Din punctul de vedere al dreptului material, succesiunea va fi vacantă în situaţia în care aceasta rămâne fără moştenitori, fie datorită faptului că defunctul nu a avut moştenitori şi nici nu a lăsat legatari, fie datorită faprului că moştenitorii existenţi au renunţat la succesiune sau nu au acceptat-o în termenul prevăzut de lege. Succesiunea vacantă revine statului, care va culege întregul activ şi pasiv care o compun. În acest sens, prin dispoziţia art.2190 Cod civil se stabileşte că „In cazul în care defunctul nu are rude şi nici soţ supravieţuitor sau aceştia nu pot moşteni din anumite motive, moştenitor legal este statul”. Totodată, potrivit art.2409 alin.(1) Cod civil „În cazul în care ca urmare a procedurii prevăzute de art.2410, moştenitorul nu va fi determinat sau dacă toţi moştenitorii au decăzut din dreptul la moştenire, notarul care desfăşoară procedura succesorală va întocmi un act care să confirme că nu există alţi moştenitori decât statul”. Conform actului menţionat la alin.(1), statul este considerat moştenitor şi i se eliberează certificat de moştenitor în baza moştenirii vacante. Din perspectiva dreptului internaţional privat, regimul succesiunii vacante este reglementat de prevederile art.2669 Cod civil, potrivit căruia „În măsura în care, conform legii aplicabile succesiunii în temeiul prezentului capitol, nu există niciun moştenitor sau niciun legatar pentru bunurile desemnate printr-o dispoziţie pentru cauză de moarte şi nicio persoană fizică nu are calitatea de moştenitor în temeiul legii, aplicarea legii astfel determinate nu aduce atingere dreptului unui stat sau al unei entităţi desemnate în acest scop de respectivul stat să dobândească, în temeiul legii sale, bunurile din masa succesorală situate pe teritoriul său, cu condiţia ca creditorul să aibă dreptul să solicite satisfacerea creanţelor lor din masa succesorală în ansamblul său”. Remarcăm că textul art.2669 Cod civil al Republicii Moldova este o copie fidelă a art.33 din Regulamentul (UE) nr.650/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului din 4.07.2012 privind competenţa, legea aplicabilă, recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti şi acceptarea şi executarea actelor autentice în materie de succesiuni şi privind crearea unui certificat european de moştenitor [1, p.107]. Din sensul prevederilor art.2669 Cod civil, identic cu art.33 din Regulamentul (UE) nr.650/2012, rezultă că raţionamentul conflictual parcurge două etape logice [2, p.313]. Prima etapă constă în calificarea succesiunii ca fiind vacantă sau nu. Astfel, art.2669 prevede că această calificare se efectuează „conform legii aplicabile succesiunii”, fiind incidentă legea determinată potrivit art.2657 sau 2658 Codul civil, aflându-ne în prezenţa calificării secundare, deoarece se face după lex causae. Aşadar, calificarea succesiunii ca fiind vacantă constituie o problemă de moştenire şi, în consecinţă, potrivit legii moştenirii vor fi apreciate, dacă sunt întrunite condiţiile legale pentru ca succesiunea să fie considerată vacantă. Pentru cea de-a doua etapă, art.2669 prevede că, dacă succesiunea este vacantă „bunurile din masa succesorală situate pe teritoriul său” sunt preluate în temeiul dispoziţiilor legii Republicii Moldova privind atribuirea bunurilor unei succesiuni vacante. Această prevedere reprezintă o normă conflictuală care face aplicarea principiului lex rei sitae, adică legii locului situării bunurilor stabilită de art.2599 Cod civil. În mod implicit, această soluţie legislativă exprimă concepţia legiuitorului cu privire la natura dreptului statului de a culege succesiunea vacantă. Faptul că bunurile care fac obiectul succesiunii vacante revin statului pe teritoriul căruia acestea se află relevă că dreptul statului este calificat ca un drept originar de a culege bunurile fără stăpân aflate pe teritoriul său (drept de desherenţă), în temeiul suveranităţii sale (de jure imperii), indiferent de natura bunului. Observăm că legislaţia naţională şi legislaţia europeană mai sus citată a acceptat teza desherenţei, astfel că bunurile vor fi culese de statul pe teritoriul căruia se află (bona vacantia, res nulius). În ceea ce priveşte soluţia conflictuală actuală, faţă de reglementarea anterioară până la modificările operate la Codul civil prin Legea nr.133 din 15.11.2018, în vigoare din 1.03.2019 [3], care prevedea că în cazul în care dreptul Republicii Moldova era lex causae, succesiunea mobiliară vacantă revine statului al cărui cetăţean a fost de cujus, la data morţii sale, în baza unui drept de moştenire (de jure hereditas), pe când succesiunea imobiliară vacantă aparţine statului pe al cărui teritoriu sunt situate imobilele, dreptul statului fiind calificat, în acest caz, ca un drept originar de a culege bunurile fără stăpân aflate pe teritoriul său (drept de desherenţă), în prezent obiectul succesiunii vacante a fost extins şi la bunurile mobile, nu doar la cele imobile. Astfel, o persoană care are reşedinţa obişnuită în străinătate decedează şi lasă bunuri în Republica Moldova, condiţiile legale pentru ca succesiunea acestei persoane să fie considerată vacantă, în sensul că nu are moştenitori cu vocaţie succesorală etc., se va aprecia după legea străină, dar dreptul de a culege succesiunea, dacă aceasta a fost declarată vacantă, revine statului Republica Moldova. Constatăm că norma conflictuală care trimite la lex situs este formulată unilateral, şi se referă numai la dreptul statului (Republica Moldova) de a culege bunurile mobile şi imobile fără stăpân aflate pe teritoriul său. Această soluţie conflictuală de a circumstanţia în materia succesiunii vacante, prin excepţie faţă de imensa majoritate a normelor conflictuale, numai sfera de aplicare a dreptului Republicii Moldova este raţională, justificându-se prin preocuparea firească de a proteja drepturile propriului stat în preluarea succesiunii vacante existente pe teritoriul său. Preluarea de către stat (Republica Moldova) a bunurilor la care ne referim se efectuează, aşa cum rezultă în mod explicit din prevederile art.2669 Cod civil „în temeiul legii sale, bunurile din masa succesorală situate pe teritoriul său”. În ipoteza în care dreptul statului de a culege succesiunea vacantă ar fi fost calificat ca un drept de moştenire (de jure hereditas), aşa cum prevedea norma conflictuală anterioară, succesiunea ar fi revenit statului pe teritoriul căruia defunctul şi-a avut ultima reşedinţă obişnuită sau statului a cărui lege a fost aleasă de defunct pentru a se aplica moştenirii sale. În concluzie, remarcăm că determinarea regimului conflictual al succesiunii vacante implică aplicarea succesivă a două legi, şi anume: a) legea succesiunii (lex successionis), în funcţie de care se stabileşte caracterul vacant al succesiunii; b) legea locului situării (lex situs), care guvernează dreptul statului de preluare a succesiunii declarate vacante, aflată pe teritoriul său.