Din perspectiva evoluției, două milioane de ani sunt asemenea unui bliț. Cu toate acestea, în perioada dată, creierul uman aproape și-a triplat masa, pornind de la cele 600 g ale strămoșului nostru, Homo habilis (omul îndemânatic), și ajungând la cele aproximativ 1.400 g ale omului contemporan. ,,Ce are un creier mare încât natura să țină morțiș ca fiecare dintre noi să aibă unul?”, se întreabă Dan Gilbert, psiholog și profesor la Universitatea Harvard, autor al cărții Stumbling on Happiness. Într-o conferință din 2004, Dan Gilbert susținea ideea că oamenii vor fi nefe-riciți dacă nu vor obține ce doresc. Cercetările în neuroștiințe demonstrează că odată ce creierul iși triplează dimensiunea, el capătă și structuri noi. În evoluție, creierul uman a dezvoltat o porțiune nouă: lobul frontal. O anumită parte a acestuia, cortexul prefrontal, îndeplinește – pe lângă funcția de modu-lare a fricii, a empatiei, a moralității etc.– funcția de simulator de experienţe. O comparație potrivită ar fi cea a piloților aerieni, care exersează în simulatoare de zbor pentru a nu face greșeli reale în avi-oane. Cortexul prefrontalpermite ființei umane să treacă prin diverse experiențe la nivel mental, înainte să le încerce în viața reală. În viața cotidiană, majoritatea oamenilor tind să se gândească la ce este mai rău, să vizualizeze scenarii dintre cele mai nefaste pentru ei. Cercetări realizate de-a lungul timpului de către economiști și psiho-logi indică existența unei prejudecăți a impactului, adică o tendință a simulatorului de a exagera impactul hedonic al evenimentelor ce vor urma. Cu alte cuvinte, prejudecata impactului este o eroare a simulato-rului de a face omul să creadă că rezultatele sunt mai rele decât sunt ele de fapt. Spre exemplu, pierderea sau câștigarea alegerilor, pierderea sau câstigarea unui partener romantic, trecerea sau ratarea unui examen la facultate etc. au mai puţin impact, mai puțină intensitate și mai puțină durată decât se asteaptă oamenii să aibă. Dan Gilbert afirmă că oamenii pot sintetiza fericirea. Cu toate ace-stea, oamenii sunt predispuși să creadă că fericirea e un lucru care poate fi găsit. Oamenii sunt nemulțumiți, fiindcă ei cred că fericirea sintetică nu este de aceeaşi calitate, ca ceea ce am putea numi fericire naturală. Fericirea naturală este trăită atunci când se obține ceea ce se dorește, iar fericirea sintetică este sentimentul sau starea trăită în pro-cesul realizării a ceva ce nu neapărat este dorit. Libertatea de a alege, adică abilitatea de a te hotărî şi de a te răz-gândi este prietenul fericirii naturale, fiindcă îți permite să alegi dintre minunate variante ale viitorului și să o găsești pe cea de care să te bucure cel mai mult. Dar libertatea de a alege este inamicul fericirii sintetice. Avem, așadar, cu toții acest sistem imunitar al psihicului și capacitatea de a sintentiza fericirea, dar unii dintre noi fac acest truc mai bine decât alții. Pentru a-și susține teoriile, profesorul Dan Gilbert a efectuat un experiment: studenții de la un curs de fotografie de la Harvard, la sfâr-șitul cursului, au fost rugați să aleagă două cele mai preferate poze făcute de ei și să le printeze. După aceea, li s-a spus că pot păstra doar una dintre ele, iar cealaltătrebuie să fie arhivată de către experimenta-tori ca dovadă a cursului. Studenții au fost divizați în două subgrupe. Subiecții primei subgrupe au fost rugați să facă alegerea, oferindu-le patru zile posibilitatea să se răzgândească, iar subiecții celeilalte sub-grupe au fost rugați să ia decizia finală pe loc, fără posibilitatea de a se răzgândi. În urma studierii nivelului de satisfacție al studenților față de deci-zia luată la diferite etape ale experimentului, concluzia a fost următoa-rea: subiecții subgrupei a doua au ajuns să fie foarte mulțumiți de de-cizia luată, iar prima subgrupă a rămas profund nesatisfăcută, chiar și după a IV-a zi în care se puteau răzgândi (Fig.). Fig. Nivelul de satisfacție al studenților Așadar, condiția reversibilă nu stimulează sinteza fericirii, iar sis-temul imunitar al psihicului acționează cel mai bine atunci când ne-am înfundat complet, când suntem în capcană. Concluzia cercetării este că grație fericirii sintetice, putem obține o stare de satisfacție indiferent de ce ni se întamplă, datorită ,,încăpățânării” sistemului nostru imunitar psihologic, care ne vrea fericiți cu orice preț.