În ultimele decenii, violenţa şcolară este un fenomen alarmant şi sensibil, care pune în gardă atât comunitatea ştiinţifică, cât şi cei din afara arealului ştiinţific. Ea a fost recunoscută ca problemă a sistemului educaţional în anul 1990, la Conferinţa Mondială a UNESCO de la Jomtien (Thailanda). Definirea şi delimitarea clară a accepţiunilor termenului de „violenţă şcolară” nu sunt finalizate, astfel neexistând un punct comun în abordarea acestui fenomen. În literatura de specialitate, nu există repere teoretice, care să permită definirea acestui termen [1, p.25-26], însă se utilizează concepte apropiate ca sens, precum ar fi indisciplină, delincvenţă juvenilă, inadaptare şcolară etc. Cu toate acestea, putem menţiona că violenţa/devianţa şcolară, în sens larg, reprezintă ansamblul comportamentelor care încalcă normele şi valorile şcolare.  Abordările psihologice şi cele medicale interpretează devianţa şcolară ca pe un fenomen patologic. În opoziţie cu aceasta, abordarea sociologică susţine că devianţa şcolară este un fenomen normal. Conduitele, ce încalcă normele şcolare, sunt inacceptabile, dar sunt forme normale de comportament, în sensul că ele reprezintă încercări ale elevilor de a rezista şi înfrunta circumstanţele şcolare în care se află. Pe de altă parte, devianţa şcolară poate fi interpretată ca un mod de manifestare şi poziţionare a elevilor în mediul şcolar, în special fiind vorba de elevii care nu au conturată o puternică identitate socială. În acest sens, comportamentul deviant în şcoală i-ar permite obţinerea unui statut în grupul elevilor.  Violenţa şcolară, ca formă a devianţei, reprezintă un domeniu dificil de evaluat în mod riguros, astfel că situaţia actuală, atât la nivel mondial, cât şi naţional sau local este greu de estimat. Studiile desfăşurate în ţări precum: Norvegia, Marea Britanie, Olanda, Finlanda etc., denotă o tendinţă constantă de creştere a violenţei şcolare, atingând rata cea mai înaltă la nivelul învăţământului secundar, mai des fiind întâlnită printre băieţi, atingând frecvenţa maximă în jurul vârstei de 15 ani [1, p.50]. În Republica Moldova, studii sociologice cu referire la violenţa în mediul şcolar nu au fost desfăşurate, dar nici statisticile oficiale nu oferă astfel de date. Ministerul Afacerilor Interne, cu referire la infracţionalitatea minorilor, prezintă doar tipurile de infracţiuni comise de minori, fără a face referire la faptul dacă acestea s-au comis în mediul şcolar. Însă acest fenomen este unul mult mai larg, ce trebuie evaluat cu ajutorul altor indicatori. În acest sens, J.Pain elucidează două tipuri de violenţă în mediul şcolar: violenţele „obiective”, care pot fi reglementate penal şi asupra cărora se poate interveni frontal, în acest caz, justiţia trebuie să colaboreze direct cu instituţiile şcolare; violenţele „subiective”, care sunt violenţe subtile, de atitudine, care afectează climatul şcolar. Printre acestea regăsim: atitudinile ostile, dispreţul, umilirea, jignirea, lipsa de politeţe, absenţele de la ore, refuzul de a participa la anumite activităţi curriculare, utilizarea cuvintelor necenzurate etc.[2, p.124]. În vederea evidenţierii intensităţii şi gravităţii violenţei în şcoală din perspectiva elevilor, a formelor de violenţă dintre elev–elev, elev–profesor şi profesor–elev din mun.Chişinău, în perioada lunii mai 2011 a fost desfăşurat studiul sociologic „Violenţa între elevi în mediul şcolar (cazul mun.Chişinău)”. Eşantionul cercetării a cuprins 1028 de elevi, clasele V-XII, marja de eroare a eşantionului constituind ±3%, pentru un nivel de încredere de 95%. Studiul a fost desfăşurat de către profesorii de la catedra Sociologie a USM şi studenţii anului II, specialitatea Sociologie în colaborare cu Direcţia generală educaţie, tineret şi sport a Consiliului mun.Chişinău. În calitate de metode de cercetare a fost utilizată metoda anchetei pe bază de chestionar, prin procedeul autoadministrării.  Rezultatele cercetării atestă faptul că la nivel atitudinal există opinii conturate cu privire la prezenţa violenţei în mediul şcolar. Astfel, peste 67% dintre elevi consideră că şcoala poate fi un spaţiu al violenţei, date ce infirmă poziţia tradiţională prin care şcoala era locul de producere şi transmitere a cunoştinţelor, de formare a competenţelor cognitive, de înţelegere a sensului vieţii şi a lumii care ne înconjoară. Pe de altă parte, 55,8% dintre elevi consideră că actele de violenţă se întâmplă în vecinătatea şcolii, iar 15,7% au indicat că acestea se întâmplă în incinta şcolii. În acelaşi context, este important de menţionat că doar 55,3% dintre elevi au indicat faptul că se simt protejaţi în şcoala lor, fapt ce îngrijorează.  