Consumarea infracțiunii este unul dintre cele mai importante aspecte ale raportului juridic de drept penal, fără de care este imposibilă determinarea momentului consumării infracțiunii, precum și al demarării curgerii termenului de prescripție în materie penală. Prescripţia constituie o sancţiune pentru aparatul represiv al statului care nu a manifestat diligenţa necesară îndeplinirii complete a actului de justiţie şi, în acelaşi timp, un beneficiu acordat de legiuitor persoanei care a săvârşit o faptă antisocială, dacă odată cu trecerea timpului nu a mai încălcat niciodată ordinea de drept. Din raţiuni de politică penală, prescripţia apare ca o instituţie cu caracter de aplicaţie generală care operează întotdeauna obligatoriu urmând să fie invocată şi aplicată din oficiu.

The fulfillment of the criminal act is the most important element of the crime, without does not determine the consummation of the crime. As such, the time limit for criminal responsibility does not start to run. The prescription of crime constitutes a sanction for the repressive apparatus of the state, that has not shown the diligence necessary for the complete act of justice and at the same time, a benefit granted by the legislator to the person who committed an antisocial fact, if with the passing of time he never violated the order right. However, the law prescribes a specific time within which an offender may be prosecuted for the crimes committed, or the prescription of crime appears as an institution of general application for the care of the functioning always obligatory to be invoked and applied ex officio.