În ştiinţele sociale, cercetările care au la bază un demers metodologic calitativ sunt privite de cele mai multe ori cu neîncredere de către cercetătorii cantitativişti din considerentul că acest demers nu presupune canoane şi proceduri explicite pentru a garanta validitatea şi fidelitatea rezultatelor cercetării. În acest context, cercetătorii calitativişti împărtăşesc convingerea că pentru a limita subiectivismul imputat studiilor calitative, dar şi a respecta principiile metodologiei ştiinţifice este necesar de a redefini şi ajusta canonul (demersul) ştiinţific astfel încât acesta să corespundă realităţii cercetărilor calitative şi complexităţii fenomenelor sociale. Acest canon ştiinţific trebuie să includă semnificaţia, compatibilitatea dintre teorie şi observaţie, generalizarea, consistenţa, reproductibilitatea, precizia şi verificarea [2,p.4], cu precizarea de a nu cădea în plasa pozitivismului. În cercetarea calitativă, fiecare mod de descoperire îşi dezvoltă propriile standarde; important este că acestea să fie explicite. Aşadar, şi în cazul teoriei întemeiate empiric, care este o metodă de cercetare calitativă, se foloseşte un set sistematic de proceduri şi tehnici pentru a construi o teorie derivată inductiv despre un fenomen [6]. Demersul de cercetare în baza metodei teoriei întemeiate empiric cuprinde următoarele elemente: formularea întrebărilor; eşantionarea teoretică; transcrierea interviurilor şi rezumatul contactelor; gruparea datelor şi denumirea lor – codificarea; dezvoltarea categoriilor conceptuale; comparaţia constantă; memorarea analitică şi construcţia teoriei. Teoria întemeiată empiric investighează fenomene din lumea reală şi analizează datele fără a avea idei sau ipoteze preconcepute. Cu alte cuvinte, metoda teoriei întemeiate empiric sugerează că teoria se dezvoltă inductiv din date. Aceste date pot proveni din surse variate – nu doar interviuri sau observaţii, ci şi documente guvernamentale, fotografii, imagini video, fragmente audio, ziare, scrisori, cărţi etc. – fapt ce impune gruparea acestora în categorii şi subcategorii prin procesul de codare a datelor. Procesul de codare a datelor presupune un anumit itinerariu, dar oferă, totodată, flexibilitate şi latitudine cercetătorului, în anumite limite. Analiza datelor în vederea construirii unei teorii implică identificarea conceptelor din spatele realităţilor expuse prin căutarea unor coduri, apoi a unor concepte şi în final a unor categorii. Căutarea codurilor şi codarea este asemenea analizei de conţinut având scopul de a găsi şi a conceptualiza problemele subiacente din tumultul de date. În timpul intervievării, cercetătorul este conştient că intervievatul foloseşte cuvinte sau expresii ce evidenţiază o problemă de interes pentru cercetare şi prin urmare le notează descriindu-le printr-o scurtă frază. Problema în cauză poate fi menţionată din nou prin aceeaşi expresie sau cuvinte similare remarcându-se astfel. Acest proces se numeşte codare, iar expresia scurtă este un cod [1]. Iniţial au existat o oarecare incertitudine cu privire la ce a fost, ce este şi ce ar trebui să fie un cod. O clarificarea în acest sens este efectuată de cercetătoarea J. Saldaña [5] care menţionează că un cod în cercetarea calitativă este, în cele mai frecvente cazuri, un cuvânt sau o frază scurtă care atribuie simbolic un atribut sumativ, proeminent, capturând esenţialul şi care trebuie să fie evocator pentru un fragment de date scrise sau video. Codarea datelor trebuie făcută având o minte deschisă, fără idei preconcepute. De multe ori, însă, pot exista idei preconcepute referitor la un fenomen sau problemă ori, din contra, să existe o nesiguranţă în legătură cu procesul. În acest caz, B.Galser şi A.Strauss recomandă cercetătorilor calitativişti că atunci când există unele idei preconcepute să nu forţeze datele pentru a găsi dovezi care să susţină ideile stabilite, iar în al doilea caz – datele să fie analizate pur şi simplu şi să se scrie ceea ce se observă [4]. Codarea datelor presupune un proces cu un anumit itinerariu. Referindu-ne, în general, la codarea datelor în cercetările calitative menţionăm că aceasta se realizează în două cicluri. În primul ciclu – fragmentul de date care urmează să fie codate poate varia în magnitudine – de la un singur cuvânt la o frază. În timpul codării iniţiale trebuie avute în vedere cele şapte categorii sau profiluri ale datelor: gramatical, cel al elementelor, afectiv, literar şi lingvistic, explorator, procedural şi cel al tematicii datelor. În al doilea ciclu de codare porţiunile de date codate