The article deals with the problem of the syllable theory in general / as a whole and also takes up the comparative analysis of the syllable in Roumanian and English. In both languages a syllable is a single unit of the movement of the lung initiator which includes but one crest of speed, the syllable is a phonetic and a phonological unit in the compared languages. Silaba este un segment fonetic alcătuit dint-unul sau din mai multe sunete-tip / foneme, pronunţate printr-un singur efort expirator. De teoria silabei ţin aşa fenomene lingvistico-fonetice ca: silabisirea, silabaţia / silabificarea. Silabisirea este acţiunea de a silabisi şi rezultatul ei – a pronunţa sau a citi despărţind cuvintele în silabe: silabificarea / silabaţia este descompunerea cuvintelor în silabe: lunecătoare /lu-ne-k∂-'toa-re/, metodă /me'tod∂/, aureolă /a-u-re-'o-l∂/, aortă /a-'or-t∂/; able /'ei-bl/, cable /'kei-bl/, language /'læŋg-wid/, receive /ri-'si:v/, working /'w∂-kiŋ/, children /'t∫il-dr(∂)n/. Silabificarea are importanţă considerabilă practico-didactică în cadrul predării limbilor străine, or repartizarea corectă în silabe a cuvintelor este deosebit de necesară la etapa incipientă a prezentării lexicului limbii engleze. Silabaţia/silabificarea este destul de complicată şi din punct de vedere pur teoretico-lingvistic. Problematica teoriei silabei în română şi engleză, precum şi în alte limbi, se află mereu în atenţia lingviştilor-foneticieni şi a profesorilor-practicieni. În acest context, menţionăm fundamentala lucrare-studiu, semnată de Abele A.P., scrisă în 1924, dar care îşi păstrează actualitatea ştiinţifică până în prezent, precum şi a investiţiilor, semnate de Jones D., Vasslyev V.A., Gimon A.C., Torsuyev G.P., Pike K., Dickushina O.I. (în engleză), Graur A., Rosetti A., Vasiliu Em., Coşeriu E., Mărdărescu M., Coteanu I., Evtuşenko I.Z., Corlăteanu N., Zagaevschi Vl. (în română), Hala B., Grammont M. (în franceză), Jespersen O., Tekoriuc A.K., Lisenko E.I., Prokopova L.I. (în germană), Şcerba L.V., Matusevici M.I., Skalozub L.G., Dudnic Z.V., Homenko L.M. (în rusă) etc. În studiile lor oamenii de ştiinţă, care se ocupă de fonetică şi fonologie, au mai multe opinii asupra problemelor ce ţin de teoria silabei, dar toţi concluzionează că catena vorbirii / vorbirea omenească reprezintă un curent sonor, o înlănţuire de sunete, ce poate fi împărţită în multe elemente constituente mai mici / minimale care urmează sau se succed consecutiv unul după altul, prezentându-se ca unităţi fonetico-fonologice lineare ale vorbirii şi limbii, unul dintre aceste elemente este silaba (grec. – syllabe „îmbinare de litere”, syllable – eng., syllabe – franc, Silbe – germ., silaba – spaniol., слог – rus). Silaba este cel mai mic fragment al lanţului / şirului vorbirii, emis în timpul rostirii, articulării, producerii, emiterii sunetelor şi grupului de sunete (vocalice sau consonantice). Silaba, din punct de vedere articulatoric, constituie o unitate indivizibilă, un continuu unic. Din punct de vedere psihologic (perceptiv, auditiv) silaba poate fi descompusă în elementele ei constituente, în sunete vocalice, semivocalice, consonantice, ce comportă statut fonetic şi nu fonalogic. De exemplu, unitatea / continuitatea lingvistică ortografică „raionul” poate fi împărţită pe silabe /ra-i-o-nul, ra-io-nul, rai-o-nul/; în engleză cuvintele: cruel /'kru:∂l, 'kru∂l/; cruet /'kru:it, kruit/; doer /'du: ∂, du∂/; fluent /flu: ∂nt, flu∂nt/. Aceste cuvinte sunt continuităţi, în care evidenţiem descompuneri fonetice şi fonematice cu diftongi şi monoftongi-foneme, precum şi cu sunetemonoftongi împreună cu sunetele-foneme consonantice respective. Silaba luată separat, de regulă, nu are sens, ea constituie doar materialul fizic al unităţilor semnificative – morfemul şi cuvântul. Silaba este o unitate de bază / principală a limbii şi vorbirii, or în procesul de comunicare, nu se