Societatea contemporană luptă cu mai multe probleme, una din pro-blemele majore constituind violența în familie. În cercetare ne-am pro-pus să examinăm o problemă complexă: dezvoltarea fobiilor la adoles-cenții care provin din familii violente. Reiterând faptul că una din cele mai importante funcţii ale familiei este educarea şi formarea tinerilor în vederea integrării lor optime în viaţa şi activitatea socială, susținem idea că în cadrul grupului familial, părinţii exercită, direct sau indirect, influenţe educaţional-formative ale propriilor copii [3]. Violenţă în familie reprezintă orice act vătămător, fizic sau emoţio-nal care are loc între membrii unei familii. Aceasta poate include un singur episod sau mai multe acte de violență, formând un model de comportament abuziv prin exercitarea controlului. Violența în familie este un comportament intenționat. Scopul violenței în familie este sta-bilirea și exercitarea puterii și controlului asupra altei persoane [2]. Într-o familie violentă, copiii cresc într-o atmosferă în care nevoile lor de bază (nevoia de siguranţă, de viaţă ordonată, de dragoste) sunt profund neglijate [3]. Astfel, orice formă de violenţă asupra copilului poate duce la retard în dezvoltarea fizică, intelectuală, la tulburări de echilibru emoţional şi la comportamente antisociale. Structurarea personalităţii copilului va suporta efectele abuzului şi va fi marcată de o atitudine reticentă în relaţionarea socială, de senti-mentul de stigmatizare şi de imagine de sine negativă [3]. Simptomatologia frecvent descrisă de către copiii-victime ale abu-zului este următoarea:  tulburări de somn şi coşmaruri (imagini legate de evenimentul abu-zului reapar în timpul somnului sub forma viselor şi a coşmarurilor). Tulburările de somn includ: insomniile, incapacitatea de relaxare şi odihnă;  anxietate generalizată;  hipervigilenţă, comportament precaut, circumspect, în special dacă se află într-un loc similar cu cel în care s-a produs evenimentul;  evitarea unor locuri, persoane, obiecte sau alimente care amintesc de momentul evenimentului traumatic [3]. Frica este o emoție importantă a sistemului nostru de autoprotecție și se manifestă în procesul de creștere și dezvoltare încă de la cele mai fragede vârste. Atunci când această frică este intensă și se manifestă în raport cu un obiect sau o situație care nu reprezintă un pericol real, avem un motiv serios de îngrijorare, pentru că în acest caz copiii riscă să ia decizii neadecvate zilnic, care nu-i avantajează din mai multe puncte de vedere, și nu în toate cazurile ei sunt conștienți de acest fapt [4]. În vederea ajutării copiilor de a depăși fobiile, mai ales în perioada critică a adolescenței, menționăm importanța aplicării strategiilor ade-cvate de diminuare a acestora, prin fortificarea stimei de sine și autoa-precierii, diminuarea timidității și îmbunătățirea managementului emoțiilor, dezvoltarea abilităților de comunicare constructivă, exersa-rea rolurilor de gen parteneriale, valorificarea modelelor comporta-mentale pozitive etc. Totodată, având în vizor faptul că climatul con-jugal tensionat şi conflictual influenţează negativ formarea personali-tăţii copilului și inserţia lui socială, reiterăm importanța lucrului cu familiile care au generat problema. Din aceste considerente, am elaborat și realizat programul de con-siliere, plecând de la premisa că potențialul formativ al consilierii familiei rezidă în sporirea eficienţei personale a copiilor şi părinţilor, armonizarea şi consolidarea relaţiilor familiale. Printre barierele în lucrul cu familiile problematice menționăm: persistența violenței între șoți (majoritatea victimelor constituind femeile), conștientizarea slabă a impactului violenței între parteneri asupra copiilor, axarea parteneri-lor pe necesitățile proprii și ignorarea problemelor copiilor, necunoaș-terea de către părinți a specificului problemelor copiilor, în special la vârsta adolescentină etc. Strategiile de lucru cu părinții s-au axat pe mai multe dimensiuni: lucrul de informare cu referire la aspectele legale/responsabilitățile, dar și protecție în caz de violență în familie; activități de diminuare a agresivității și îmbunătățire a managementului emoțiilor, dezvoltarea abilităților de comunicare nonviolentă între parteneri și între părinți-copii etc. În același timp, menționăm importanța creării climatului nontolera-nt la nivel de comunitate față de violența în familie.