Articolul este dedicat piesei My Funny Valentine, lucrare care a devenit unul dintre standardele clasice folosite de interpreții de jazz pentru prelucrare sau implementare în activitatea individuală, în improvizație sau în studio. Improvizația, ca metodă de exprimare determină existența generală a muzicii de jazz, inclusiv a standardelor de jazz, pe care muzicienii le pot interpreta de-a lungul anilor, însă de fiecare dată într-un mod diferit. My Funny Valentine este refrenul cântecului din musicalul Babes in Arms din 1937 de Richard Rodgers și Lawrence Hart. Această melodie a devenit un cunoscut standard de jazz și de aproape 100 de ani a atras atenția cântăreților și instrumentiștilor de diverse stiluri, care au reușit să prezinte o gamă largă de tehnici de dezvoltare melodică: figurație armonică, divizarea unei melodii monofonice în două, ornamentație bogată, etc. În scop analitic am cercetat trei versiuni de interpretare a compoziției My Funny Valentine, ale unor remarcabile vocaliste de jazz: Ella Fitzgerald, Billie Holiday și Sarah Vaughn. Aceste înregistrări au fost realizate în ani diferiți și se disting printr-o abordare individuală a emiterii sunetului, frazare, articulare, modalități de prelucrare a materialului melodic și ritmic. Un rol important rezidă și în individualitatea de percepere și asimilare a improvizației propriu-zise.

The article is dedicated to the song My Funny Valentine, a work that has become one of the classic standards used by jazz performers for processing or implementation in individual work, in improvisation or in the studio. Improvisation as a method of expression determines the general existence of jazz music, including jazz standards, which musicians can perform over the years, but each time in a different way. My Funny Valentine is the chorus of the song from the 1937 musical Babes in Arms by Richard Rodgers and Lawrence Hart. This song has become a well-known jazz standard and for almost 100 years has attracted the attention of singers and instrumentalists of various styles, who have managed to present a wide range of melodic development techniques: harmonic figuration, splitting a monophonic melody into two, ornamentation rich, etc. For analytical purposes, I researched three interpretation versions of the composition My Funny Valentine, by outstanding jazz vocalists: Ella Fitzgerald, Billie Holiday and Sarah Vaughn. These recordings were made in different years and are distinguished by an individual approach to sound emission, phrasing, articulation, ways of processing melodic and rhythmic material. An important role resides in the individuality of perception and assimilation of improvisation itself.