Am numit obiecte sensibile, obiectele sociale1 care intră în decalaj cu o realitate mai puţin satisfăcătoare şi care pot lua forma unor reprezentări contradictorii pentru diverşi actori sociali [1]. Obiectele sensibile generează situaţii conflictuale, derivate din caracterul polemic al discursurilor despre obiect, şi plasează grupurile sociale, dar, uneori, şi cele academice, în opoziţii aparent ireconciliabile. Investigarea obiectelor sensibile creează anumite dileme atât pentru cercetători, cât şi pentru subiecții unui studiu care le vizează. Așa cum analiza procesului de comunicare este indispensabilă pentru înțelegerea mecanismului de formare a reprezentărilor sociale, în acest context, vom examina felul în care se comunică despre obiectele sensibile. Demersul nostru s-a axat pe analiza unor studii ce vizează obiecte sensibile de reprezentare (islamul, hemofilia și protestul colectiv), având drept scop evidențierea unor aspecte privind comunicarea și interacțiunea cu Celălalt și delimitarea unor premise pentru conceptualizarea acestei categorii de obiecte sociale.  Islamul. Fiind considerat un obiect sensibil de reprezentare, Flament et al. (2006) şi-au propus să studieze specificul strategiilor de mascare şi de demascare cu privire la Islam în Franţa [3]. Autorii constată că, atunci când chestionarul era administrat de o persoană de origine magrebiană, aspectele negative atribuite Islamului erau mascate, în timp ce în cazul uneia de origine nonmagrebiană, acestea erau demascate. Islamul fiind religia dominantă în Maghreb, în primul caz este implicată o relaţie de congruenţă, de proximitate sau de similitudine cu obiectul reprezentării, relaţie care, în cel de-al doilea caz, dispare complet. Cu referire la aceasta, Guimelli susține că instituţii sociale, cu recunoaştere socială şi autoritate, precum statul, Curtea de Justiţie, instituţiile religioase, autorităţile politice, medicale sau ştiinţifice, contribuie, prin acţiunile şi declaraţiile lor, la legitimarea unor puncte de vedere, a unor credinţe sau opinii [3]. Astfel se formează credinţele socialmente acceptabile şi, în consecinţă, exprimabile. Într-un studiu din 2008, Guimelli et al. au analizat efectele pe care le-a avut „procesul Charlie Hebdo”2 asupra reprezentărilor sociale ale comunităţii musulmane [3]. Aflarea verdictului judiciar, în directă legătură cu anumite credinţe contranormative ale reprezentării, are efecte puternice asupra strategiilor subiecţilor. Din moment ce aceste credinţe dobândesc un anumit nivel de legitimitate, strategiile de mascare nu mai sunt utile. Astfel, scrie Guimelli, în cazul luărilor de poziţie publice cu referire la un obiect social, caracterizat prin mize sociale şi ideologice importante și emanând dinspre instituţii care reprezintă autoritatea, este de aşteptat să înregistrăm o modificare a expresiei reprezentării sociale. Hemofilia. În studiul realizat de Emiliani et al. [2] se relevă că, fiind o boală rară și puţin cunoscută, conținutul reprezentațional al hemofiliei este marcat de prezența a numeroase cogniții eronate. Dat fiind urgenţa intervenţiei şi ameninţarea legată de viaţa persoanelor cu hemofilie, membrii familiei se află sub presiunea de a-şi forma rapid o reprezentare despre această boală, de a afla care sunt mijloacele de tratament și cum să acționeze în caz de urgență. Caracterul sensibil al bolii, constată autorii, derivă din raritatea acesteia – persoanele cu hemofilie se prezintă ca un fel de devianţi ai grupului, ele lipsesc de la serviciu, nu pot duce o viaţă absolut liberă, nu pot practica activităţi de sport etc. Prejudecăţile şi suspiciunile faţă de bolnavi transformă această temă în tabu, puţini discută cu ceilalţi despre condiţia lor, cu atât mai mult cu cât boala nu este întotdeauna vizibilă pentru ceilalți. Este preferată comunicarea doar cu cei care dețin un nivel ridicat al cunoașterii cu referire la acest obiect social (personalul medical, îngrijitori, membri ai familiei persoanelor cu hemofilie). Caracterul sensibil mai este potenţat şi de reprezentarea percepută, cum cred ei că ceilalți îi percep pe bolnavii cu hemofilie. În multe privinţe, această reprezentare percepută se sprijină pe observaţiile zilnice sau interacţiunile pe care le au persoanele bolnave de hemofilie sau îngrijitorii acestora cu diverse categorii ale Celuilalt. Protestul colectiv. Extinderea registrului de forme participative în perioada restructurării a declanşat un proces de elaborare reprezentaţională, construcţia reprezentării fiind justificată de descoperirea şi participarea la acțiunile de protest [1]. În același timp, acțiunile erau etichetate drept naționaliste, antidemocratice sau chiar fasciste de grupurile care se opuneau schimbărilor sociale. Astfel, participanții la proteste sunt confruntaţi cu două mesaje de reprezentare, care în imaginarul cetăţenilor sovietici se exclud. Or, acţiunea de protest nu se poate înscrie în convenţiile democratice, dacă este naţionalistă. Asocierea acțiunilor de protest cu naționalismul face ca acestea să devină în timp un obiect sensibil. Într-un studiu privind reprezentarea socială a protestelor din acea perioadă au fost identificate două tipuri de discurs: ex abrupto și prudent [1]. În contextul analizei noastre, prezintă interes mai ales discursul prudent. Interlocutorii cu un asemenea discurs manifestau rezerve, abordând obiectul social ca pe un fapt consumat. Deseori tematizarea nu era evidentă sau apărea într-o formă camuflată, ascunsă sau ridiculizată, ca şi cum ar fi încercat să se ralieze unei tendinţe generale, manifestând detaşare și nefiind dispuși să ofere mai multe detalii, decât cele ştiute de o majoritate.  În concluzie, pornind de la studiile analizate, putem spune că obiectele sensibile sunt obiecte sociale de importanţă colectivă, cu o puternică miză identitară şi simbolică. Includ în conținutul lor reprezentațional aspecte contranormative, au la bază contradicții și antagonisme intergrupuri, fiind percepute drept semnificative pentru un grup social şi ameninţătoare pentru alt (alte) grup(uri) sociale. Obiectul sensibil de reprezentare, ca și în cazul altor obiecte sociale, are la bază pluralitatea discursurilor invocată de Moliner [4], dar trebuie să precizăm că, în acest caz, pluralitatea implică un grad sever de conflictualitate [1]. În cazul obiectelor sensibile, a recunoaşte un discurs înseamnă a-l nega automat pe celălalt. Ele nu se completează, nu sunt complementare, ci se opun conflictualiceşte unul faţă de celălalt. Această contrapunere a discursurilor şi imposibilitatea de a le apropia, electrizează, metaforic vorbind, interacțiunile sociale. Discursul nu poate fi expus decât prin crearea unei tensiuni. Doar în cadrul ingrupului, unde pare să existe o împărtăşire consensuală [1, 3] sau o cunoaștere profundă a acestuia [2], poate fi expus nestingherit, fără tensionarea relațiilor cu Celuilalt.  În acest context, ne-am rezumat doar la aceste ilustrări empirice. Aceste reflecții urmează a fi dezvoltate în baza unui studiu metaanalitic extins, obiectiv pe care ni-l propunem pentru o investigație ulterioară, fiind analizate și alte cercetări care abordează obiecte sensibile.