rostesc sunete izolate, dar îmbinări de sunete-tip în silabe, iar aceste unităţi servesc la formarea altor unităţi mai mari: cuvinte, expresii, fraze, propoziţii. Silaba este considerată ca o unitate minimală de articulare, ce se caracterizează printr-un maxim de contopire a componentelor ei. Silaba constituie cel mai mic grup ritmic din vorbirea vie / naturală. Din punct de vedere fonetic, silaba a fost descrisă după parametrii articulatorii şi acustici / auditivi în temeiul röentgenocinematogramelor şi a oscilogramelor de Scalozub L.G. şi discipolii ei: Homenco L.M., Kovaliova L.S., Dudnic Z.V. în laboratorul fonetic de la Universitatea Naţională Kievleană (limba rusă), precum şi în baza altor limbi romanice, germanice, slave. Experimentele confirmă că silaba se formează cu o tensiune crescândă până la un maxim, care formează culmea vârful sau topul silabei, urmat de o tensiune descendentă. De exemplu, în baza röentegenocinematogramelor vorbirii basarabene a limbii române am dovedit, că dinamica articulatorie a monoftongilor şi diftongilor corespunde modelelor de silabă, care se caracterizează prin limite şi înălţimi diferite. Silabele-diftongi se disting printr-o anumită distribuţie şi corelaţie a impulsivităţilor limbii şi a celor prelaringale. Specificul silabelor de acest gen/tip constă în predominarea activităţii vocalice asupra celor consonantice, fapt prin care diferă de silabe cu o altă structură, monoftongi şi diftongi, analizaţi în plan articulatoric, diferă prin diversitatea corelativă a impulsurilor limbii şi a celor din zona prelaringală a faringelui, totodată ei se caracterizează prin durată diferită. În baza cercetărilor experimentale fonetice au fost distinse mai multe teorii ce se referă la problematica silabei: natura fonetică, trăsăturile specifice şi delimitările dintre silabe – începutul (implozie), ţinută şi sfârşitul (explozie) ei articulatoric. Aceste teorii sunt: teoria efortului expirator; teoria vocalică sau funcţională; teoria aperturii sunetelor; teoria tensiunii musculare (teoria pulsaţiei); teoria sonorităţii relative a sunetelor. Dintre toate aceste teorii, după noi, cea vocalică / funcţională este mai importantă pentru predarea limbilor străine. Conform acestei teorii nucleul silabei e format de o vocală, care este sunet silabic, alcătuitor de silabă: car, bar, far, mic, pom, druc, dor, sun, dur, cer, fer, ger, măr; bad, bet, let, see, sea, bar, car, start, far, bird, myth, box, hot, got, tune, bun, pen, pan (în engleză). Dar există limbi în care silaba este formată şi de consoane. De exemplu, sunetele fonante /m, n, l/ în multe limbi formează silaba, inclusiv şi în engleză: addle, basin, bottle, button, dibble, double, mortal, ocean, cable, children, eagle, garden, given, meddle, middle, myrtle, novel, often, people, little, table, seldom, vessel, warble etc. În limba rusă, precum şi în alte limbi slave, la fel există consoane silabice: полчка, Мариванна; sârbocroată – spr (seceră), prst (deget), smrt (moarte); cehă – vlk (lup), krk (gât), vlna (val), Trnka, Drada (nume proprii). În limba cehă există fraze/propoziţii în care lipsesc vocalele: Strtf prst skrz krk (a umbla cu degetul prin gât). În procesul de predare a limbilor străine este absolut necesar să cunoaştem şi felurile/tipurile de silabe, cum ar fi: silabă acută (acute syllable), silabă ascendentă (rising syllable), silabă de lungă şi de scurtă durată (long and short syllable), silabă finală (final syllable), silabă fonetică şi fonologică (phonetic and phonological syllable), silabă accentuată şi neaccentuată (stressed and unstressed syllable), silabă deschisă şi închisă (open and closed syllable) etc.Dintre toate aceste tipuri de silabe cele deschise şi închise, accentuate şi neaccentuate prezintă dificultăţi mari în procesul de predare a limbi engleze, în special, în perioada incipientă, în legătură cu ce este necesar să atragem o atenţie