| Articolul precedent |
| Articolul urmator |
 |
 981 105 |
| Ultima descărcare din IBN: 2024-04-10 11:54 |
 SM ISO690:2012COJOCARU, Violeta, ŞIMAN, Corina. Aspecte civile ale răpirii internaţionale de copii în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. In: Integrare prin cercetare și inovare.: Științe juridice, 9-10 noiembrie 2017, Chișinău. Chisinau, Republica Moldova: Centrul Editorial-Poligrafic al USM, 2017, R, SJ, pp. 326-330. ISBN 978-9975-71-924-7. |
| EXPORT metadate: Google Scholar Crossref CERIF DataCite Dublin Core |
| Integrare prin cercetare și inovare. R, SJ, 2017 |
||||||
|
Conferința "Integrare prin cercetare și inovare" Chișinău, Moldova, 9-10 noiembrie 2017 | ||||||
|
||||||
| Pag. 326-330 | ||||||
|
||||||
 Descarcă PDF |
||||||
| Rezumat | ||||||
Convenţia de la Haga din 25 octombrie 1980 asupra aspectelor civile ale răpirii internaţionale de copii urmăreşte combaterea răpirii parentale de copii prin asigurarea unui sistem de cooperare între autorităţile centrale şi a unei proceduri rapide pentru returnarea copilului în ţara de reşedinţă obişnuită a acestuia [1]. Motivele adoptării convenţiei sunt expuse în mod coerent în preambul, enunţând convingerea profundă a statelor semnatare că interesul copilului este de importanţă primordială în orice problemă privind încredinţarea sa, dorinţa de a proteja copilul, pe plan internaţional, împotriva efectelor dăunătoare ale unei deplasări sau neînapoierii ilicite şi de a întocmi proceduri în vederea garantării imediatei înapoieri a copilului în statul reşedinţei sale obişnuite, precum şi de a asigura protecţia dreptului de vizitare. Obiectul Convenţiei, potrivit articolului 1 al acesteia, îl constituie două componente: de a asigura înapoierea imediată a copiilor deplasaţi sau reţinuţi ilicit în orice stat contractant, precum şi de a face să se respecte efectiv în celelalte state contractante drepturile privind încredinţarea şi vizitarea, care există într-un stat contractant. Republica Moldova a devenit parte la Convenţie prin Hotărârea Parlamentului nr. 1468 din 29.01.1998 cu privire la aderarea Republicii Moldova la Convenţia asupra protecţiei copiilor şi cooperării în materia adopţiei internaţionale şi la Convenţia asupra aspectelor civile ale răpirii internaţionale de copii, formulând o rezervă în acest context: ,,În temeiul articolului 42 al Convenţiei, întru aplicarea alineatului (3) al articolului 26, Republica Moldova declară că îşi va asuma spezele prevăzute la alineatul (2) al articolului 26 doar în mărimea în care aceste speze vor fi acoperite de sistemul naţional de asistenţă judiciară şi juridică” [2]. Notăm faptul că la nivelul Uniunii Europene există Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 privind competenţa, recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti în materie matrimonială şi în materia răspunderii părinteşti, care stabileşte “o procedură de soluţionare a cazurilor în care un părinte răpeşte un copil dintr-o ţară a Ununii Europene şi îl duce într-o altă ţară a Uniunii Europene” [3]. În cazul răpirii internaţionale de copii, există posibilitatea de adresare la CtEDO, această oportunitate servind drept garant întru respectarea Convenţiei de la Haga de către autorităţile statale. În jurisprudenţa Curţii de la Strasbourg în privinţa răpirii internaţionale de copii noi, deosebim două categorii de cauze: în care cererea a fost depusă de către părintele al cărui copil a fost răpit, şi în care cererea a fost depusă la CtEDO de către părintele ce a răpit copilul. La prima categorie se referă speţa Karrer c. României [5]. Cauza respectivă viza plângerea unui tată