În instituţiile de învățământ preuniversitare, lucrul cu părinţii reprezintă partea cea mai dificilă a activităţii cadrelor didactice, dificultatea este dublă atunci când ne referim la clasele incluzive. Profesorului îi revine misiunea de a selecta şi aplica strategii eficiente de lucru atât cu părinţii copiilor cu CES, cât şi cu părinţii celorlalţi copii. Utilizarea diverselor strategii au drept scop implicarea cât mai activă a părinţilor în viaţa şcolară a propriilor copii şi, respectiv, facilitarea integrării şi adaptării lor şcolare. Cu cât parteneriatul dintre părinte şi cadru didactic este mai strâns, cu atât mai mult acesta contribuie la dezvoltarea personalităţii copilului. Literatura de specialitate propune cadrelor didactice o serie de strategii de lucru cu părinţii, şi anume: şedinţele cu părinţii; şedinţele instructiv-educative; mesele rotunde; lectoratele cu părinţii; consultaţiile pedagogice; vizitele la domiciliu; comunicarea personalizată; consilierea, iar pe lângă acestea şi strategii de lucru cu părinţii copiilor cu CES: conversaţii şi discuţii la începutul sau la sfârșitul zilei de scoală; agenda de contact şcoală-domiciliu; adunări scurte de seară – operaţiuni sistematice; şedinţe special organizate. Datorită existenţei multitudinii de strategii, în cercetare neam propus să le evidenţiem pe cele mai adecvate în lucrul cu părinţii ai căror copii învaţă în clasele incluzive. Analiza literaturii de specialitatea a permis să identificăm particularităţile specifice ale scolii incluzive, să evidenţiem sugestiile specialiştilor în vederea organizării lucrului cu părinţii în contextul şcolii incluzive. Pornind de la aceasta, au fost elaborate 2 chestionare care s-au aplicat pe un eşantion de 35 de persoane din incinta Liceului Teoretic „Pro Succes” din Chişinău – 15 profesori, 10 părinţi ai copiilor cu CES şi 10 părinţi ai celorlalţi copii pentru a obţine un tablou mai amplu şi mai clar asupra problemei cercetate. Profesorii chestionaţi au fost selectaţi aleatoriu din diverse clase ale liceului, din rândurile celor interesaţi să participe la cercetarea noastră. Fiecare dintre respondenţi a avut timp suficient la dispoziţie pentru a răspunde sincer şi conştiincios la întrebările din chestionar. Chestionarul a avut drept scop relevarea următoarelor aspecte: Identificarea strategiilor aplicate de către cadrele didactice în  lucru cu părinţii copiilor din clasele incluzive (părinţii copiilor cu CES şi părinţii celorlalţi copii ); - Identificarea problemelor cu care se confruntă profesorii în lucrul cu părinţii din clasa incluzivă; - Identificarea problemelor cu care se confruntă părinţii copiilor din clasa incluzivă în colaborarea cu profesorul.- Evidenţierea soluţiilor adoptate de cadrele didactice în vederea depăşirii problemelor.  - Analiza datelor obţinute în urma chestionării denotă atitudinea cadrelor didactice faţă de lucrul cu părinţii. Putem conchide că profesorii consideră importantă comunicarea cu părinţii tuturor copiilor şi aplică diferite strategii de comunicare, căutându-le pe cele mai eficiente. Chestionarea a permis să evidenţiem strategiile aplicate de către cadrele didactice în lucru cu părinţii copiilor din clasele incluzive. Părinţii copiilor cu CES beneficiază puţin de strategii de lucru particulare situaţiei copiilor lor – conversaţiile de la începutul şi sfârșitul zilei, preponderent utilizându-se strategii valabile pentru ambele categorii de părinţi. Dintre acestea, cel mai des utilizată şi indicată ca fiind cea mai eficientă rămâne a fi tradiţionala şedinţă cu părinţii, care