Printre tropii caracteristici operei lui D. Cantemir se numără: hiperbatul, anastrofa, chiasmul, oximoronul – ca figuri ale ambiguităţii textului; enumerarea şi gradaţia – figuri ale insistenţei ş.a. Hiperbatele, de regulă, ţin de postpunerea verbului în propoziţii şi fraze sau constau în separarea morfemelor de verb. De pildă: ,,de s-ar şi cumva într-un chip prea repede şi preste înţelepţeasca socoteală tâmpla ca vreo pietruţă de scandală de la cineva într-însă să să arunce”. O altă categorie a hiperbatelor vizează dislocarea termenilor grupului nominal. Sesizăm şi de astă dată mai multe variante. Şi anume: intercalarea unui atribut în grupul nominal (nici iuţimea şi arsura focului de la acel din fantazie născut şi din crieri prefăcut aur îi poate opri) sau prin intercalarea unui verb (Pre lângă a Vulpei de cuvînt împunsătură toată a Lupului uitară învăţătură). Fiind o modalitate eficientă de obscuritate, hiperbatul a fost foarte apreciat şi cultivat de mulţi dintre creatorii barocului. Tot din domeniul inversiunilor este şi anastrofa, o specie a hiperbatului. Autorul a recurs adesea la complicarea/îmbinarea anastrofei cu alte figuri de stil spre a intensifica efectul stilistic, cum ar fi dublarea sinonimică adjectivală: ,,Greu şi aspru lucru” sau combinarea anastrofei cu oximoronul prin care s-a obţinut o formă concentrată de antiteză: ,,Toţi Şoimii, Uleii şi Corunii şi alalte de stârvuri iubitoare pasiri frumos crăngăitul Corbului lăudară”. Alte figuri de stil specifice operei princepelui sînt chiasmul, oximoronul, enumeraţia ş. a. Supraîncărcarea figurativă, abundenţa verbală, a celor mai multe opere cantemireşti poate fi explicată atît printr-o predispoziţie ostentativă, specifică mai tuturor barochiştilor, cît şi prin intenţia autorului de a amplifica efectul emoţional al operei.