şi a fiicei sale (născută în 2006) cu privire la procedurile în faţa instanţelor române în temeiul Convenţiei de la Haga din 25 octombrie 1980 pentru întoarcerea ei în Austria. În februarie 2008, mama copilului a depus în Austria o cerere pentru divorţul de primul reclamant. Câteva luni mai târziu, mama şi copilul au părăsit Austria optând pentru România, în timp ce procesul de încredinţare a copilului era încă în curs. Reclamantul a solicitat atunci înapoierea fiicei sale în Austria, susţinând că ea a fost deplasată în mod ilegal. Într-o hotărâre definitivă din iulie 2009, instanţele din România au constatat că întoarcerea copilului în Austria l-ar expune la vătămări fizice şi psihice. Curtea a considerat că a existat o încălcare a articolului 8 din Convenţie, constatând, în special, că instanţele române nu au efectuat o analiză aprofundată pentru a evalua interesul superior al copilului şi nu a dat primului reclamant posibilitatea de a prezenta cauza lui în mod rapid, aşa cum prevede Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, interpretată în lumina Convenţiei de la Haga din 25 octombrie 1980. Plus, în ceea ce priveşte corectitudinea procesului decizional, a fost notat faptul că primului reclamant niciodată nu i-a fost dată posibilitatea de a prezenta cauza sa în faţa instanţelor române, fie direct, fie prin observaţii scrise. În cele din urmă, Curtea a constatat că procedurile ţinând de Convenţia de la Haga au durat un total de unsprezece luni în faţa a două niveluri jurisdicţionale, în pofida faptului că astfel de proceduri ar fi trebuit încheiate în termen de şase săptămâni. Mai sunt şi alte speţe în care cererea către CtEDO a fost depusă de către părintele al cărui copil a fost răpit, printre care menţionăm: Ignaccolo-Zenide c. României, hotărârea din 25 ianuarie 2000; Iglesias Gil şi A.U.I. c. Spaniei, hotărârea din 23 aprilie 2003; Bianchi c. Elveţiei, hotărârea din 22 iunie 2006; Bajrami c. Albaniei, hotărârea din 12 decembrie 2006 etc. La a doua categorie de cauze se referă speţa Neulinger şi Shuruk c. Elveţiei [6]. Prima reclamantă, de naţionalitate elveţiană, s-a stabilit în Israel unde s-a căsătorit cu viitorul tată al fiului ei. În faţa temerilor de răpire a copilului (al doilea reclamant) de către tatăl său într-o comunitate ultraortodoxă din străinătate şi care practică un prozelitism intens, Tribunalul pentru Cauze de Familie a emis o interdicţie de ieşire de pe teritoriul israelit pentru fiu, până la atingerea majoratului. Custodia temporară a copilului a fost acordată reclamantei şi autoritatea parentală a fost încredinţată ambilor părinţi. Dreptul de vizitare/de vizită al tatălui a fost ulterior restrâns din cauza comportamentului său ameninţător. Divorţul soţilor a fost pronunţat şi reclamanta a părăsit în mod clandestin Israelul, plecând în Elveţia cu fiul său. În ultimă instanţă, Tribunalul Federal Elveţian a ordonat reclamantei să asigure întoarcerea copilului în Israel. Curtea a considerat că ar fi fost o încălcare a articolului 8 al Convenţiei în privinţa celor doi reclamanţi în cazul în care hotărârea prin care se dispunea înapoierea copilului în Israel era executată. Aceasta nu a fost convinsă că ar fi în interesul superior al copilului ca el să se întoarcă în Israel. El era într-adevăr un cetăţean elveţian şi s-a stabilit foarte bine în ţara în care acesta a locuit fără întreupere timp de aproximativ patru ani. Chiar dacă adaptabilitatea sa era încă mare la vârsta lui (şapte ani), o nouă dezrădăcinare ar fi avut, fără îndoială, consecinţe grave asupra lui şi trebuia să fie pusă în balanţă în raport cu beneficiul pe care îl poate