Mihail Strelbitchi, bookbinder, refined engraver and master printer, dominates the Moldovan typographic art, Nicolae Iorga mentioned that “the whole century. the eighteenth century lives in his engravings. A character with a controversial origin, some historians consider that he was of Polish origin, but Russified and of Orthodox faith, others that he was a Russian who came to Moldova from Constantinople through Muntenia, or a Russian priest, or a Russian of Polish origin. What is certain is that in the second half of the 18th century he settled in Iași, where he began to work as an engraver, binder and printer, signing his works as „the son of Mihaila Strilbit” (Strilbitchi), „Pope Michael in Iasi”, „the priest chir Mihail Ro (sianul?) ”, „Protoierei Mihailu (Strelbițchi) ”. Of the several dozen works to which he has contributed throughout his life, either as an engraver or as a printer, some are printed outside the borders of Moldova, respectively in Dubasari and Movilau. The clock printed in Dubasari in 1794, where Strelbitchi installed his printing house for a short time, is a book in which he sprinkles countless elements of his graphic art: ornate letters, frontispieces, vignettes and engravings bearing his signature. The Huși Diocesan Museum has in its rich old book inventory two copies of the Clock from Dubasari. They are in a relatively good state of preservation, being preserved almost entirely, no volume contains, instead, the title page. The books are printed in Romanian, in Cyrillic characters, in black ink, on a single column, 23 lines per page, on handmade paper of different shades. Both volumes are bound in brown leather, wooden bark and metal locks, the skin being degraded, shows lack of support and traces of a xylophagous attack. The seam is made on three profiled bindings from the string. The paper features functional patina, wax and dirt deposits, water halos, and support losses. Some tabs are detached from the seam, which led to their fringing. All the degradations, but also the value of the copies themselves, impose the need to restore the works of art Romanian typographic.

Mihail Strelbiţchi, legător de cărţi, gravor rafinat şi meşter tipograf, domină arta tipografică moldovenească, Nicolae Iorga menționa că „întreg sec. al XVIIIlea trăieşte în gravurile” lui. Personaj cu o origine controversată, unii istorici consideră că era polon de origine, însă rusificat şi de confesiune ortodoxă, alții că era un rus venit în Moldova din Constantinopol prin Muntenia, sau un preot rus, ori un rus de origine poloneză. Cert este că în a doua jumătate a secolului al XVIIIlea acesta se stabilește la Iași, unde începe să lucreze ca gravor, legător și tipograf, semnând lucrările sale drept „ierei Mihaila Strilbit” (Strilbiţchi), „popa Mihai în Iaşi”, „preotul chir Mihail Ro(sianul?)”, „Protoierei Mihailu (Strelbițchi)”. Dintre cele câteva zeci de lucrări la care acesta și-a adus contribuția de-a lungul vieții sale, fie ca gravor sau ca tipograf, unele sunt tipărite în afara granițelor Moldovei, respectiv la Dubăsari și Movilău. Ceaslovul tipărit la Dubăsari în anul 1794, unde Strelbițchi își instalează tipografia pentru o scurtă perioadă de timp, este o carte în care el presară nenumărate elemente din arta sa grafică: litere ornate, frontispicii, vignete și gravuri ce poartă semnătura acestuia. Muzeul Eparhial Huși deține în bogatul său inventar de carte veche două exemplare ale Ceaslovului de la Dubăsari. Acestea se află într-o stare de conservare relativ bună, păstrându-se aproape integral, niciun volum nu conține, în schimb, pagina de titlu. Cărțile sunt tipărite în limba română, cu caractere chirilice, cu cerneală neagră, pe o singură coloană, 23 de rânduri pe pagină, pe hârtie de fabricație manuală de diferite nuanțe. Ambele volume sunt legate în piele de culoare maro, scoarțe din lemn și încuietori metalice, pielea fiind degradată, prezintă lipsuri de suport și urmele unui atac xilofagic. Cusătura este executată pe trei binduri profilate din sfoară. Hârtia prezintă patina funcțională, depozite de ceară și murdărie, halouri de apă, cât și pierderi de suport. Unele file sunt desprinse din cusătură, fapt ce a dus la franjurarea acestora. Toate degradările, dar și valoarea exemplarelor în sine, impune necesitatea restaurării operelor artei tipografice românești.