Arta gravurii naționale de după 1990 se completează cu noi nume de artişti plastici, care îi conferă genului noi subiecte şi noi abordări, implicând masiv experimentul tehnologiilor mixte. Reprezentanţi importanţi ai acestei generaţii pot fi consideraţi Simion Zamşa, Elena Karacenţev, Valeriu Herţa, Olga Guţu, Violeta Zabulică ş.a. Dar începuturile care au definit această epocă în gravură îşi au originile în timpurile anterioare, în unele opere ale lui Ilie Bogdesco, Igor Vieru, Emil Childescu, Vasile Cojocaru, Isai Cârmu, Alexei Colâbneac ş. a., care au introdus în artele grafice elemente ale unui limbaj plastic lipsit de narativism, orientându-se spre o laconizare şi spre o expresivitate aparte a imaginii artistice, utilizând stilizarea formei, metafora şi simbolul. În grafica moldovenească de şevalet din perioada vizată un element obligatoriu al experimentelor artistice îl constituie metafora, hiperbola sau simbolul. Acest aspect se impune ca o inovaţie şi este întâlnit cu regularitate în operele graficienilor, având la bază unele opere semnate de Gheorghe Vrabie, Alexei Colâbneac, Roman Cuţiuba, Victor Kuzmenko, Gheorghe Diaconu, Igor Liberman sau Nina Danilenco. O altă filieră stilistică, mai epică şi mai romantică, este caracteristică pentru stampele Eudochiei Zavtur, care sunt foarte apropiate, ca mentalitate şi abordare plastică, de compoziţiile lui I. Bogdesco. Unii dintre ei au abandonat grafica (Victor Kuzmenko), alţii au plecat peste hotare (Igor Liberman, Nina Danilenco). Analiza formală a unor opere ne permite să specificăm complexitatea procesului artistic, care are loc mai târziu decât în alte genuri ale artelor plastice, extinzând arealul procedeelor plastice şi abandonând formula tradițională a “realismului socialist”. Este vorba de evitarea tratării subiectelor ca imagini pur figurative şi narative, apelându-se la o abordare indirectă, cifrată a mesajului grafic. Dacă experimentele în domeniul gravurii în creaţiile lui Gheorghe Vrabie, Victor Kuzmenco, Ninei Danilenco şi ale altor plasticieni de la mijlocul anilor ’80 ai secolului trecut nu depăşeau cu mult compoziţiile figurative, atunci apariţia unei noi generaţii de artişti la graniţele mileniilor a propulsat în arta naţională tendinţe şi procedee tehnice neutilizate anterior. Aspectul care a transformat imaginea graficii contemporane internaţionale, dar şi a celei moldoveneşti, se datorează apariţiei noilor tehnologii şi programe computerizate care le permit graficienilor să extindă graniţele stampei, aplicând atât tehnica gravurii clasice, cât şi cea a computerului. Printre reprezentanţii tehnici mixte, care într-un scurt timp a adunat mai mulţi admiratori şi utilizatori, pot fi remarcaţi Simion Zamşa şi Elena Karacenţev. Grafica, în accepţiunea acestor artişti, este un prilej continuu de experimente, de libertate maximă a virtuozităţii şi o inepuizabilă imaginaţie de expresie. Dezvoltarea și utilizarea New Media este considerată benefică, care va extinde posibilitățile de manifestare pentru tehnicile tradiționale de imprimare. În ultimele decenii de la graniţa secolelor XX-XXI se observă o tendinţă negativă în evoluţia gravurii naţionale. Tot mai mulţi graficieni abandonează gravura din cauza condiţiilor tehnice nocive (lucrul cu acizi) cazul cel mai evident fiind creaţia lui Emil Childescu, Victor Kuzmenko, Eudochiei Zavtur ş.a., care după 1990 se reorientează mai mult spre pictură şi cu părere de rău, aceste exemple nu sunt unicele.