avea. În această privinţă, trebuie de remarcat că dreptul de vizită al tatălui a fost restrâns înainte de răpirea copilului. De altfel, acesta s-a recăsătorit de două ori de atunci şi era din nou tată, dar nu plătea pensie alimentară pentru fiica sa. Curtea a avut dubii că asemenea circumstanţe ar fi benefice pentru bunăstarea şi dezvoltarea copilului. În ceea ce priveşte mama, întoarcerea în Israel putea să o expună unor sancţiuni penale, cum ar fi pedeapsa cu închisoarea. Era evident că un asemenea scenariu nu era în interesul superior al copilului, pentru care reclamanta reprezenta, fără îndoială, singura persoană de referinţă. Astfel, refuzul mamei de a se întoarce în Israel nu părea a fi în totalitate nejustificat. Şi dacă aceasta ar fi consimţit să se întoarcă, existau îndoieli privind capacitatea tatălui de a avea grijă de copil, în ipoteza în care reclamanta ar fi urmărită penal şi apoi încarcerată, având în vedere trecutul acestuia şi caracterul limitat al resurselor sale financiare. În plus, acesta nu a locuit niciodată singur cu copilul şi nu l-a văzut de la vârsta de doi ani. Astfel, Curtea nu a fost convinsă că era în interesul superior al copilului să se întoarcă în Israel şi în ceea ce o priveşte pe mamă, Curtea a considerat că ea ar fi suportat o ingerinţă disproporţionată în dreptul său la respectarea vieţii sale de familie. Alte speţe, făcând parte din cea din urmă categorie, sunt: Maumousseau şi Washington c. Franţei, hotărârea din 15 noiembrie 2007; Sneersone şi Kampanella c. Italiei, hotărârea din 12 iulie 2011; B. c. Belgiei, hotărârea din 10 iulie 2012; Rouiller c. Elveţiei, hotărârea din 22 iulie 2014 etc. În cele din urmă, apreciem Convenţia de la Haga asupra aspectelor civile ale răpirii internaţionale de copii ca fiind un instrument valoros întru protecţia minorului supus fenomenului răpirii parentale internaţionale prin instituirea unui mecanism de returnare a acestuia la reşedinţa sa obişnuită. Protecţia copilul, în egală măsură, se realizează şi atunci când nu se dispune întoarcerea acestuia, or nu ar fi justificată satisfacerea cererii de înapoiere atunci când aceasta nu este înaintată într-un termen rezonabil, iar copilul este deja integrat în noul său mediu social, sau în ipoteza în care copilului se împotriveşte înapoierii sale şi deja a atins o vârstă suficient de matură ca să-i fie luată în consideraţie opinia, ori, mai mult de atât, atunci când există un risc grav ca înapoierea copilului să-l expună unui pericol. Luând în consideraţie cele expuse, opinăm faptul că la temelia Convenţiei se află, prin excelenţă, principiul respectării interesului superior al copilului, întrucât şi în cazurile de nereturnare a minorului este implicat, în mod indirect, interesul superior al acestuia. |
||||||
|
Cerif XML Export
<?xml version='1.0' encoding='utf-8'?> <CERIF xmlns='urn:xmlns:org:eurocris:cerif-1.5-1' xsi:schemaLocation='urn:xmlns:org:eurocris:cerif-1.5-1 http://www.eurocris.org/Uploads/Web%20pages/CERIF-1.5/CERIF_1.5_1.xsd' xmlns:xsi='http://www.w3.org/2001/XMLSchema-instance' release='1.5' date='2012-10-07' sourceDatabase='Output Profile'> <cfResPubl> <cfResPublId>ibn-ResPubl-122641</cfResPublId> <cfResPublDate>2017</cfResPublDate> <cfVol>R, SJ</cfVol> <cfStartPage>326</cfStartPage> <cfISBN>978-9975-71-812-7</cfISBN> <cfURI>https://ibn.idsi.md/ro/vizualizare_articol/122641</cfURI> <cfTitle cfLangCode='RO' cfTrans='o'>Aspecte civile ale răpirii internaţionale de copii în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului</cfTitle> <cfAbstr cfLangCode='RO' cfTrans='o'><p>Convenţia de la Haga din 25 octombrie 1980 asupra aspectelor civile