îşi pot păstra codurile, care pot fi chiar şi pasaje de text, dar se poate şi reconfigura anumite codurile deja dezvoltate. Codarea secundară a datelor este un pic mai dificilă pentru că necesită abilităţi analitice pentru a putea clasifica, ierarhiza, integra, sintetiza datele, care să permită abstractizarea, conceptualizarea şi, în cele din urmă, construirea teoriei În varianta teoriei întemeiată empiric, procesul de codare a datelor se realizează în trei etape: codarea deschisă, codarea axială şi codarea selectivă. Codarea deschisă presupune procesul de descompunere, examinare, comparare, conceptualizare şi clasificare a datelor. Prin intermediul codării deschise evenimentele, acţiunile sau interacţiunile care se referă la fenomenul cercetat sunt comparate cu altele în termeni de asemănări şi diferenţe, pentru a le conferi, atunci când sunt similare, aceeaşi etichetă – cod. Această etapă reprezintă faza timpurie a dezvoltării conceptului, pentru că fiecare cod reprezintă un un cuvânt sau o frază ce conţine o idee semnificativă, iar un grup de coduri formează un concept care este o reprezentare abstractă a unui eveniment, a unui obiect sau acţiuni. Codarea axială este procesul de reasamblare a datelor fragmentate prin codarea deschisă. În codarea axială, categoriile sunt legate de subcategoriile lor, iar relaţiile dintre ele sunt testate prin date. De asemenea, are loc o dezvoltare ulterioară a categoriilor şi se continuă căutarea indiciilor despre ele. Codarea selectivă presupune procesul de integrare a categoriilor şi rafinarea teoriilor. Primul pas în acest sens este identificarea categoriei centrale care reprezintă tema principală a cercetării fenomenului studiat. Categoria centrală trebuie să apară în mod repetat în date, deoarece ea acţionează ca un maestru care îmbină categoriile împreună astfel încât să formeze o imagine completă şi explicativă a fenomenului cercetat. Integrarea nu se deosebeşte de codarea axială, cu excepţia faptului că se face la un nivel mai înalt şi mai asbtract de analiză, iar subcategoriile sunt legate de categoria centrală. Rezultatul acestui proces este generarea unei teorii relevante pentru o anumită problemă sau grup de indivizi. În versiunea teoriei întemeiate empiric dezvoltată de A. Strauss şi J.Corbin [6] se recomandă codarea datelor prin microanaliză care constă în analiza datelor „cuvânt cu cuvânt” şi codarea sensului găsit în cuvinte sau grupurile de cuvinte. Deşi această nouă abordare a codării datelor pare a fi mai evoluată, totuşi i se impută faptul că este consumatoare de timp - fiecare interviu conţine o masă mare de date care trebuiesc studiate pentru a localiza informaţiile relevante subiectului cercetării, iar analiza „cuvânt cu cuvânt” sau „rând cu rând” consumă mult timp, şi uneori duce la confuzie, deoarece etichetarea datelor prin cuvinte proprii determină pierderea unor detalii a datelor ceea ce poate ştirbi din semnificaţie şi devia de la punctele de focalizare [1,p.3]. Cercetătoarea Kathy Charmaz [3, p.43], în varianta teoriei întemeiate empiric pe care o propune, reuneşte modalităţile de codare a datelor din versiunile anterioare: Glaser-Strauss şi Strauss-Corbin. Conform ei procesul de codare a datelor include patru etape: codarea iniţială, codarea focusată, codarea axială şi codarea teoretică. Codarea iniţială presupune explorarea oricărei posibilităţi teoretice care discerne din date şi se realizează prin analiza „cuvânt cu cuvânt”, „linie cu linie” pentru textul scris şi „incident cu incident” pentru imagini video. Codarea focusată constă în utilizarea celor mai semnificative şi/sau frecvente coduri stabilite deja pentru a analiza cantităţi de date ulterior. Codarea axială se referă la categorii şi subcategorii a datelor, specifică proprietăţile şi dimensiunile unei categorii, precum şi reasamblează datele fragmentate în timpul codării iniţiale, pentru a da coerenţă analizei emergente. Codarea teoretică este un nivel sofisticat de codare, deoarece încearcă să identifice legăturile dintre categoriile dezvoltate în etapa codării focusate şi să specifice modul în care codurile se referă unul la altul ca ipoteză spre a fi integrate într-o teorie. Într-o formulă mai concisă, codarea datelor presupune procesul de selectarea a categoriei centrale, legătura sistematică cu alte categorii, validarea acestor relaţii şi completarea categoriilor care necesită perfecţionare şi dezvoltarea pentru a putea genera o teorie întemeiată pe date empirice. Metaforic spus codarea datelor presupune găsirea protagonistului care să împingă povestea înainte.