De la apariția ei, fotografia a făcut parte din viața socială în toate statele cu un minim de educație. Dacă la început a fost doar o curiozitate, tehnica fotografică a pătruns în toate domeniile, fapt care a ajutat la o și mai largă cunoaștere a societății. Fotografia de portret, de arhitectură, de peisaj, de evenimente mondene, de război a adus în casa fiecărui om un univers aparte. Profesioniști sau amatori, se străduiau să imortalizeze aspecte ale vieții cotidiene De aici pană la educația prin fotografia nu a fost decât un pas. Conștienți de valoarea comunicării prin imagine, oamenii din domenii diferite și chiar antagoniste au folosit imagine pentru educare, informare sau manipulare. Până ca legile să stipuleze noțiunile de etică, imaginea fotografică a fost folosită uneori abuziv, dar și atunci a comunicat ceva oamenilor. Chiar și acum există fotografi care pentru o imagine care să zguduie sterile ar face orice. Societatea are nevoie de fotografii, pentru a arăta ce este bine și ce nu este bine, ce este frumos și ce este urât, pentru a arăta suferința. Fotografia a devenit parte din viața de zi cu zi. Este atât de înrădăcinată obiceiurilor noastre încât aproape că nu o putem conștientiza ca importanță. Ea reglementează toate evenimentele, private sau publice. Aceasta dă un caracter documentar ca pentru a face să apară ca procesul de reproducere cel mai credincios, cel mai imparțială a vieții sociale. De fapt, fotografia, care poate fi un instrument de cunoaștere și operă de artă, este de multe ori doar un instrument de comunicare. Acesta este motivul pentru care istoria fotografiei nu poate fi doar istoria unei tehnici: este inseparabilă de o istorie socială și politică. Odată cu dezvoltarea tiparului, cu editarea de reviste și cataloage, omul obișnuit avea acces la informații. Și este cunoscută sintagma că o imagine bună spune cât 1000 de cuvinte. Aparatul de fotografiat a reținut atât frumosul cât și urâtul. Portretul este unul din mijloacele de a face educație atât estetică căt și socială. Am să amintesc doar doi dintre marii portretiști din panteonul fotografiei. Gaspar Félix Tournachon mai cunoscut sub pseudonimul Nadar, a fost unul dintre cei mai renumiți portretiști. A revoluținat modul de expresie, lăsând modelele să se exprime liber, căutând să nu denatureze adevăratul caracter al personajului. Yousuf Karsh este un alt mare portretist. Prin fotografia sa, Yousuf Karsh a arătat lumii personaje importante, iubite, apreciate, respectate. Fotografiile sale au fost însă realizate în studio. Numeroși fotografi au dus aparatul în strada, să imortalizeze omul de rând cu obiceiurile și metehnele sale, sau pe câmpul de luptă, surprinzând durerea, chinul sau moartea. Robert Capa a murit în timp ce fotografia Războiul din Indochina la Thai Binh, Vietnam. În 1947, împreună cu Henri Cartier-Bresson și David Seymour, a înființat Agenția Magnum. Această agenție este axată pe imagini realiste, uneori șocante. Fotografia nu este doar un mijloc de educație prin ceea ce arată. Punând un aparat de fotografiat în mâna unei persoane, selectarea unor imagini prin vizorul aparatului, ajută la educație. O educație atât artistică, cât și o educație civică, dacă subiectele alese sunt dint-o lume mai puțin favorizată. Revoluția industrială și fotografia au transformat profund practicile artiștilor. Artistul este un burete și practica sa și discursul său sunt în mod inevitabil influențată de marile schimbări tehnologice, economice și sociologice din timpul său. Desigur că toate aceste schimbări influențează profund și educația.