ale răpirii internaţionale de copii urmăreşte combaterea răpirii parentale de copii prin asigurarea unui sistem de cooperare între autorităţile centrale şi a unei proceduri rapide pentru returnarea copilului în ţara de reşedinţă obişnuită a acestuia [1]. Motivele adoptării convenţiei sunt expuse în mod coerent în preambul, enunţând convingerea profundă a statelor semnatare că interesul copilului este de importanţă primordială în orice problemă privind încredinţarea sa, dorinţa de a proteja copilul, pe plan internaţional, împotriva efectelor dăunătoare ale unei deplasări sau neînapoierii ilicite şi de a întocmi proceduri în vederea garantării imediatei înapoieri a copilului în statul reşedinţei sale obişnuite, precum şi de a asigura protecţia dreptului de vizitare. Obiectul Convenţiei, potrivit articolului 1 al acesteia, îl constituie două componente: de a asigura înapoierea imediată a copiilor deplasaţi sau reţinuţi ilicit în orice stat contractant, precum şi de a face să se respecte efectiv în celelalte state contractante drepturile privind încredinţarea şi vizitarea, care există într-un stat contractant. Republica Moldova a devenit parte la Convenţie prin Hotărârea Parlamentului nr. 1468 din 29.01.1998 cu privire la aderarea Republicii Moldova la Convenţia asupra protecţiei copiilor şi cooperării în materia adopţiei internaţionale şi la Convenţia asupra aspectelor civile ale răpirii internaţionale de copii, formulând o rezervă în acest context: ,,În temeiul articolului 42 al Convenţiei, întru aplicarea alineatului (3) al articolului 26, Republica Moldova declară că îşi va asuma spezele prevăzute la alineatul (2) al articolului 26 doar în mărimea în care aceste speze vor fi acoperite de sistemul naţional de asistenţă judiciară şi juridică” [2]. Notăm faptul că la nivelul Uniunii Europene există Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 privind competenţa, recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti în materie matrimonială şi în materia răspunderii părinteşti, care stabileşte “o procedură de soluţionare a cazurilor în care un părinte răpeşte un copil dintr-o ţară a Ununii Europene şi îl duce într-o altă ţară a Uniunii Europene” [3]. În cazul răpirii internaţionale de copii, există posibilitatea de adresare la CtEDO, această oportunitate servind drept garant întru respectarea Convenţiei de la Haga de către autorităţile statale. În jurisprudenţa Curţii de la Strasbourg în privinţa răpirii internaţionale de copii noi, deosebim două categorii de cauze: în care cererea a fost depusă de către părintele al cărui copil a fost răpit, şi în care cererea a fost depusă la CtEDO de către părintele ce a răpit copilul. La prima categorie se referă speţa Karrer c. României [5]. Cauza respectivă viza plângerea unui tată şi a fiicei sale (născută în 2006) cu privire la procedurile în faţa instanţelor române în temeiul Convenţiei de la Haga din 25 octombrie 1980 pentru întoarcerea ei în Austria. În februarie 2008, mama copilului a depus în Austria o cerere pentru divorţul de primul reclamant. Câteva luni mai târziu, mama şi copilul au părăsit Austria optând pentru România, în timp ce procesul de încredinţare a copilului era încă în curs. Reclamantul a solicitat atunci înapoierea fiicei sale în Austria, susţinând că ea a fost deplasată în mod ilegal. Într-o hotărâre definitivă din iulie 2009, instanţele din România au constatat că întoarcerea copilului în Austria l-ar expune la vătămări fizice şi psihice. Curtea a considerat că a existat o încălcare a articolului 8 din Convenţie, constatând, în special, că instanţele române nu au efectuat o analiză aprofundată pentru