siguranţa a atras atenţia actorilor decizionali în determinarea sistemelor integrale de management al calităţii. În mod cronologic, lanţul analitic al consolidării infrastructurii calităţii s-a iniţiat odată cu Concepţia Infrastructurii Calităţii (2006), bazată pe norme de standardizare. În 2011 a fost aprobată Strategia în domeniul siguranţei alimentelor pentru anii 2011-2015 (Hotărârea Guvernului Nr.747), document care avea să stabilească, pe baza unor modele ale ţărilor europene (România, Estonia, Polonia ş.a.) abordarea proprie de organizare a siguranţei alimentelor şi punerea bazei structurii instituţionale responsabile de domeniu. Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor (ANSA), a devenit rezultatul reorganizării şi unificării mai multor instituţii ce erau responsabile de domeniul sanitar-veterinar, supravegherea fitosanitară etc. Dacă este să luăm în consideraţie reţeaua post-recoltare, atunci vedem că situaţia în acest domeniu s-a îmbunătăţit relativ în ultimii 3-4 ani, la moment în ţară fiind localizate 187 de depozite frigorifice pentru păstrarea fructelor şi legumelor (aceasta însemnând aproape 20% din necesar). Este îmbucurător şi faptul că utilajele şi alte investiţii materiale pe termen lung, aferente industriei alimentare, au început să aibă ponderi importante în totalul investiţiilor industriale (peste 54%), iar ponderea sectorului privat începe să crească. În baza cercetărilor s-a constatat că reorientarea fluxurilor comerciale de pe pieţele CSI tradiţionale spre cele ale statelor membre UE în mare parte mature, sau spre alte destinaţii cu cereri interne în creştere (de exemplu, ţările Orientului Mijlociu şi ale Asiei de Sud-Est) enunţă necesitatea consolidării unui sistem pragmatic şi viabil în argumentarea calităţii produselor agroalimentare autohtone. În relaţiile RM-UE, Moldova se poziţionează cel mai bine valoric (din perspectiva calităţii), comparativ cu importurile structurate pe produsele date, la categoria nuci (ICPL=0.059), Sucuri din fructe şi legume (ICPL=0.085) şi Zahăr (ICPL=0.014). În concluzie, putem afirma că infrastructura asigurării calităţii agroalimentare se regăseşte la momentul perfecţionării cadrului regulatoriu şi instituţional, racordându-se modelelor Uniunii Europene, iar aportul instituţiilor conexe şi a mediului privat sunt recomandate. Lanţul de postrecoltare, foarte important în asigurarea calităţii agroalimentare, este unul şubred, cu puţine facilităţi de refrigerare, calibrare şi cu o concentrare mai mare de 45% în centrul republicii. Dintr-un număr de 15 poziţii tarifare studiate, doar 3 au valori mai mari ca cele ale concurenţilor pe piaţa UE şi doar 4 pe piaţa CSI – aici se necesită intervenţia unor politici de promovare adecvate, prin studiul profilelor de consum al partenerilor, prin marketing eficient.