Vag reflectată în literatura de specialitate, eticheta relațiilor de vecinătate se impune atât în scopul analizei normelor de reglementare a relațiilor între semeni, cât și pentru relevarea alterității (Eu/ Noi și Celălalt/Ceilalți) prin grila imaginarului tradițional. Eticheta relațiilor de vecinătate a impus anumite cerințe tuturor membrilor societății care, fără îndoială, trebuiau respectate. Comunitatea rurală aprecia relațiile respectuoase și stima față de vecini, sprijinul și ajutorul reciproc în toate problemele, iar dușmănia și invidia dintre aceștia era disprețuită, precum și subiecții implicați în conflict. Se considera binevenită, uneori chiar obligatorie, o vizită de cunoaștere a noului vecin, în timpul căreia i se propunea ajutorul, atât în ceea ce privește amenajarea, cât și în problemele de cunoaștere a comunității, locurilor și conduitei. Normele obligatorii de conduită în relațiile dintre vecini prevedeau salutarea zilnică, vizitarea unui vecin în caz de boală, exprimarea condoleanțelor în caz de deces în familie, felicitări în perioada sărbătorilor. De asemenea, un „bun vecin”, fiind la curent cu starea financiară a aproapelui său, era primul care sărea în ajutor în caz de necesitate, oferindu-i o parte din bunurile sale sau implicându-se activ în organizarea unor evenimente (claca, șezătorile, pregătirile de nuntă sau de înmormântare). Era interzisă pricinuirea daunelor averii vecinilor, încălcarea hotarelor, tulburarea liniștii prin diferite acțiuni. Pentru a nu interveni în intimitatea vieții vecinilor, se recomanda a respecta unele norme de amenajarea locuinței (casa se construia în așa fel încât ferestrele să nu dea în curtea vecinului; toate acareturile, ce puteau crea inconveniențe pentru vecini sau polua aerul erau construite la o depărtare relativă de hotarul vecinilor; nu se aprindeau niciodată focuri în preajma gospodăriei lor etc.) și norme de conduită (nu se făcea zgomot, nu se vorbea tare). Plasarea mijloacelor de transport (căruțelor, animalelor de tracțiune), a materialelor de construcție sau a gunoiului în fața porții vecinilor era un semn de nerespect față de aceștia. De aceea, înainte de a întreprinde orice acțiune, un „vecin bun” neapărat cerea permisiunea aproapelui. Unul dintre cele mai obscene comportamente în adresa vecinilor era considerat implicarea în viața acestora fără permisiune, apoi urmărirea (obsesia pentru ce fac cei din jur), bârfa și hula înadresa lor. Unii dintre semeni nu-și doreau ca apropiații să aibă mai mult decât au ei, iar dacă se întâmpla așa, căutau prilej de scandal sau bârfe. Despre asemenea fapte vorbește și expresia „să moară capra vecinului”. Referindu-se la vecin și familia acestuia ca la un om diferit, dar, totodată, capabil să îmbrățișeze valori comune, omul spațiului rural și-a creat în imaginarul său tiparul „vecinului bun” sau viceversa. Reminiscențele acestei gândiri sunt reflectate în creațiile noastre folclorice: „Înainte de a cumpăra o casă, află cine-ți va fi vecinul”, „Un vecin bun valorează mai mult decât o rudă”, „Găina vecinului pare gâscă, iar soția lui, fecioară” etc.