a evalua interesul superior al copilului şi nu a dat primului reclamant posibilitatea de a prezenta cauza lui în mod rapid, aşa cum prevede Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, interpretată în lumina Convenţiei de la Haga din 25 octombrie 1980. Plus, în ceea ce priveşte corectitudinea procesului decizional, a fost notat faptul că primului reclamant niciodată nu i-a fost dată posibilitatea de a prezenta cauza sa în faţa instanţelor române, fie direct, fie prin observaţii scrise. În cele din urmă, Curtea a constatat că procedurile ţinând de Convenţia de la Haga au durat un total de unsprezece luni în faţa a două niveluri jurisdicţionale, în pofida faptului că astfel de proceduri ar fi trebuit încheiate în termen de şase săptămâni. Mai sunt şi alte speţe în care cererea către CtEDO a fost depusă de către părintele al cărui copil a fost răpit, printre care menţionăm: Ignaccolo-Zenide c. României, hotărârea din 25 ianuarie 2000; Iglesias Gil şi A.U.I. c. Spaniei, hotărârea din 23 aprilie 2003; Bianchi c. Elveţiei, hotărârea din 22 iunie 2006; Bajrami c. Albaniei, hotărârea din 12 decembrie 2006 etc. La a doua categorie de cauze se referă speţa Neulinger şi Shuruk c. Elveţiei [6]. Prima reclamantă, de naţionalitate elveţiană, s-a stabilit în Israel unde s-a căsătorit cu viitorul tată al fiului ei. În faţa temerilor de răpire a copilului (al doilea reclamant) de către tatăl său într-o comunitate ultraortodoxă din străinătate şi care practică un prozelitism intens, Tribunalul pentru Cauze de Familie a emis o interdicţie de ieşire de pe teritoriul israelit pentru fiu, până la atingerea majoratului. Custodia temporară a copilului a fost acordată reclamantei şi autoritatea parentală a fost încredinţată ambilor părinţi. Dreptul de vizitare/de vizită al tatălui a fost ulterior restrâns din cauza comportamentului său ameninţător. Divorţul soţilor a fost pronunţat şi reclamanta a părăsit în mod clandestin Israelul, plecând în Elveţia cu fiul său. În ultimă instanţă, Tribunalul Federal Elveţian a ordonat reclamantei să asigure întoarcerea copilului în Israel. Curtea a considerat că ar fi fost o încălcare a articolului 8 al Convenţiei în privinţa celor doi reclamanţi în cazul în care hotărârea prin care se dispunea înapoierea copilului în Israel era executată. Aceasta nu a fost convinsă că ar fi în interesul superior al copilului ca el să se întoarcă în Israel. El era într-adevăr un cetăţean elveţian şi s-a stabilit foarte bine în ţara în care acesta a locuit fără întreupere timp de aproximativ patru ani. Chiar dacă adaptabilitatea sa era încă mare la vârsta lui (şapte ani), o nouă dezrădăcinare ar fi avut, fără îndoială, consecinţe grave asupra lui şi trebuia să fie pusă în balanţă în raport cu beneficiul pe care îl poate avea. În această privinţă, trebuie de remarcat că dreptul de vizită al tatălui a fost restrâns înainte de răpirea copilului. De altfel, acesta s-a recăsătorit de două ori de atunci şi era din nou tată, dar nu plătea pensie alimentară pentru fiica sa. Curtea a avut dubii că asemenea circumstanţe ar fi benefice pentru bunăstarea şi dezvoltarea copilului. În ceea ce priveşte mama, întoarcerea în Israel putea să o expună unor sancţiuni penale, cum ar fi pedeapsa cu închisoarea. Era evident că un asemenea scenariu nu era în interesul superior al copilului, pentru care reclamanta reprezenta, fără îndoială, singura persoană de referinţă. Astfel, refuzul mamei de a se întoarce în Israel nu părea a fi în totalitate nejustificat. Şi dacă aceasta ar fi consimţit să se întoarcă, existau îndoieli privind capacitatea tatălui de a avea grijă de copil, în ipoteza în