Atmosfera, ca o categorie estetică specifică unui discurs artistic, constituie problema investigată în comunicare, drept obiect de referință fiind textul dramaturgic al lui Ion Druță. Conceptul de poetică presupune, în acest context, reliefarea unui sistem al formelor și principiilor poetice specifice viziunii artistice a dramaturgului în crearea atmosferei care, la rândul ei, este realizată/creată treptat, prinde contur dintr-o multitudine de elemente stabilite de autor/dramaturg, iar ulterior structurate, amplificate de regizor în discursul teatral. Pornind de la aserțiunea că, în cazul lecturii textului dramaturgic, „efectul începutului” are un rol esențial în sesizarea atmosferei din imaginarul artistic, demonstrăm prin analize concrete că primatul atmosferei constituie începutul receptării, prima impresie a întâlnirii cu universul textului a cititorului, dar mai ales a regizorului, actorului etc. La modul general, nivelul „interior” al formei (subiectul și spațio-temporalitatea) și cel exterior (organizarea discursivă și ritmico-melodică) constituie aspectele esențiale în crearea atmosferei, dar există, totuși, anumite dominante emoționale, „purtătoare” de atmosferă, specifice viziunii artistice a dramaturgului. În acest sens, prin metoda analizei (intermediare, stilistice ș.a.) și a celei comparativ-istorice evidențiem elementele creării atmosferei și specificul ei în imaginarul artistic druțian, accentuând, în primul rând, semnificațiile discursului didascalic – poetica acestuia (peisaj, detaliu artistic, lirism, metaforă, simbol ș.a.), pauza, ca element al ritmului și al tăcerii, peisajul dramatic (din replicile personajelor), atmosfera spațiului și influența ei asupra personajelor, potențialul relației dintre spațiul scenic și cel din afara scenei în crearea atmosferei.