Semnarea Tratatului de pace de la București și anexarea Basarabiei la 1812 a avut consecințe grave pentru populația dintre Prut și Nistru, inclusiv în domeniul economic. Pornind de la acest aspect, vom aborda includerea Basarabiei în sistemul pieţei interne ruse, cu scopul de a observa schimbările economice survenite odată cu integrarea teritoriului basarabean la Imperiu Rus. Pentru aceasta vom defini noțiunea de piață, prezentând câteva concepții istoriografice asupra acesteia, vom desfășura procesul anexării Basarabiei în contextul includerii acestui teritoriu în sistemul pieței interne ruse, enunțând importanța celor două perioada vizate de indiciul cronologic. Pentru a răspunde la subiectul pus în discuţie, este necesar să definim noţiunea de „piaţă”. Astfel, conform DEX sub noţiunea de piaţă subînţelegem: 1. loc pentru comerţul de mărfuri cu amănuntul; 2. Spaţiu larg, descoperit, amenajat în interiorul unei localităţi sau al unei regiuni, pentru desfăşurarea comerţului; 3. categorie economică a producţiei de mărfuri în care îşi găseşte expresie totalitatea actelor de vânzare-cumpătare; 4. totalitatea relaţiilor de vânzare-cumpărare care au loc în interiorul unei ţări (piaţă internă); 5. ansamblul relaţiilor de schimb stabilite între ţările participante la circuitul economic mondial (piaţă internaţională). Pentru o abordare minuțioasă, am apelat la clasificarea economistului francez Robert Boyer care evidențiază cinci concepții distinctive ale noțiunii de piață: 1. Piaţa este un spaţiu fix, rezervat comerţului oficial admis pentru anumite zile şi ore, prezentând cea mai veche reprezentare spaţial deterministă a pieţei. 2. Piaţa este un teritoriu anumit în care au loc acte de vânzarecumpărare, aici economistul leagă noţiunea de piaţă cu anumite oraşe, ţări, teritorii, continente. 3. Piaţa este cererea efectivă globală la un anumit tip de mărfuri şi servicii. Această concepţie asupra pieţei deja reprezintă totalitatea cumpărătorilor unui produs-marfă. 4. Piaţa este un mecanism care autoreglează balansul cererii şi ofertei prin intermediul preţurilor liber stabilite la produse şi servicii, fixând astfel metoda de interacţiune a agenţilor economici. 5. Piaţa este parte componentă a sistemului economic, în care domină concurenţa între agenţi economici independenţi. În urma numeroaselor discuții referitoare la apariția pieței interne ruse, istoricul B. N. Mironov a formulat 10 condiții de bază în formarea pieței: 1. nivel ridicat al producţiei orientate spre piaţă şi diviziunea geografică a muncii; 2. legături strânse între pieţele regionale; 3. o anumită structură a preţurilor şi o legătură între dinamica şi nivelul preţurilor în diferite regiuni; 4. capital comercial dezvoltat; 5. un sistem bănesc, căi de comunicaţii şi transport; 6. o legislaţie comercială anumită; 7. o reţea comercială dezvoltată de mari centre comerciale; 8. forme de comerţ determinate istoric; 9. un nivel înalt de solvabilitate a populaţiei; 10. independenţa producătorilor de mărfuri. În acest context, vom analiza succint unele păreri care există în istoriografia rusă referitor la formarea pieţei interne ruse, întrucât există mai multe opinii privind formarea pieţei interne unice ruse. Adepţii unei concepţii (S.D. Skazkin) consideră că procesul de formare a pieţei interne unice ruse este nu altceva decât apariţia legăturilor de schimb între pieţele locale. Dezvoltarea şi aprofundarea acestor relaţii conduc la formarea pieţei unice. Adepţii altei concepţii (A.A. Preobrajenski şi Iu.A. Tihonov), dimpotrivă, susţin că, procesul creării legăturilor dintre pieţele locale şi concentrarea lor într-o piaţă internă unică este legat indisolubil de apariţia relaţiilor capitaliste în sfera producţiei. I.D. Kovalcenko şi L.V. Milov resping această afirmaţie, demonstrând că pot fi evidenţiate două forme ale pieţei unice: piaţa unică de mărfuri simplă (sec. al XVII-lea – prima jumătate a sec. al XVIII-lea) şi piaţa unică de mărfuri capitalistă (a doua jumătate a sec. al XVIII-lea – începutul sec. al XX-lea). V.I. Buganov, A.A. Preobrajenski şi Iu.A. Tihonov, dimpotrivă, consideră că există o singură piaţă – cea unică, naţională, capitalistă. În politica comercial-vamală a ţarismului în Basarabia putem evidenţia, convenţional, două perioade, ce corespund etapelor de adaptare şi includere a ţinutului în sistemul pieţei interne ruse: Prima perioadă coincide cronologic cu anexarea Basarabiei la Rusia potrivit Tratatului de la Bucureşti din 16(28) mai 1812 şi finalizează cu suprimarea cordonului vamal de la Nistru şi cu unificarea vamală a ţinutului cu guberniile ruse prin Regulamentul din 26 septembrie 1830. În această perioadă, Basarabia este separată de piaţa internă rusă prin cordonul sanitaro-vamal de la Nistru, iar de pieţele europene tradiţionale – prin cel de la Prut şi Dunăre. A doua perioadă cuprinde anii 1831-1868 şi începe odată cu lichidarea particularităţilor locale în sistemul administrativ, după intrarea în vigoare pe teritoriul Basarabiei a legislaţiei comerciale ruse, inclusiv: după aplicarea la 26 septembrie 1830 a Regulamentului ghildelor, suprimarea cordonului vamal de la Nistru şi unificarea vamală a ţinutului cu Rusia, instituirea Administraţiei Speciale a oraşului Ismail etc. Pornind de la cercetarea teoretică realizată, putem menționa următoarele: după 1812 Basarabia este inclusă în sistemul comercialvamal rus, pierzându-și statutul economic independent de altădată; în această perioadă se determină locul ei în comerţul intergubernial ca furnizor de cereale şi de produse animaliere, pomicole şi viticole, de tutun, sare etc. şi ca piaţă de desfacere a „mărfurilor ruse” – articole ale industriei textile și de prelucrare a metalelor etc.