Genul portretistic în creaţia sculptorului Valentin Kuzneţov (n. 1933), absolvent al Institutului de Stat de Arte din Harkov, devine genul preferat, pe care îl interpretează divers în diferite perioade. Evoluţia acestui gen de artă cunoaşte la Valentin Kuzneţov o continuitate firească, fiind intercalată de multe lucrări care nu urmează o direcţie de ascensiune, dar care diversifică creaţia plasticianului. Sculptorul practică toate tehnicile posibile şi compatibile cu interpretarea realistă, lucrând în gips, marmură, lemn, cupru forjat etc. În anii ’60, în operele sale se resimte predilecţia pentru detaliile anatomice redate cât mai exact. Această minuţiozitate îi permite să evidenţieze raportul dintre efemer şi etern în portret. Anii ’60-’70, ani ai afirmării decorativismului şi ai căutărilor stilistice intense ale artiştilor plastici autohtoni, au motivat încercarea lui Valentin Kuzneţov de a recurge la stilizare, dar, o singură lucrare expusă a fost îndeajuns pentru ca el să conştientizeze că acest procedeu plastic nu-l reprezintă. În concepţia sa stilizarea pare să mutileze chipul şi să diminueze cunoştinţele în domeniul portretului realist. Ulterior, prin anii ’70, sculptorul lucrează preponderent asupra realizării chipurilor de contemporani, Eroi ai Muncii Socialiste, Eroi ai Uniunii Sovietice, revoluţionari şi oameni simpli din popor. Diverse sub aspect psihologic, portretele create de el sunt o parte a istoriei ţării, a timpului său. Aceşti ani sunt pentru el o perioadă de căutări continue în lucrul cu aplicarea procedurii de patinare. Autorul plasează principalele accente imitând lumina solară şi, în jocul nuanţat de lumini, plasează accente uşoare asupra altor detalii ale portretului, menţinând unitatea imaginii şi echilibrul dintre lumini şi umbre. În portretele create în anii ’80, Valentin Kuzneţov scoate în prim-plan efectele de colorare şi de suprafaţă, fără folosirea coloranţilor şi a glazurării. Detaliile anatomice capătă o importanţă hotărâtoare, sculptorul urmăreşte nu numai asemănarea portretistică, dar şi caracteristicile specifice: suprafaţa pielii, sprâncenele, pieptănătura, culoarea ochilor etc. Pe lângă experimentarea diverselor procedee tehnice, sculptorul a căutat întotdeauna să redea lumea interioară a portretizaţilor, aspectul psihologic dominând imaginea. Însuşind bazele modelării realiste, el le rămâne fidel pe parcursul întregii sale activităţi artistice. Întreaga creaţie a lui Valentin Kuzneţov demonstrează că, în toate timpurile, portretul rămâne un gen actual, care poate păstra pentru urmaşi caracterul unei epoci trecute în istorie.