Aspecte din practica examinării de către instanțele judecătorești a litigiilor cu privire la asigurarea facultativă de răspundere civilă auto (CASCO)
Închide
Articolul precedent
Articolul urmator
1071 74
Ultima descărcare din IBN:
2024-03-23 20:46
SM ISO690:2012
MIHALACHE, Iurie. Aspecte din practica examinării de către instanțele judecătorești a litigiilor cu privire la asigurarea facultativă de răspundere civilă auto (CASCO). In: Integrare prin cercetare şi inovare.: Ştiinţe juridice și economice , 10-11 noiembrie 2015, Chișinău. Chisinau, Republica Moldova: Universitatea de Stat din Moldova, 2015, R, SJE, pp. 93-96.
EXPORT metadate:
Google Scholar
Crossref
CERIF

DataCite
Dublin Core
Integrare prin cercetare şi inovare.
R, SJE, 2015
Conferința "Integrare prin cercetare şi inovare"
Chișinău, Moldova, 10-11 noiembrie 2015

Aspecte din practica examinării de către instanțele judecătorești a litigiilor cu privire la asigurarea facultativă de răspundere civilă auto (CASCO)


Pag. 93-96

Mihalache Iurie
 
Universitatea de Stat din Moldova
 
Disponibil în IBN: 15 octombrie 2019


Rezumat

Având contract de asigurare obligatorie de răspunderea civilă auto (RCA), persoana vinovată de producerea accidentului rutier nu va putea beneficia de despăgubiri pentru reparaţia propriului său autovehicul. Aceste daune pot fi despăgubite în baza contractului de asigurare facultativă (CASCO). Riscurile de asigurare cuprinse de contractul de asigurare CASCO sunt multiple şi includ: ciocniri, loviri, zgârieturi, răsturnări, derapări, inclusiv căderea pe autovehicul a unor corpuri; inundaţii, furtuni, cutremure, prăbuşirea sau alunecare de teren, acţiunea apelor; ploaie torenţială, grindină, trăsnet, avalanşă de zăpadă, gheaţă; furtul vehiculului sau a unor părţi componente ale acestuia; alte pagube cauzate autovehiculului ca urmare a furtului [1]. Specific pentru asigurarea facultativă sunt şi primele de asigurare, care variază între 4-5% din costul autovehiculului. Din motiv că primele de asigurare sunt mari, asigurarea facultativă este costisitoare pentru deţinătorii de autovehicule [2, p.233]. În general, contractul de asigurare este un contract de adeziune. Acest caracter rezidă în faptul că anumite clauze ale contractului sunt prestabilite de către asigurător, asiguratul putând accepta contractul sau refuza încheierea lui [3, p.198]. Făcând abuz de acest privilegiu, companiile de asigurare uneori includ în contracte şi clauze care sunt în detrimentul persoanelor asigurate. De exemplu, între M.B. şi „Donaris Group” S.A. a fost încheiat un contract de asigurare auto de tip CASCO. În scurt timp, automobilul asigurat a fost furat, pe cazul dat fiind pornită urmărirea penală care a durat o perioadă îndelungată de timp. La cererea lui M.B. de a-i fi achitată despăgubirea de asigurare, compania de asigurare „Donaris Group” S.A. îşi motivează refuzul prin faptul că la pct.3.2 din contractul de asigurare este prevăzută clauza că „în cazul în care pe cazul de asigurare este intentat un dosar penal sau este înaintată o pretenţie în instanţele judecătoreşti, decizia de refuz sau de achitare a despăgubirii este luată de către asigurător numai după primirea sentinţei definitive sau a hotărârii de suspendare sau clasare a dosarului penal” Judecătoria Râşcani a invocat din oficiu nulitatea absolută a clauzei respective din contractul de asigurare, motivând că ea contravine legislaţiei şi agravează situaţia asiguratului. Instanţa explică că obligaţia de achitare a despăgubirii de asigurare urma să fie executată de compania de asigurare conform unei alte condiţii din contract: în decurs de 2 luni de la prezentarea deciziei avizate a organelor de urmărire penală despre intentarea dosarului penal privind furtul, ceea ce compania de asigurare nu a realizat. Ca urmare, acţiunea companiei de asigurare a fost respinsă, iar hotărârea instanţei de fond a fost menţinută atât de instanţa de apel, cât şi cea de recurs [4]. Dacă vinovat de producerea accidentului rutier se dovedeşte a fi un pieton, asupra sa poate fi angajată răspunderea administrativă sau penală, după caz. În mod suplimentar, el poate fi obligat la restituirea tuturor cheltuielilor de reparaţie a autovehiculului deteriorat şi acest lucru este mai evident în cazul în care proprietarul autovehiculului deteriorat deţine o poliţă de asigurare facultativă (CASCO) a mijlocului de transport. În asemenea caz, compania de asigurare îi va plăti deţinătorului poliţei de asigurare despăgubirea de asigurare, după care va avea un drept de creanţă faţă de cel vinovat de accident, înaintând împotriva sa