deosebită acestor feluri de silabe. Foneticienii consideră că cea mai simplă construcţie articulatorică a vorbirii noastre omeneşti este mişcarea de închidere şi de deschidere a organelor articulatorii, închidere la pronunţarea sunetelor consonantice şi cea de deschidere la emiterea sunetelor vocalice (a monoftongilor, diftongilor, semivocalelor). Repetarea acestui complex articulatoric (închideredeschidere) contribuie la o anumită consecutivitate ortografică a silabelor deschise de tipul consoană-vocală: la, ma, ca, fa, na, da, la-le-le, pe-pe-ne (monoftong), la-lea, cu-cui, a lui (diftong); car, far, bar, sigh, nigh, lie, die (în engleză). Când avem o continuitate inversă – vocală şi consoană, atunci este vorba de o silabă închisă: ac, am, om, ar, actor, lector, abator; am, at, ebb, cat, mat, pet, pen, bed, pan, hand, map, not, but, cut, gym, ox, hot, pot. În engleză, spre deosebire de română, silaba deschisă se subdivizează în silabă deschisă propriu-zisă şi silabă condiţional deschisă – silabă care, de regulă, se termină într-o vocală, vocala „E” - cum ar fi: name, game, mate, late, plane, same, game, baby, lady, cope, tone, pope, bone, code, tune, mute, hale, spine, maze, style, fume, tube, time, white, write, bite, Pete, mete, these etc. De menţionat, că vocalele „A, I, O, U, E” în silabe deschise propriu-zise şi condiţional deschise se citesc ca în alfabet - criteriul ortografic de citire a acestor litere sub accent, ce reprezintă modalitatea întâia, iar în silabe închise, literele date, redau sunete scurte: A - /æ/, I - /i/, O - //, U - //, E - /e/: pan, bad, cat; tin, skin, wrist, wring; box, hot, lot, not; but, cut, fun, bud; pen, pep, send, let, bed, leg, lesson, chess – modalitatea a doua. Silabele accentuate şi cele neaccentuate, deasemenea, prezintă mari dificultăţi în predarea limbii engleze, or cuvintele nenoţionale (verbele auxiliare, articolele, prepoziţiile, verbele modale, pronumele etc.) în silabe accentuate au forme fonetice depline/tari, iar în silabe neaccentuate aceste forme sunt reduse la sunetele //, /i/ sau dispar completamente: forma /'frm/ a prepoziţiei from este redusă la /frm, frm, m/; and /'ænd/ - /nd, n, n/; am /'æm/ - /m, m/; are /'a:/ - /a, ', /; her /'h:/ - /, h, /; must /'mst/ - /mst, ms/; can /'kæn/ - /kn, kn/; them /'ðem/ - /ðm, ðm, m, m/; would /'wud/ - /wd, d, d/ etc. De exemplu, în propoziţiile: I 'come from ↓ school /ai 'km frm ↓ sku:l/; 'Where do I 'come ↓ from? /'we du ai 'km ↓ frm/; I 'look at the ↓ picture /ai 'luk t ð ↓ pikt/; 'What am I 'looking ↓ at? /'wt m ai 'lukiŋ 'æt/, avem forme tari şi slabe ale prepoziţiilor „from” şi „at” - /frm, frm, æt, t/. Nerespectarea formelor tari (accentuate) şi pe cele slabe /reduse (neaccentuate) în catena vorbirii cauzează multe greşeli şi inexactităţi nedorite ce schimbă sensul comunicării ori, în cel mai bun caz, avem un accent străin în vorbirea engleză. Pentru a evita astfel de greşeli, ce se referă la silabă, în general, şi al formele tari şi slabe ale cuvintelor nenoţionale, în particular, recomandăm să se pornească de la cuvintedrilluri cu o singură silabă: tea, me, see, car, fee, do, key (CV); each, all, odd, egg, et, ooze, art, add, end (VC); shirt, pill, run, bush cool, shook, card (CVC); daughter, bitter, water, murmur, mother, brother, sister (CV-CV); beaus, feast, cast, calls, burst (CVCC); asked, imps, ends, aunts, ants (VCCC); apple, even, oven, addle, awful (VCC), apoi urmează fraze, propoziţii, texte în care se întâlnesc frecvent silabe accentuate şi neaccentuate, cu forme tari şi slabe ale fonemelor engleze, ce ţin de vocalismul englez, respectându-se principiul didactic de la simplu la compuse: „e, tea, eat, read, tree, east, treat, seemed, pleased, street, spleens” etc. Exersarea fonetică cu drilluri poate fi variată, în dependenţă de nivelul de cunoştinţe a elevilor/studenţilor, precum şi de scopul propus al profesorului.