permite comunicarea simultană cu toţi părinţii şi oferă posibilitatea rezolvării problemelor multiple şi complexe pentru o anumită perioadă de timp. Strategia respectivă comportă un caracter oficial pentru care părinţii manifestă o atitudine foarte serioasă. Situaţia creată se datorează lipsei de timp a părinţilor copiilor cu CES pentru a se implica mai activ în viaţa şcolară a propriului copil, fapt ce reprezintă una din problemele cu care se confruntă profesorii. Contrar părinţilor copiilor cu CES, părinţii celorlalţi copii, nu manifestă interes pentru implicarea în viața şcolară a copilului, profesorul confruntându-se cu nedorinţa de implicare a părinţilor, sau interesul vădit doar pentru notele copilului, nu şi pentru starea lui în general în procesul instructiv-educativ. Chestionarul al doilea a fost aplicat părinţilor tuturor copiilor cu şi fără CES din clasele incluzive. Rezultatele obţinute în urma chestionării au permis să comparăm opiniile părinţilor copiilor cu CES şi cele ale părinţilor celorlalţi copii. Astfel, toţi părinţii consideră foarte importantă implicarea lor în viaţa şcolară a copilului pentru a-1 putea înţelege şi ajuta pe acesta în diverse situaţii. Totuşi, în cea mai mare parte, în viaţa şcolară a copilului se implică părinţii copiilor cu CES. Aceştia, ca şi majoritatea părinţilor celorlalţi copii, necesită ajutor şi atenţie sporită din partea profesorului pentru a-şi putea sprijini copilul. Părinţii consideră că, în acest scop, profesorii aplică în lucru cu ei o serie de strategii binevenite, însă de o mai mare eficienţă, la ambele categorii de părinţi se bucură şedinţele şi comunicarea personalizată. Cu toate acestea, părinţii exprimă dorinţa de a fi implicaţi în activităţi concrete în cadrul orelor, pentru a vedea ce face copilul şi cum se descurcă. Ca şi cadrele didactice, părinţii se confruntă cu anumite probleme în colaborarea şcoală-familie. Indiferenţa şi superficialitatea în munca realizată cu copiii este una din cele mai grave probleme enunţate de părinţii celorlalţi copii, iar faptul că părinţii copiilor cu CES nu au identificat anumite probleme vorbeşte fie despre satisfacţia colaborării părinte-profesor, fie despre nedorinţa de implicare în rezolvarea problemelor existente. Chestionarea părinţilor, de asemenea, a permis să verificăm veridicitatea datelor obţinute din chestionarea cadrelor didactice şi un al doilea punct de vedere asupra lucrului cu părinţii – indispensabil pentru crearea unui tablou clar asupra obiectului cercetat în acest studiu. Urmărind viziunile lor asupra relaţiei şi activităţilor comune cu cadrele didactice, asupra modalităţilor de implicare a părinţilor în viaţa şcolară a propriului copil, am reuşit să le comparăm cu răspunsurile oferite de cadrele didactice în primul chestionar. În cea mai mare parte, răspunsurile părinţilor confirmă răspunsurile profesorilor, pe alocuri cu nivel înalt de coincidenţă. Astfel, importanţa implicării părinţilor în viaţa şcolară a copilului, ponderea şi eficienţa strategiilor indicate de cadrele didactice, toate corespund cu opiniile părinţilor despre acestea, însă în ceea ce priveşte problemele cu care se confruntă şi profesorii, şi părinţii în colaborare, este o situaţie tipică. Fiecare dintre părţi o acuză pe cealaltă de indiferenţă şi superficialitate, ceea ce semnifică că atât părinţii, cât şi cadrele didactice lasă responsabilitatea unul pe seama altuia, așteptând iniţiativă din partea opusă. Din cauza acestui fapt, nici profesorii, şi nici părinţii nu pot identifica soluţii optime în rezolvarea problemelor respective.