Metoda ştiinţifică a dat naştere metodei experimentale, care reprezintă ansamblul de procedee raţionale prin intermediul cărora din faptele particulare se scot idei generale. CI. Bernard afirmă că „metoda experimentală rezumă şi combină succesiv cele trei ramuri ale unui trepied imuabil: sentimentul, raţiunea, experimentul". Aceasta se datorează faptului că „metoda experimentală este metoda care caută adevărul prin utilizarea bine echilibrată a sentimentului, raţiunii şi experienţei" (CI. Bernard). În cadrul metodei experimentale, CI. Bernard acordă o importanţă deosebită raportului ce se stabileşte între „faptele" supuse sau rezultate din experiment şi „metoda experimentală", afirmînd în sensul acesta că „ceea ce caracterizează metoda experimentală nu este atât modul prin care se obţin faptele, cât modul în care se raţionează cu ele şi asupra lor". Rezultă de aici că metoda, în general, şi metoda experimentală, în special, sunt „modalităţi de gândire", „tehnici ale raţiunii" prin intermediul cărora cercetătorul „introduce" în câmpul cunoaşterii raţionale „o parte" din realitatea devenită „obiect al gândirii ştiinţifice" şi concomitent „obiect al cercetării acestuia".