Oraș important la Curbura Exterioară a Carpaților, cu o istorie care se pierde în Evul Mediu, Buzăul nu are foarte multe monumente istorice sau de arhitectură. Mult prea desele incursiuni otomane sau tătare, războaiele ruso-otomane din secolul al XViii-lea, la care s-au adăugat efectele cutremurelor sau incendiile nu au permis o dezvoltare firească a orașului. În afara complexului arhiepiscopal și a unor biserici nu mai avem clădiri sau monumente din perioada medievală și începutul modernității. În mod firesc, cele mai multe clădiri de patrimoniu aparțin de a doua jumătate a secolului al XiX-lea și de secolul XX. În această perioadă, orașul a crescut economic și demografic, iar spațiul său s-a extins tot mai mult. Perioadele de prosperitate economică au permis construirea de clădiri deosebite, ridicate după planurile unor arhitecți de renume. Exemplul cel mai elocvent este Palatul Comunal, construit, la inițiativa primarului Nicu Constantinescu după planurile elaborate de către arhitectul Alexandru Săvulescu. Acesta a devenit clădirea emblematică a orașului. Câțiva ani mai târziu, în preajma declanșării Primului Război Mondial, a fost inaugurată la Buzău noua clădire a Palatului de Justiție, ridicată după planurile unui alt arhitect celebru și anume Petre Antonescu. Perioada interbelică a fost destul de săracă în realizări de valoare. Efectele războiului, criza economică nu au mai permis alte inițiative edilitare din partea autorităților locale. Abia la mijlocul anilor 1930 au existat fonduri pentru o construcție mai deosebită și anume Piața Centrală construită după planurile arhitectului Duiliu Marcu. Se pare că a fost prima piața din România construită în stil modern. După al Doilea Război Mondial și preluarea puterii de către comuniști, Buzăul cunoaște un proces de dezvoltare urbană, dar bazat pe alte principii decât cele valorice. Cartierele-dormitor au început să apară, populația a crescut, prin migrarea forței de muncă din mediul rural spre urban. Buzăul, ca toate celelalte orașe din țară, a cunoscut acest fenomen, care, în mod paradoxal a dus la ruralizarea sa accentuată. Târziu, după aderarea la uniunea Europeană, încep și autoritățile locale să gândească programe pentru protecția patrimoniului istoric local. Pe fonduri europene s-a restaurat parțial zona centrală și reabilitată Vila Albatros, construită de iancu Marghiloman și modificată de fiul său Alexandru Marghiloman.