Stările critice, indiferent de geneză, ca element patogenetic sunt însoţite obligator de dezechilibre hidroelectrolitice. Terapia perfuzională fiind, prin urmare, unul din elementele de bază în tratamentul pacientului aflat în stare critică, şi obiectivele ei de bază sunt substituţia volemică cu ameliorarea debitului cardiac, reechilibrarea electrolitică, osmotică, energetică, efect de dezintoxicare. Spectrul curent al remediilor utilizate în terapia lichidiană se clasifică în preparate coloide şi cristaloide, existând controverse referitor la prioritatea unora faţă de altele. Utilizarea perfuziei cu reosorbilact în complexul de tratament intensiv al pancreatitei acute severe indică la redresarea parametrilor hemodinamicii centrale, oxigenării, scăderii intoxicării endogene.

Critical states, in spite of their polymorphic etiology, as pathogenetic element are accompanied mandatory with hidroelectrolitic disturbancies. Perfusional therapy being, as a result, a core in treatement of critically ill patient, and their objectifs are volemic resuscitation with improvement of cardiac output, electrolitic, osmotic, energetic reequilibrations, desintoxication. Current solutions used for perfusional therapy are being divided in cristaloids and colloids, controversities existing regarding their priorities. Administration of reosorbilact, in the complex intensive treatment of acute severe pancreatitis, shows improvement of central haemodynamic parameters, of tissular oxygenation, and reduction of endogenous intoxication