În prezent, procedura notarială, inclusiv cea de autentificare notarială a actelor juridice civile, este reglementată de Legea cu privire la notariat [2] şi de Regulamentul cu privire la modul de îndeplinire a actelor notariale şi completare a registrelor notariale [6]. Însă nici unul din aceste acte normative nu ne oferă o viziune clară privind conţinutul procedurii notariale. În sensul filozofic, termenul „conţinut” înseamnă „totalitatea elementelor constitutive esențiale, care caracterizează și condiționează existența și schimbarea unui obiect sau fenomen” [4]. Activitatea notarială se realizează prin acte notariale şi consultaţii notariale. Dacă ne referim la procedura notarială de autentificare, atunci rezultatul acestei activităţi reprezintă apariţia unui nou act notarial, care, conform legii, este de autoritate publică, se prezumă legal şi veridic şi are forţă probantă şi executorie. În mod evident, apariţia drepturilor şi obligaţiilor rezultate dintr-un act juridic autentificat notarial este condiţionată de săvârşirea de către notarul public a tuturor acţiunilor necesare. Or, anume stricta respectare a normelor de procedură atinge scopul urmărit de către părţile contractante şi reprezintă garanţia valabilităţii actului notarial şi a faptului că acesta nu va fi declarat nul de către instanţele de judecată, iar notarul va fi exonerat de răspundere, în cazul în care instanţa de judecată va anula acest act juridic. Examinând normele legale existente în acest domeniu, observăm următoarele elemente constitutive esenţiale ale procedurii de autentificare: 1. Stabilirea identităţii solicitantului actului notarial [2, p.42]. În prezent, această condiţie prezumă îndeplinirea de către notar a următoarelor acţiuni: solicitarea prezentării actelor de identitate ale sistemului naţional de paşapoarte (sau a paşapoartelor pentru cetăţeni străini şi apatrizi); verificarea legalităţii actului prezentat; verificarea identităţii persoanei prezente în faţa notarului cu cea înfăţişată pe actul de identitate. Suplimentar la aceste norme, se aplică şi prevederile unor legi speciale, care urmăresc scopuri mai înguste, de ex., în prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului [3]. În acest context, urmează a fi revizuite normele legale, iar notarul să fie asigurat cu accesul gratuit la registrele publice ale statului, dat fiind faptul că onorariile încasate de notar, în majoritatea cazurilor, nu acoperă costul acestor servicii. Totodată, pentru comparație, putem menționa că misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare ale Republicii Moldova le este oferită posibilitatea de stabilire a identităţii în baza informaţiei gratuite din Registrul de Stat al populaţiei, ceea ce exclude din start stabilirea identităţii în baza unor acte false.2. Verificarea capacităţii de exerciţiu şi capacităţii juridice a persoanelor [2, p.43]. Deşi o astfel de condiţie este pusă pe seama notarului, procedura notarială nu descrie acţiunile notarului în vederea realizării acesteia. Starea vizată se va determina în baza prevederilor legale (atingerea vârstei, căsătorie etc.). În cazul unor persoane străine, notarul este obligat să studieze şi legea naţională a acestei persoane. Doar în cazul în care notarul are dubii referitor la acest capitol, notarul poate amâna îndeplinirea actului notarial şi solicita informaţii despre limitarea în capacitatea de exerciţiu sau declararea persoanei ca incapabilă de la instanţele de judecată. Această m ăsură nu-i oferă un răspuns categoric, or, persoana poate schimba domiciliul destul de des, iar în prezent nu există nici un registru care ar conţine această informaţie în mod sistematizat. 3. Verificarea autenticităţii semnăturilor părţilor şi a altor participanţi la îndeplinirea actului notarial [2, p.44]. Verificarea constă în faptul că persoana semnează în faţa notarului, respectiv, notarul este sigur că documentul a fost semnat nemijlocit de către persoana identificată. În acest sens, Regulamentul recomandă notarului să solicite persoanelor care semnează actul notarial să-şi scrie numele şi prenumele cu mână proprie, în cazul în care semnătura nu le include. Actele notariale se vor semna, de regulă, cu cerneală de culoare albastră [6, p.6]. 4. Solicitarea şi verificarea tuturor documentelor necesare pentru îndeplinirea actului notarial [2, 50 alin. (3)].  5. Explicarea părţilor sensului şi importanţei proiectului actului juridic, conţinutului actului notarial, precum şi drepturile şi obligaţiile lor, să o avertizeze despre consecinţele actelor notariale îndeplinite [2, 19 lit. b), 41, 50 alin. (2)]. 6. Verificarea corespunderii actului juridic prevederilor legale şi a condiţiilor de valabilitate ale acestuia, inclusiv conformităţii conţinutului lui cu intenţiile reale ale părţilor [2, 41, 50 alin. (2)].  7. La autentificarea actelor juridice, pe documentul respectiv, notarul aplică girul de autentificare [2, p.46]. Conţinutul girului trebuie să corespundă prevederilor Ordinului Ministrului justiţiei [5]. 8. Înregistrarea actului notarial [2, p.47]. Fiecare act notarial este supus înscrierii în registrul actelor notariale şi i se atribuie un număr de ordine aparte, care se repetă şi pe document. 9. Aplicarea semnăturii şi sigiliului notarului [2, 3 alin. (2)]. Fără aceste atribute, actul notarial nu obţine forţa juridică specială. Suplimentar la aceste condiţii generale, faţă de anumite acte juridice, procedura notarială instituie condiţii suplimentare, dintre care putem evidenţia: verificarea împuternicirilor reprezentantului (dacă acţionează prin reprezentant); verificarea raporturilor de rudenie (care influenţează asupra plăţilor ce urmează a fi încasate); verificarea existenţei dreptului de proprietate la persoana care înstrăinează etc. Valabilitatea actului notarial (actului juridic) nu depinde de faptul încasării plăţii pentru asistenţă notarială acordată. Este evident că notarul nu este un expert în domeniul tehnicii documentelor, psihiatriei, grafoscopiei sau a portretelor, însă stagierea efectuată iniţial, dar şi practica zilnică, împreună cu ridicarea continuă a nivelului profesional, înarmează notarul cu instrumente de depistare a situaţilor suspicioase. Aici este de reţinut că, expertul, în domeniile respective, poartă răspundere doar pentru cazuri în care nu a prezentat la timp raportul [1, 20 alin.(2)] sau a prezentat, cu bună-ştiinţă, concluzii false [1, 21 alin.(7)]. Totodată, notarul va răspunde şi în situaţia în care la executarea acestor obligaţii a concluzionat greşit, fără a avea vreo intenţie [2, p.23]. Însă, instanţele de judecată nu iau în considerare nici aspectul responsabilităţii care disciplinează persoana în executarea atribuţiilor, nici faptul că toate acţiunile au fost îndeplinite personal în faţa notarului, dar şi nu a expertului, încât notarul a avut la dispoziţie mai multe posibilităţi de clarificare a situaţiei, în majoritatea cazurilor, prevalând raporturile de expertiză. De lege ferenda, legislaţia în domeniul probaţiunii în faţa instanţelor de judecată urmează a fi corectată în felul corespunderii cu prezumţiile oferite de legislaţia notarială, iar declararea nulităţii să intervină doar în cazul în care este probat incontestabil că notarul într-adevăr a încălcat obligaţiile sale profesionale.