În anii puterii sovietice, structura economiei RSS Moldovenești a fost planificată astfel, încât ea să poată funcţiona normal doar în cadrul imensului Imperiu Sovietic. Producţia agricolă nu era prelucrată pe loc, ci era exportată în calitate de materie primă în celelalte republici unionale. În schimb, noile întreprinderi create funcţionau pe baza materiei prime, a resurselor energetice și a forţei de muncă importate în special din Rusia și Ucraina. Fabricile de conserve au fost concentrate, în mare parte, în Transnistria, iar cele de prelucrare a laptelui – în nordul republicii. Devenind independentă, Republica Moldova s-a pomenit cu o economie deformată și profund dependentă de resursele energetice și de pieţele de desfacere, aflate la sute și mii de kilometri depărtare. Mai mult ca atât, majoritatea întreprinderilor erau înzestrate cu utilaj uzat fizic și moral, incapabile de a produce mărfuri competitive. În urma destrămării URSS, comerţul exterior al Republicii Moldovei, în care se includea deja și comerţul cu fostele republici unionale, s-a redus brusc, fenomen care a durat până la începutul anilor 2000. Deși, potrivit nivelului potenţialului său economic, Republica Moldova mai poate fi considerată și astăzi o ţară industrial-agrară, structura comerţului său extern – atât la export, cât și la import – este similară ţărilor agrare. Neconcordanţa s-a aprofundat din cauza că, în anii crizei de tranziţie, volumul producţiei industriale a scăzut mai mult decât cel al producţiei agricole. Dacă structura exporturilor și importurilor, în mare măsură, s-a păstrat conform specializării economiei naţionale, atunci geografia partenerilor comerciali s-a schimbat semnificativ. În cei 30 de ani de independenţă statală, Republica Moldova s-a reorientat spre Occident și România. În același timp însă, Rusia și în continuare rămâne unul dintre principalii parteneri comerciali ai Republicii Moldova. Deși este absolut indispensabil faptul că, în calitate de partener comercial, pe poziţii puternice rămâne și în continuare Rusia, care se impune prin importul resurselor energetice, iar la export – cu o piaţă nu prea mare, dar bine cunoscută, care apreciază produsele moldovenești. Însă dependenţa mare de o piaţă relativ nestabilă și imprevizibilă face comerţul nostru exterior foarte vulnerabil și ineficient, fapt care a fost demonstrat de mai multe ori. Situaţia se explică prin păstrarea structurii și orientării geografice constituite încă în anii puterii sovietice. Capacităţile de producţie de care dispunea RSSM întrecea volumul produselor agricole ce puteau fi prelucrate, de aceea, în anii favorabili, o mare parte din recoltă se altera în depozite sau îngheţa pe câmp. De atunci s-a format tradiţia de a exporta producţia fără prelucrare finală sau neîmbuteliată. Orientarea geografică a exportului era dictată de către Kremlin, de aceea corespundea statelor ce intrau în componenţa URSS, iar drumul spre Europa trecea prin Moscova. Rusia și astăzi rămâne unul din principalii parteneri comerciali ai Republicii Moldova, însă ponderea acesteia în ultimele trei decenii s-a redus. Structura mărfurilor comercializate însă au suferit schimbări mai puţin semnificative, rolul principal în exporturi jucându-l și în continuare produsele agroalimentare, iar în importuri predominând resursele energetice și de combustibil.