Datorită expresiei vii, ființa umana este una dintre cele mai importante surse de inspirație, observație și transfigurare artistică. Anatomia unei figuri umane deține anumite calități care dincolo de dialogul estetic, pot transmite anumite stări interioare pe care artistul le inserează în calitățile expresive ale personajului portretizat. Privitorul identifică și înțelege aceste semnale, expresii, stări sufletești datorită raportării morfologiei (din limba greacă: morfologie = morphe – formă, logos – cuvânt) personajului la sine și invers. Astfel se formează dialogul vizual între artist și privitor. Contactul între privitor și lucrarea de artă presupune parcurgerea unui traseu senzorial și spiritual căci lucrarea de artă până la urmă constituie rezultatul unei interacțiuni fizice. Comunicarea are loc din motivația cunoașterii, a conștientizării și a curiozității propriului statut în comparație cu a celor din jur. În trecut, principalul scop în reprezentarea unui personaj era evidențierea statutului superior. Sigur că atât expresia figurativă cât și cea artistică au fost prezente încă de la apariția acestui gen de pictură și au fost factori decisivi în reprezentarea chipului uman. În perioada contemporană, arta vizuală reprezintă suma unor cunoștințe asimilate de către artist nu numai din perioadele istorice cât și din prezentul pe care îl trăiește și îl exteriorizează din prisma domeniului principal de atracție. Modul de interpretare și de receptare a artei este condiționat de schimbările sociale, politice și economice. Datorită evoluției și valorilor culturale prezente, artistul își pune noi probleme în strânsă legătură cu realitatea socială în vederea elaborării unui rezultat artistic. Omul capătă noi identități în funcție de situarea și implicarea lui în societate, la fel și reprezentarea figurativă vizuală. Sentimentele și stările sufletești pot fi ușor de interpretat datorită mușchilor care alcătuiesc expresiile pe figura umană. Punctul comun de atracție al privitorului și artistului deopotrivă este expresia figurativă. Dacă în comunicarea socială este nevoie de un emițător, un cod, un canal și un receptor, cu siguranță expresia figurativă poate fi codul iar pictura unui portret canalul prin care artistul transmite un mesaj publicului. Procesul de comunicare nonverbal între artist și privitor, poate avea loc în condițiile în care artistul devine emițătorul, lucrarea de artă devine canalul prin care se transmite informația, expresiile figurative devin codul iar privitorul se transformă, evident, în receptor. Astfel, mesajul pe care individul îl transmite în societate poate fi perceput cu ușurință și în portretul contemporan.