Factorii de bază în formarea sistemului imunitar la fructele de măr sunt: particularităţile biologice ale soiului, conţinutul substanţelor plastice şi minerale, portaltoiul, structura anatomică a ţesuturilor ş.a. Gradul de rezistenţă a fructelor la diferite boli depinde atât de condiţiile de creştere ale perioadei de vegetaţie, cât şi de regimul termic de păstrare aplicat. Cercetarea infl uenţei temperaturii de păstrare asupra rezistenţei producţiei pomicole la bolile fungice a fost determinată la fructele de soiurile tardive de măr Golden Reinders, Idared, Florina şi Ionica. Fructele de soiurile de măr au fost păstrate în camerele frigorifi ce ale bazei experimentale „Carpotron” a IGFP la temperaturile de 1, 2 şi 3ºC şi umiditatea relativă a aerului de 85-90%, pe o durată de 152 zile. În condiţiile de creştere ale Moldovei, pe suprafaţa fructelor soiurilor tardive de măr, destinate păstrării de lungă durată, au fost depistaţi 14 agenţi patogeni, care produc bolile fungice. Cele mai răspândite şi agresive dintre acestea s-au dovedit a fi : Penicillium expansum Link, Botrytis cinerea Pers, Alternaria alternata (Fr) Keissler şi Monilia fructigena Pers, pricinuind fructelor pagube, estimate la 75-80% din pierderile totale, produse de cele 14 boli fungice cercetate (Бужоряну Н.C.,1999). Agresivitatea acestor boli a fost determinată şi în cercetări. În timpul păstrării, pe suprafaţa fructelor de măr, în dependenţă de regimul termic (1, 2 şi 3ºC) aplicat, s-au depistat agenţi patogeni, proveniţi atât din livadă, cât şi din camera frigorifi că. Cercetările au demonstrat, că creşterea cantitativă şi calitativă a micofl orei patogene pe suprafaţa fructelor, a depins în mare măsură de temperatura aplicată în camera frigorifi că. Temperatura de păstrare aplicată, precum şi gradul lor de rezistenţă la maladiile fungice sus-menţionate, au infl uenţat în mod deosebit şi intensitatea proceselor de maturare-senescenţă la fructele de soiurile de măr cercetate. Pe durata perioadei postrecoltare, fructele păstrate la cele trei temperaturi, au consumat diferit substanţele plastice în procesele de maturare-senescenţă şi au prezentat o rezistenţă diversă la bolile fungice menţionate. Pierderile produse de bolile fungice la fructele de soiurile cercetate şi păstrate la temperaturile optime (apreciate conform valorilor indicilor biochimici şi tehnologici), au fost cu mult mai inferioare, în comparaţie cu cele înregistrate la fructele păstrate la alte regimuri de temperatură. Cele mai mici cantităţi de fructe afectate de bolile fungice, au fost înregistrate la soiurile Idared, Ionica şi Golden Reinders, păstrate la temperatura de 1ºC, iar la fructele de soiul Florina – la temperatura de 2ºC. Cota procentuală a celor 4 boli fungice, care au afectat fructele de soiurile de măr cercetate şi păstrate la temperaturile de 1, 2 şi 3ºC, a fost următoarea: Penicillium expansum L. – 56,4%, Botrytis cinerea P. – 23,8%, Monilia fructigena P. – 13,0% şi Alternaria alternata (Fr) – 6,8%. Aşadar, în rezultatul cercetărilor efectuate s-a stabilit, că temperatura este factorul principal în perioada de păstrare, capabilă să regleze intensitatea proceselor de maturare-senescenţă la fructe, iar ca urmare şi gradul de rezistenţă a acestora la bolile fungice. În diapazonul temperaturilor de 1, 2 şi 3ºC, fructele de soiuri cercetate, au reacţionat diferit la regimul termic aplicat în funcţie de particularităţile biologice ale genotipului, opunând de asemenea şi o rezistenţă diversă la cele mai agresive boli fungice de păstrare.