care reclamanta ar fi urmărită penal şi apoi încarcerată, având în vedere trecutul acestuia şi caracterul limitat al resurselor sale financiare. În plus, acesta nu a locuit niciodată singur cu copilul şi nu l-a văzut de la vârsta de doi ani. Astfel, Curtea nu a fost convinsă că era în interesul superior al copilului să se întoarcă în Israel şi în ceea ce o priveşte pe mamă, Curtea a considerat că ea ar fi suportat o ingerinţă disproporţionată în dreptul său la respectarea vieţii sale de familie. Alte speţe, făcând parte din cea din urmă categorie, sunt: Maumousseau şi Washington c. Franţei, hotărârea din 15 noiembrie 2007; Sneersone şi Kampanella c. Italiei, hotărârea din 12 iulie 2011; B. c. Belgiei, hotărârea din 10 iulie 2012; Rouiller c. Elveţiei, hotărârea din 22 iulie 2014 etc. În cele din urmă, apreciem Convenţia de la Haga asupra aspectelor civile ale răpirii internaţionale de copii ca fiind un instrument valoros întru protecţia minorului supus fenomenului răpirii parentale internaţionale prin instituirea unui mecanism de returnare a acestuia la reşedinţa sa obişnuită. Protecţia copilul, în egală măsură, se realizează şi atunci când nu se dispune întoarcerea acestuia, or nu ar fi justificată satisfacerea cererii de înapoiere atunci când aceasta nu este înaintată într-un termen rezonabil, iar copilul este deja integrat în noul său mediu social, sau în ipoteza în care copilului se împotriveşte înapoierii sale şi deja a atins o vârstă suficient de matură ca să-i fie luată în consideraţie opinia, ori, mai mult de atât, atunci când există un risc grav ca înapoierea copilului să-l expună unui pericol. Luând în consideraţie cele expuse, opinăm faptul că la temelia Convenţiei se află, prin excelenţă, principiul respectării interesului superior al copilului, întrucât şi în cazurile de nereturnare a minorului este implicat, în mod indirect, interesul superior al acestuia.</p></cfAbstr> <cfResPubl_Class> <cfClassId>eda2d9e9-34c5-11e1-b86c-0800200c9a66</cfClassId> <cfClassSchemeId>759af938-34ae-11e1-b86c-0800200c9a66</cfClassSchemeId> <cfStartDate>2017T24:00:00</cfStartDate> </cfResPubl_Class> <cfResPubl_Class> <cfClassId>e601872f-4b7e-4d88-929f-7df027b226c9</cfClassId> <cfClassSchemeId>40e90e2f-446d-460a-98e5-5dce57550c48</cfClassSchemeId> <cfStartDate>2017T24:00:00</cfStartDate> </cfResPubl_Class> <cfPers_ResPubl> <cfPersId>ibn-person-10922</cfPersId> <cfClassId>49815870-1cfe-11e1-8bc2-0800200c9a66</cfClassId> <cfClassSchemeId>b7135ad0-1d00-11e1-8bc2-0800200c9a66</cfClassSchemeId> <cfStartDate>2017T24:00:00</cfStartDate> </cfPers_ResPubl> <cfPers_ResPubl> <cfPersId>ibn-person-58080</cfPersId> <cfClassId>49815870-1cfe-11e1-8bc2-0800200c9a66</cfClassId> <cfClassSchemeId>b7135ad0-1d00-11e1-8bc2-0800200c9a66</cfClassSchemeId> <cfStartDate>2017T24:00:00</cfStartDate> </cfPers_ResPubl> </cfResPubl> <cfPers> <cfPersId>ibn-Pers-10922</cfPersId> <cfPersName_Pers> <cfPersNameId>ibn-PersName-10922-2</cfPersNameId> <cfClassId>55f90543-d631-42eb-8d47-d8d9266cbb26</cfClassId> <cfClassSchemeId>7375609d-cfa6-45ce-a803-75de69abe21f</cfClassSchemeId> <cfStartDate>2017T24:00:00</cfStartDate> <cfFamilyNames>Cojocaru</cfFamilyNames> <cfFirstNames>Violeta</cfFirstNames> </cfPersName_Pers> </cfPers> <cfPers> <cfPersId>ibn-Pers-58080</cfPersId> <cfPersName_Pers> <cfPersNameId>ibn-PersName-58080-2</cfPersNameId> <cfClassId>55f90543-d631-42eb-8d47-d8d9266cbb26</cfClassId> <cfClassSchemeId>7375609d-cfa6-45ce-a803-75de69abe21f</cfClassSchemeId> <cfStartDate>2017T24:00:00</cfStartDate> <cfFamilyNames>Şiman</cfFamilyNames> <cfFirstNames>Corina</cfFirstNames> </cfPersName_Pers> </cfPers> </CERIF>
|
|
|