o acţiune în judecată. Problema care apare ţine de stabilirea vinovăţiei pietonului, şi anume, prin care documente oficiale el ar trebui să fie recunoscut ca vinovat de cauzarea accidentului rutier? De regulă, instanţele judecătoreşti solicită decizia de aplicare a amenzii contravenționale sau sentinţa irevocabilă a instanţei judecătoreşti, în cazul unei infracţiuni. Contrar acestei tradiţii, Curtea Supremă de Justiţie a RM s-a expus că vinovăţia pietonului o poate stabili şi instanţa de judecată într-un proces civil, în baza actului întocmit de organul de poliţie care confirmă că pietonul nu a respectat regulile de circulaţie rutieră, chiar dacă nu i-a fost aplicată amenda. Ca exemplu aducem un caz în care pietonul A.C., deplasându-se neregulamentar, a fost tamponat de un automobil. Deoarece proprietarul automobilului avea încheiat un contract de asigurare CASCO, „Asito” SA i-a achitat costurile pentru reparația mijlocului de transport. Mai apoi, compania de asigurare a înaintat acţiune către pieton, solicitând restituirea despăgubirii de asigurare. Prima instanţă respinge acţiunea, concluzionând că A.C. nu este recunoscut vinovat prin vreo hotărâre de judecată de comiterea accidentului rutier, de aceea el nu poate fi obligat să repare prejudiciul material. Hotărârea dată a fost menţinută şi de instanţa de apel. În schimb Curtea Supremă de Justiţie a RM casează ambele hotărâri, motivând: „Concluziile instanţelor de fond şi de apel sunt greşite, or, vinovăţia de comiterea accidentului în cazul dat poate fi constatată şi de instanţa care examinează litigiul civil. Conform art.1398 alin.(1) Cod civil, cel care acţionează faţă de altul în mod ilicit, cu vinovăţie, este obligat să repare prejudiciul patrimonial, iar în cazurile prevăzute de lege, şi prejudiciul moral cauzat prin acţiune sau omisiune. Prin urmare, nu este necesar ca persoana să fie declarată vinovată de comiterea unei infracţiuni, sau contravenţii administrative, dar sunt obligatorii prezenţa a trei părţi componente: acţiune sau omisiune ilicită cu vinovăţie, prezenţa prejudiciului real cauzat şi legătura de cauzalitate. Dat fiind faptul că pietonul A.C. a acţionat ilicit, traversând strada neregulamentar, fapt care a adus la survenirea din vina sa a accidentului rutier, în urma căruia proprietarul maşinii deteriorate a fost prejudiciat, sunt toate elementele necesare pentru constatarea, în cadrul examinării unui litigiu civil, a vinovăţiei intimatului”. Cauza a fost remisă spre rejudecare în instanţa de apel [5]. Concluzii. Asigurarea facultativă de răspunderea civilă (CASCO) în practică este mai rar întâlnită, motivul fiind costul ridicat al primei de asigurare, însă avantajele ei sunt mari. În același timp, baza normativă cu referire la asigurare facultativă CASCO este aproape inexistentă, raporturile juridice dintre părți fiind reglementate în exclusivitate prin clauze contractuale. O categorie de litigii frecvente în instanţele judecătoreşti se referă la acţiunea de regres pe care companiile de asigurare, după ce achită despăgubirile de asigurare, le intentează împotriva persoanelor vinovate de producerea accidentelor rutiere. În legătură cu aceasta, cele mai multe probleme apar atunci când la volanul autovehiculului se afla altă persoană decât proprietarul. În asemenea situaţii, companiile de asigurare invocă că numele persoanei aflate la volan nu ar fi înscris în contractul de asigurare. La producerea cazului asigurat, compania de asigurare este obligată să plătească despăgubirea de asigurare de la data prezentării confirmării eliberate de organul de urmărire penală că intentarea dosarului penal a început. Din nefericire, companiile de asigurare speculează prin invocarea că vor achita despăgubirea din momentul în care va exista o hotărâre irevocabilă a instanţei. Însă procesele de judecată, aşa cum cunoaştem, pot fi de durată, timp în care asiguratul nu-și poate primi despăgubirea de asigurare. Practica judiciară ne dovedeşte că companiile de asigurare nu achită prejudiciile morale suportate de persoanele asigurate în legătură cu accidentele rutiere. De aceea singura soluţie pentru persoana păgubită de a-şi putea recupera prejudiciile morale este ca să înainteze o cerere de chemare în judecată către cel vinovat de producerea accidentului rutier. Mai raţional este ca în aceeaşi cerere de chemare în judecată reclamantul să conexeze două cerinţe: prima, către compania de asigurare privind achitarea prejudiciilor materiale, a doua, către persoana recunoscută vinovată de producerea accidentului rutier, de la care să solicite prejudiciile morale.