Mai multe dicţionare moderne ne dau mai multe definiţii referitor la noţiunea de boiernaş, dar care au, în fond, acelaşi înţeles: 1. boier de rang inferior; 2. agricultor care face pe boierul; 3. boier de rang mai mic, care ocupa dregătorii inferioare; 4. boier cu o situaţie inferioară marilor latifundiari; 5. boier de rang mai mic, având avere mai puţină şi ocupând (în organizarea veche a Principatelor) dregătorii inferioare; 6. boier de rangul cel mai de jos; boierinaşii serveau la Curte în dregătoriile inferioare în calitate de cămăraşi, cupari, ciohodari, aprozi, etc.; 7. boier de la ţară, proprietar rural mai mic; 8. boier mai mic, cum erau odinioară cămăraşii, cuparii, ciohodarii, aprozii ş.a.; 9. proprietar rural mai mic; 10. boier de la ţară. În Ţările Române, boiernaşii (sau micii boieri) ocupau funcţii în armată sau în administraţie. Fiecare cap de familie de boiernaş avea diplomă domnească. Întreaga familie de boiernaş se bucura de numeroase privilegii. Prin urmare, boiernaşii erau o categorie socială din Moldova medievală, cu o situaţie inferioară marilor boieri. Un document din 1818, întocmit la Iaşi, ne spune că prin boiernaşi se înţeleg cei care nu se trag din boieri şi „au dobândit cinuri mai mici ce sunt de la vel-şătrar în gios”. După anexarea Basarabiei la Imperiul Rus, autorităţile imperiale i-au egalat pe boiernaşi în drepturi cu nobilii ruşi, acordându-le diferite privilegii. În Regulamentul organizării administrative a regiunii Basarabia din 29 aprilie 1818 se menţiona că „sub denumirea de boiernaşi se subînţelege nu clasa de provenienţă nobiliară şi care nu a ajuns la ranguri boiereşti mari, dar cei care au obţinut funcţii până la vel-şătrar. Ei vor beneficia de drepturi de nobleţe personale”. Însă această categorie socială, ce beneficia de privilegii, era neînsemnată. Boiernaşilor li se acorda dreptul de a se angaja la serviciu în instituţiile de stat; erau scutiţi de pedeapsa corporală şi eliberaţi de plata impozitelor şi îndeplinirea prestaţiilor; aveau dreptul să dispună de proprietăţi funciare şi chiar de ţigani şerbi. În Basarabia boiernaşii se bucurau de privilegii boiereşti, dar numai ei personal. Urmaşii lor intrau în categoria mazililor. În conformitate cu Regulamentul privind drepturile de apartenenţă la stările sociale ale locuitorilor Basarabiei din 10 martie 1847, autorităţile ţariste i-au egalat în drepturi pe boiernaşii din Basarabia cu nobilii personali din Rusia, numindu-i în continuare nobili personali (личные дворяне). Boiernaşii constituiau categoria cea mai de jos a boierimii. Ei s-au format, în fond, din boierii mai săraci sau decăzuţi, fie prin ascensiunea unor mici stăpâni de pământ care ajungeau să capete o slujbă sau o dregătorie inferioară – de la polcovnici, postelnici, vel-căpitani şi până la vel-şătrari. Spre exemplu, Constantin (Costache) Negruzzi, născut în 1808, în satul Trifeştii Vechi (astăzi Hermeziu), din apropierea Prutului, lângă Iaşi, om politic şi scriitor român din perioada paşoptistă, era fiul lui Dinu Negruzzi (şi al Sofiei Hermeziu), de origine răzăşească, ajuns boiernaş în rang de paharnic. Odată cu începutul revoluţiei din 1821, se refugiază, pe un timp, împreună cu tatăl său în Basarabia, fiind ulterior cunoscut prin activitatea sa literară în Principatul Moldovei. Micii boiernaşi erau văzuţi adesea ca un fel de patriarhi ai obştilor ţărăneşti. Însă, cu dispariţia generaţiilor care au fost martorii anexării Basarabiei la Imperiul Rus, copii acestora au completat rândurile mazililor, iar după lichidarea mazililor ca stare socială şi a ruptaşilor ca o categorie fiscală, în 1847, aceştia au completat rândurile odnodvorţilor.