28,2% dintre elevii investigaţi au menţionat că în şcoala în care îşi fac studii, se comit acte violente, acest fapt fiind evidenţiat, în special, de elevii din clasele a VII-a şi respondenţii de sex masculin. Rezultatele studiului scot în evidenţă că peste 32% sau 331 dintre elevii investigaţi din mun.Chişinău s-au simţit victime ale violenţei în anul de studii 2010-2011.  Datele studiului stabilesc că cel mai des asupra elevilor se aplică formele de violenţă verbală (certuri – 77,4%, injurii – 49%), violenţei fizice au fost expuşi 20,9% dintre elevi. Un fapt alarmant este violenţa din cauza situaţiei socioeconomice a elevului, acestui tip de violenţă fiind supuşi 15,9% dintre respondenţi. O formă a violenţei între elevi este jignirea, fie pe motive etnice (4,6%), fie pe motive religioase (5,5%) sau pe motive ale aspectului fizic sau psihic (34,6%).  Referindu-ne la tipurile de violenţă întâlnite în şcoală, este relevant să menţionăm că actorii implicaţi în acţiunile violente pot fi atât elevii, cât şi profesorii, astfel evidenţiindu-se ca paliere ale violenţei: violenţa elev–elev, violenţa elev–profesor şi violenţa profesor–elev. Rezultatele cercetării atestă că la nivelul tuturor palierelor violenţa verbală sub formă de jigniri reprezintă tipul de violenţă la care se expun actorii implicaţi.  Atunci când se discută despre violenţa în şcoală, se prezintă ca surse favorizante factori externi şcolii, precum ar fi mediul familial, mediul social, dar şi factori ce ţin de individ, de personalitatea lui [2, p.126]. Studiul realizat în mun.Chişinău relevă faptul că elevii plasează pe primul loc ca factor favorizant al comportamentului violent al elevului agresiunea din cadrul familiei (60,2%), astfel datele argumentând teoria violenţei învăţate.  Un factor determinant în formarea comportamentului violent al copilului este consumul de alcool al părinţilor, lucru menţionat de 58,3% dintre respondenţi. Aproximativ în aceeaşi proporţie copiii consideră că abuzarea în copilărie de către părinţi influenţează preluarea comportamentului violent. În aceeaşi ordine de idei, alţi factori determinanţi ai comportamentului violent al şcolarului ţine de nivelul scăzut de educaţie (57,6%) şi de lipsa părinţilor (45,7%), ultimul fiind unul determinant pentru societatea moldovenească, puternic afectată de migraţie. Astfel, lipsa unor modele educaţionale „sănătoase” condiţionează amplificarea fenomenului violenţei nu numai în mediul şcolar, dar şi în afara acestuia, căci chiar dacă o bună parte a zilei copilul se află în instituţia şcolară, acesta relaţionează cu semenii săi, mediul social, în relaţie cu care pot persista comportamente violente.  Un alt grup de factori care pot cauza manifestarea violentă a elevului/copilului, este format din valorile individuale sau, mai bine spus, de decalajul dintre valorile/aspiraţiile elevilor şi posibilităţile de materializare a lor. Jumătate dintre elevii investigaţi consideră că elevii devin agresivi cu cei din jur din dorinţa de a fi valorizat, văzut ca egal sau ca mai bun de cât ceilalţi. În acelaşi timp, elevii devin violenţi cu alţi elevi din dorinţa de a obţine un statut mai ridicat (75,6%) sau de a atrage atenţia asupra sa (78,4%), cel din urmă factor fiind menţionat mai des de către fete.  Prezenţa acestor factori ne determină să menţionăm că în rândul elevilor persistă o lipsă de educaţie sau o centrare exclusivă pe interesele individuale, pe o înţelegere greşită a faptul că a atrage atenţia cuiva s-ar egala cu un comportament nedemn de un elev. În acest context, autorităţile şcolare ar trebui să îşi focuseze atenţia şi să-şi intensifice activitatea educativă în special în clasele IX-XI, care prezintă un risc sporit al violenţei.  Şcoala este o mică comunitate cu norme şi structură socială proprie, care afectează viaţa copiilor şi a tineretului, din perspectiva formării unui mod de gândire şi acţiune. Din păcate, uneori şcoala promovează şi susţine actele violente ca modele de acţiune şi reuşită socială, transformând şcoala dintr-o instituţie care ar trebui să formeze modele, într-o instituţie unde persistă nesiguranţa şi se formează non-valori.