Societatea axată pe cunoaștere, impune un set de competențe cadrelor didactice universitare care prin esența profesiei au menirea de a forma viitori specialiști. În acest context, competențele transversale creativitatea, antreprenoriatul, inventivitatea, abilitatea de implementare, gândirea reflexivă și luarea deciziilor rezonabile se integrează în domeniul gândirea critică și inovativă, clasificate de UNESCO în Cadrul global al domeniilor de învățare [6]. Multe definiții actuale ale gândirii critice reflectă gândirea reflexivă, cu accent pus pe cunoaștere [2]. Pornind de la această premisă, prezentăm câteva definiții ale gândirii critice. Gândirea critică reprezintă un sistem de judecăți referitor la analiza obiectelor și fenomenelor, din care rezultă formularea de concluzii, emiterea de idei, interpretări și aplicarea acestora în situații concrete și rezolvarea de probleme [5]. Fundaţia americană pentru gândire critică consideră că gândirea critică este: ,,…mod de gândire despre un subiect, conţinut sau problemă, în care gânditorul îmbunătăţeşte calitatea gândirii sale prin analiză, evaluare şi restructurare” [7]. Gândirea critică este un proces psihic complex, care cuprinde un ansamblu de dimensiuni exprimate prin „trăsături sau virtuţi intelectuale” angajate cognitiv, raţional, reflexiv, la nivel de:  integritate intelectuală: autonomie intelectuală, empatie intelectuală (cu deschidere spre empatia motivaţională şi empatia afectivă);  calităţi cognitive: raţionale, reflexive;  calități noncognitive: motivaţionale, afective, caracteriale, exprimate în termeni de încredere şi perseverenţă intelectuală, imparţialitate în luarea deciziilor intelectuale [adaptat, 1]. Prin urmare, gândirea critică este în contradicţie cu operaţii elementare de gândire:  achiziţionarea şi stocarea mecanică a informaţiei, aceasta implicând un demers cognitiv de prelucrare a informaţiei; posedarea unui set de abilităţi, gândirea critică implicând de fapt, utilizarea continuă a acestora;  utilizarea simplistă a acestor abilităţi, gândirea critică implicând operaţii de intervenţie şi autocorectare a propriilor judecăţi pentru obţinerea unor rezultate pozitive. Astfel, nu este deloc surprinzător faptul că în ultimele decenii ale secolului trecut gândirea critică și dezvoltarea acestei abilități au devenit mai proeminente în educație [4]. În acest sens, s-a dezvoltat un cadru necesar pentru dezvoltarea gândirii critice, care se referă în principal la următoarele aspecte:  Timp: procesul de formare a noilor idei, convingeri, puncte de vedere personale este unul complex și de lungă durată;  Caracterul selectiv: crearea și oferirea oportunităților de exprimare trebuie să aibă la bază principiul expunerii argumentate, gândirea critică fiind în opoziție cu: gândirea oportunistă, atunci când se acceptă adevăruri admise de cei din jur fără a fi cercetate; gândirea superficială, atunci când nu se pun în legătură cognițiile cu faptele persoanei; [adaptat 3, p.67];  Diversitatea: acest aspect reflectă faptul că odată ce gânditorul se simte liber de a-şi expune propriul punct de vedere şi renunţă la convingerea că există un singur răspuns corect, apare diversitatea de opinii şi idei. În acest context, cadrele didactice universitare e necesar să-și proiecteze demersul educațional prin formularea obiectivelor de instruire ce implică gândirea critică a studenților. În vederea realizării acestor obiective, e necesar să li se ofere studenților sarcini, rezolvarea cărora realizează obiectivele. Cu cât sarcinile formulate de către profesor în procesul educațional de formare vor avea caracter mai problematic, cu atât gândirea critică implicată în rezolvarea lor va fi mai valoroasă. Acest tip de obiective și sarcini presupun adaptarea metodelor care să stimuleze dezvoltarea gândirii critice. Astfel de metode sunt: studiul de caz, dialogul, simulările etc. Ne vom referi în continuare la metoda studiului de caz din perspectiva dezvoltării gândirii critice. Studiul de caz reprezintă o metodă de confruntare directă a studenților cu o situaţie reală, autentică, luată drept exemplu reprezentativ pentru un ansamblu de situaţii şi evenimente problematice. Studiul de caz este o metodă didactică relevantă cadrului de dezvoltare a gândirii critice, întrucât permite: realizarea contactului studenților cu realităţile complexe, autentice dintr-un domeniu dat, cu scopul familiarizării acestora cu aspectele posibile şi pentru a le dezvolta capacităţile decizionale, operative, optime şi abilităţile de a soluţiona eventualele probleme;  verificarea gradului de operaţionalitate a cunoştinţelor însuşite, a priceperilor şi deprinderilor, a comportamentelor, în situaţii limită;  sistematizarea şi consolidarea cunoştinţelor, autoevaluarea din partea fiecărui participant în parte, a gradului de aplicabilitate a acestora în situaţiile create;  educarea personalităţii, a atitudinilor faţă de ceilalţi participanţi şi faţă de cazul respectiv, tratarea cu maturiate a situaţiilor  exersarea capacităţilor organizatorice, de conducere, de evaluare şi decizie asemeni unei situaţii reale; Astfel, pentru ca o situaţie să poată fi considerată şi analizată precum un „caz” reprezentativ pentru un domeniu, ea trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:  să fie autentică şi semnificativă în raport cu obiectivele prefigurate, condensând esenţialul;  să aibă valoare instructivă în raport cu competenţele profesionale, ştiinţifice şi etice;  să aibă un caracter incitant, motivând participanţii la soluţionarea lui, corespunzând pregătirii şi intereselor acestora;  să solicite participarea activă a tuturor studenţilor în obţinerea de soluţii, asumându-şi responsabilitea rezolvării cazului. Astfel, gândirea critică reprezintă capitalul intelectual al cadrelor didactice universitare, o formă de capital uman, prin prisma căruia aceștia proiectează și desfășoară activitatea didactică în vederea stimulării la studenți a creativității, spiritului de inițiativă, implicării lor în rezolvarea problemelor, evaluarea riscurilor, luarea deciziilor și gestionarea constructivă a comportamentului în anumite contexte de învățare.