Sarcina este un moment minunat în viața unei femei. Corpul și spiritul ei sunt în întregime mobilizate de noua viață pe care o simte pulsând în ea. Cele nouă luni de așteptare sunt sursa unei mulțimi de întrebări, întrebări pe care femeia și le pune chiar înainte de a fi însărcinată. Sarcina și nașterea sunt la fel de obișnuite și necesare ca și respirația, gândirea, munca, iubirea și la fel de extraordinare ca și o aventură spectaculoasă într-o lume nouă. Ele marchează o nouă etapă de evoluție interioară, care uneori cere timp și efort de adaptare. Astăzi, omenirea a acumulat extrem de multe cunoștințe în toate domeniile, iar medicina, știința trupului și a sufletului omenesc a achiziționat un bogat palmares de descoperiri, care ne ajută să ne facem experiența mai frumoasă, cu condiția să abordăm un stil de viață sănătos și un mod de gândire pozitiv, pentru împlinirea personalității noastre. Trebuie să recunoaștem că sarcina aduce cu sine, pe lângă momente plăcute, și o serie de disconforturi, de schimbări psihice, fizice și sociale, însă aprecierea dificultății lor depinde de puterea cu care noi ne înarmăm, prin autosugestie, gândire pozitivă sau prin încurajarea susținută din partea celor din jur. Sarcina este corelată cu apariția tulburărilor anxioase, acestea putând reprezenta un stadiu incipient în apariția depresiei post-partum. Conform statisticilor, aproximativ una din opt femei însărcinate va dezvolta o tulburare anxioasă, care, netratată, poate conduce la una dintre următoarele situații: naștere prematură; greutatea scăzută a fătului pentru vârsta gestațională; grade diferite de microcefalie și alte dizabilități; naștere și tranvaliu mai dificile; agitație crescută a nou-născutului; iritabilitatea sugarului până la vârsta de 6 luni; dificultăți de alăptare; posibile dificultăți de învățare și de atenție ale copilului odată ce se dezvoltă. În legătură cu faptul că starea de neliniște este una distructivă, se impune necesitatea de a căuta anumite căi de reglare, de corectare a ei. În timpul gravidităţii, multe femei trăiesc sentimente ciudate: de la momente de linişte şi fericire la stări de nervozitate accentuată, pot să râdă şi să plângă în acelaşi timp, simt o fericire fără seamăn, precum şi o teamă profundă. Permanenta obsesie, de pericolul de viaţa lor şi a copilului; de pierderea controlului în comportament; de complicaţii, multiplică sentimentul de anxietate [3, p.20-21]. Alte cauze care ar multiplica sentimentul de anxietate sunt:  Teama gravidei de a nu fi în stare să ofere suficientă dragoste copilului Femeia gravidă, deşi încântată şi mândră că va avea un copil, începe să gândească şi să se întrebe dacă nu îi va fi greu să dezvolte un sentiment de dragoste pentru o fiinţă pe care nu a văzut-o încă. Când încep să fie percepute mişcările fetale, viitoarea mamă începe să înţeleagă că de fapt este vorba de o persoană reală şi atunci afecţiunea sa faţă de viitorul copil creşte. În alte cazuri, afecţiunea mamei faţă de viitorul copil apare în momentul în care femeia gravidă vede primele imagini ecografice ale fătului şi-i aude inima bătând. Există şi cazuri în care dragostea faţă de copil ia naştere abia în momentul în care mama este antrenată în îngrijirea copilului. Dragostea va veni la timpul său.  Îndoiala gravidei pentru propria sa „maturitate” Din momentul în care li se confirmă că sunt însărcinate, tot mai multe femei se întreabă dacă sunt destul de „mature” pentru a avea un copil, pentru a îngriji şi educa corespunzător un copil.  Frica pentru copil În perioada de graviditate, multe femei au vise înfricoşătoare şi coşmaruri în legătură cu viitorul copil. Ele visează naşteri foarte grele, copii malformaţi, copii morţi. În urma acestor vise, femeile gravide trăiesc o frică neîntemeiată pentru copilul lor. Grijile pentru sănătatea fătului sunt proiectate în subconştient, iar în felul acesta psihicul „se descarcă”.  Îngrijorarea gravidei de a nu primi sprijin din partea partenerului sau a familiei lărgite Unele femei însărcinate trăiesc sentimentul că pot fi părăsite de partener. Femeia gravidă este anxioasă și nemulțumită din cauza că: Se simte mai vulnerabilă decât oricând și solicită mai multă îngrijire și afecțiune; chiar dacă primește această atenție de la partener, dar simte că ar putea să i se ofere și mai mult, atunci are sentimentul că este părăsită și neglijată; Pe zi ce trece simte că depinde tot mai mult de partener și-i este greu să accepte că nu mai poate fi la fel de independentă ca înainte de sarcină; Simte ca fiind incompatibile statutul de mamă cu cel de iubită. Altele sunt îngrijorate şi de faptul că nu vor primi sprijin şi înţelegere din partea familiei lărgite. Chiar dacă aceste îngrijorări nu sunt justificate, ele produc nelinişte în echilibrul psihic al femeii gravide.  Teama legată de transmiterea unor boli viitorului copil Pe lângă îngrijorarea că vor da viaţă unui copil cu malformaţii, multe dintre femeile gravide se tem să nu transmită anumite boli viitorului copil. Acest lucru se întâmplă frecvent în cazul femeilor care suferă de boli transmisibile şi/sau ereditare. Această reacţie este firească şi nu este altceva decât dovada faptului că viitoarea mamă este conştientă de responsabilitatea pe care o are asupra sănătăţii copilului. Pentru îndepărtarea acestor temeri şi pentru a avea certitudinea că viitorul copil se va naşte sănătos, pasul esenţial pe care femeia gravidă trebuie să-l facă este consultarea unui medic specialist.  Teama de momentul naşterii Cu cât momentul naşterii se apropie mai mult, frica femeii gravide este mai mare. Pe parcursul celor nouă luni ea s-a obişnuit cu schimbările inerente perioadei de sarcină, dar acum se află în faţa necunoscutului: „Cum va decurge travaliul?”, „Va face faţă durerilor naşterii?”, „Dacă ceva nu va merge bine şi viaţa ei sau a copilului va fi pusă în pericol?”. Aceste trăiri sunt normale, iar femeia aflată în pragul naşterii trebuie să gândească pozitiv pentru ea şi pentru copilul său [1, p.48-54]. Pe lângă toate aceste temeri care declanșează apariția anxietății, se mai alătură și hormonii din timpul sarcinii care influențează starea psihosomatică a gravidei. În consecinţă, se poate afirma că sarcina constituie pentru femeie o perioadă de criză, determinată de tendinţe contradictorii, dar şi de situaţia fizică deosebită în care se află. Această criză oferă femeii un alt rol şi-i impune un alt statut. Perioada aceasta este determinată şi de faptul că vechile atitudini, obiceiuri şi deprinderi nu mai corespund condiţiilor actuale ale femeii, care implică o maturitate psihologică. Criza psihologică poate determina în acelaşi timp reapariţia unor conflicte stinse, evidenţierea unor tendinţe opuse, a unor anxietăţi mascate sau compensate, care impun gravidei mari eforturi adaptative [3, p.37]. Sarcina normală implică un efort de compensare şi adaptare somatic, ci şi de modelare psihologică de care trebuie să se ţină seama în îngrijirea prenatală.