Republica Moldova necesită noi forme genetice de plante, cu caractere ecologic valoroase, pentru ameliorarea sortimentului genetic cu adaptabilitate sporită la factorii nefavorabili ai mediului. Pentru descifrarea mecanismelor de adaptare a formelor noi genetice sunt necesare investigaţii ştiinţifi ce complexe (biotehnologice, genetice, fi ziologice, biochimice, structurale). Ameliorarea genotipurilor de tomate, bazată doar pe variabilitatea genetică naturală nu este sufi cientă, de aceea a fost creat un spectru larg de noi genotipuri de tomate în calitate de surse noi de variabilitate genetică prin aplicarea microtehnicilor ingineriei genetice şi celulare in vitro. Evaluarea structurală a formelor parentale F87 şi F47 şi a regeneranţilor L87 şi L47 de tomate s-a efectuat printr-un complex de indici anatomici pentru a evidenţia forme cu caracter adaptiv în calitate de suport structural în viabilitatea şi sporirea productivităţii plantelor la acţiunea nefavorabilă a factorilor mediului. Pentru toate genotipurile studiate este caracteristic tipul anatomic dorsoventral al limbului foliar. Regeneranţii L87 şi L47 se caracterizează prin valori ale grosimii limbului foliar (320,1 şi 272,1 μm), epidermei superioare (28,1 şi 22,1 μm) şi inferioare (19,1 şi 16,8 μm) mai mari decât formele parentale F87 şi F47 (respectiv, 280,0 şi 265,1; 24,1 şi 19,2; 17,1 şi 16,1 μm). Îngroşarea limbului foliar la regeneranţi faţă de formele parentale are loc din contul extensiei epidermei superioare cu rol de protecţie şi a ţesutului palisadic, care fortifi că protecţia şi determină sporirea activităţii fotosintetice. Prezintă interes indicii epidermelor frunzei genotipurilor studiate. Stomatele de tip anomocitic numeric prevalează pe epiderma inferioară, iar la regeneranţi sunt înglobate mai jos de nivelul celulelor epidermale decăt la formele parentale. Epidermele frunzelor dezvoltă perişori tectori şi secretori, iar cei tectori sunt unicelulari mici (25μm) şi pluricelulari uniseraţi, mari (95μm) cu 5-6 celule bazale, aranjate radiar, care la regeneranţi sunt ridicate faţă de celulele epidermale. Se întâlnesc şi peri tectori giganţi (200 μm) la care celulele normale alternează cu strangulate. Densitatea perişorilor este de 4 ori mare pe epiderma inferioară faţă de cea superioară. Pe aparatul foliar al regeneranţilor pubescenţa este reprezentată preponderent prin perişorii tectori mari şi giganţi, uşor înclinaţi sub un unghi de 30o, ce protejează suprafaţa foliară de supraîncălzire. Structurile secretoare sunt de 2 categorii: 1) perişori cu picioruşul unicelular alungit şi glandă ovală din 6-8 celule, aranjate în 2 rânduri; 2) perişori cu picioruşul unicelular, alungit şi glanda sferică unicelulară cu conţinut brun. Perişorii secretori sunt pe ambele epiderme şi prevalează pe cea superioară pentru toate genotipurile analizate, dar la regeneranţi predomină cei cu picioruşul unicelular alungit şi glandă ovală în raport cu genotipurile parentale. Pentru genotipurile studiate sunt caracteristice vacuolele cu nisip oxalic, dar frecvenţa şi modul de distribuire în mezofi l sunt diferite. Regeneranţii se caracterizează prin prezenţa din abundenţă a vacuolelor oxalice la frontiera ţesutului palisadic şi lacunos şi prevalarea în cel palisadic, iar pentru formele parentale vacuolele sunt mai puţine şi sunt localizate preponderent în celulele ţesutului lacunos. Analiza comparată a secţiunilor transversale prin rachisul frunzelor denotă că regeneranţii dezvoltă ţesut mecanic colenchimatos mai accentuat decât formele parentale, acesta inducând duritate şi rezistenţă la presiunile mecanice şi asigurând orientarea spaţială a frunzelor pentru expunerea mai adecvată luminii. Ca rezultat al studiului s-au evidenţiat structuri în calitate de criterii anatomice pentru aprecierea adaptabilităţii genotipurilor de tomate studiate: grosimea laminei, epidermei superioare, ţesutului palisadic; pubescenţa şi modul de distribuire a perişorilor tectori şi secretori pe epidermele laminei şi a rachisului; prezenţa vacuolelor cu nisip oxalic şi localizarea în mezofi l; dezvoltarea ţesutului colenchimatos în scoarţa primară a rachisului. Indicii anatomici, elucidaţi în studiul microscopic, reprezintă o parte constituentă a complexului de cercetare biologică la genotipurile noi de tomate şi pot fi utilizate pentru identifi carea capacităţii de rezistenţă prin asigurarea viabilităţii plantelor.