Competența de reziliență climatică are un caracter complex, presupunând nu doar un amalgam de cunoștințe funcționale, valori, atitudini și modele de comportament, dar și îmbinarea a trei dimensiuni: psihologică, pedagogică și socioculturală. Rezilența climatică este capacitatea de a face față situațiilor climatice extreme, pastrând calmul, luciditatea, optimismul și acționând eficient, pentru siguranța fizică și psihică proprie și a celor din jur [1]. În opinia noastră, competența de reziliență climatică presupune:  activarea cunoștințelor funcționale în caz de situații climatice extreme;  mobilizarea resurselor interne pentru propria supraviețuire;  empatizarea și implicarea în acțiuni de supraviețuire colectivă. Anume prin cel din urmă component reziliența climatică diferă de reziliența psihologică: cea din urmă îi conferă persoanei un caracter individualist, orientat pe propria bunăstare fizică și mintală, pe când reziliența climatică pune accent pe colectivitate și solidaritate datorită faptului că fenomenele climatice sunt trăiri colective și au consecințe atât individuale cât și comune [2, p. 81]. În procesul cercetării, am argumentat necesitatea includerii acestei competențe în registrul competențelor de mediu, am definit componentele cognitivă, de abilitate și atitudinală ale rezilienței climatice. Aceste valori științifice constituie repere teoretice, ce permit construirea unui model psihopedagogic al formării competenței de reziliență climatică la adolescenți. Modelul se bazează pe următoarele principii: - Principiul centrării demersului didactic pe elev – adaptarea unui demers de învățare activă, prin propunerea unor activități individuale sau în grup, în care elevii să-şi dezvolte independența de gândire și acțiune, originalitatea şi creativitatea, realizând/desfășurând activitățile în ritm propriu fiecăruia. - Principiul multidimensionalității presupune recunoașterea interacțiunilor dintre gânduri, acțiuni şi sentimente în contextul relațiilor interpersonale, sistemelor sociale şi în context cultural. - Principiul eclectismului le permite profesorilor să folosească o combinație de teorii pentru a formula propria conceptualizare, bazată pe nevoile individuale ale elevilor. - Principiul aplicabilității vizează combinarea şi utilizarea strategiilor în funcție de specificul nevoilor, problemelor şi intereselor elevilor. - Principiul funcționalității/utilității sociale a procesului didactic presupune elaborarea unor situații de problemă, rezolvarea cărora contribuie la autoactualizare. - Principiul corelației interdisciplinare presupune abordarea unui demers didactic interdisciplinar cu geografia, educația civică, orele de dirigenție, ședințele cu psihologul școlar etc., care motivează şi condiționează caracterul sistemic al învățării. Componentele modelului se condiționează reciproc şi constituie un ciclu continuu care, prin utilizarea diferitelor metode, forme, mijloace de învățare, are drept rezultat creșterea rezilienței. Activitatea de învățare trebuie să înceapă de la un volum-suport de cunoștințe care, selectate şi corelate între ele, vor fundamenta instruirea ulterioară la un nivel mai înalt, prin operaționalizarea cunoștințelor și formarea unor abilități, modele de comportament și atitudini specifice, astfel asigurând dezvoltarea competenței de reziliență climatică la adolescenți. Procesul de formare a competenței de reziliență climatică se întemeiază pe dezvoltarea cumulativă a nivelului de reziliență psihosocială la adolescenți. Nivelul de reziliență vizat prin programele şi activitățile formative este evaluat în funcție de: a) capacitatea adolescenților de a mobiliza, combina şi utiliza în mod autonom capacitățile de cunoaștere, abilitățile şi atitudinile proprii în acord cu nevoile de formare; b) capacitatea adolescenților de a da dovadă de flexibilitate cognitivă, de a se adapta și a face față schimbării şi situațiilor complexe. Garantul eficienței procesului de formare este centrarea pe nevoile, interesele și experiențele adolescentului, permițând un ritm individual de învățare și asigurând o reușită educațională direct proporțională cu factorii motivaționali și afectivi care ii definesc. Modelul pe care îl propunem reprezintă o schemă procedurală care vizează realizarea demersului didactic în mod transdisciplinar, în cadrul orelor de geografie, educație civică, dirigenție și psihologie, prin activitățile de autoformare în experiențe extracurriculare, fiind dimensionate, astfel încât să prefigureze o realitate educațională generatoare de cunoștințe, abilități şi atitudini necesare unui adolescent rezilient, şi activități de evaluare şi autoevaluare pentru cunoașterea şi autocunoașterea propriilor disponibilități şi limite în fața schimbării și în situații complexe.Modelul psihopedagogic de formare a competenței de reziliență climatică propus este unul complex, axat pe șase principii de bază și două componente: teoretică și aplicativă, și poate fi aplicat cu succes doar dacă inițial cadrul didactic este competent și motivat să continue cultivarea propriei reziliențe pe tot parcursul vieții. Cultivarea rezilienței psihosociale, adaptabilității comportamentale, gândirii pozitive și optimismului se poate realiza prin strategii și metode didactice inovative, cum ar fi învățarea prin experiență structurată și învățarea bazată pe sarcină. În acest mod, adolescentul își poate construi competența pas cu pas, trecând prin toate etapele de la observare, prelucrare/analizare, reflectare și generalizare până la aplicare și evaluare.