Comportamentul politic este definitivat pentru prima dată într-o abordare modernă de către Paul Lazarsfeld şi colegii săi de la Bureau of Applied Social Research, Columbia University din 1944, care au utilizat date culese în timpul alegerilor prezidențiale din 1940 pentru investigarea comportamentului alegătorilor într-un proces democratic [1]. Abordarea comportamentului politic în calitate de manifestare și experiență socială a populației a fost introdusă de Stein Rokkan. Domeniul comportamentului politic se dezvoltă cu pași rapizi începând cu 1942, atunci când se formează Comitetul pentru Comportament Politic sub conducerea lui Pendleton Herring, președinte al Social Science Research Council. Tot în aceeași perioadă este dezvoltată abordarea psihologică care are origini în cercetările conduse în cadrul Center for Survey Research, University of Michigan. Întrucât centrul celor trei direcții de studiu este individual, acesta a devenit punctul lor de convergență, iar reconcilierea a devenit inevitabilă. Fiind un adevărat „barometru” al vieţii politice dintr-o societate, comportamentul politic este o transpunere în practică a valorilor politice, a conştiinţei membrilor societăţii, a normelor ce structurează activitatea politică. La baza declanşării şi orientării comportamentului uman stă o varietate de mobiluri, trebuinţe şi interese [4], dintre care interesul politic este cel care dă scop, sens, semnificaţie activităţii şi comportamentului politic. Sociologul român Virgil Măgureanu apreciază comportamentul politic ca fiind obiectivarea în acţiune a convingerilor şi atitudinilor politice, corelată cu interesele, ca motivaţie, şi cu scopurile, ca modele mentale, ale individului sau grupului, un răspuns voluntar al individului la situaţii, evenimente, fenomene politice, în general la solicitările mediului social [3]. În conceptul de „comportament politic” se numără acțiunile participanților individuali și acțiunile în masă, activitatea subiecților organizați ai puterii și acțiunile spontane ale mulțimilor, acțiuni în sprijinul sistemului și îndreptate împotriva lui. Una din formele comportamentului politic este comportamentul politic de masă. În științele politice, comportamentul politic de masă reprezintă studiul modului în care cetățenii își formează și exprimă opiniile despre politică și decid cum să se implice în procesul decizional prin intermediul votării sau altor forme de participare politică [2]. Comportamentul politic de masă se exprimă prin participarea cetățenilor la activitățile partidelor politice sau mișcărilor sociale, prin manifestarea reacției unei mulțimi de oameni de proveniență socială diferită, dar uniți prin scopuri comune la problemele vieții sociale sau deciziile instituțiilor politice. Masele și comportamentul maselor au constituit subiect de cercetare în lucrările sociologului francez Gustave Le Bon, teoreticianului psihologiei sociale Serge Moscovici, întemeietorului școlii de psihanaliză Sigmund Freud, filosofului spaniol Ortega y Gasset și altor cercetători. Comportamentul politic de masă poate fi organizat sau spontan. Dacă cel organizat se întâlnește frecvent în viața politică, comportamentul politic de masă spontan are loc mai rar, doar în cazul unor contradicții serioase între guvernare și societate, care rezultă în revolte și proteste spontane. În cazul primei forme de comportament politic, există o delimitare clară între lideri și mase, iar identificarea persoanei cu întregul grup este foarte puternică. În cazul comportamentului politic de masă spontan, de cele mai dese ori, nu există un lider politic. Evidențiem următoarele trăsături ale maselor: caracter imprevizibil – componența este nestabilă, granițele neclare, relațiile nesistematizate; caracter situativ – caracterul masei depinde de timpul și locul formării masei; caracter amorf – lipsa unei structuri și organizări interne; caracter anonim – participanții pierd din individualitate. Aceste trăsături ale maselor determină specificul comportamentului politic de masă, și anume subminarea raționalului, predominarea emoțiilor asupra rațiunii, care duce la pierderea responsabilității individuale. Masele reprezintă o forță pe cât de importantă, pe atât de greu de controlat, de aceea problema controlului, direcționării comportamentului politic al maselor pentru atingerea rezultatelor optime este studiată atât de cercetători în domeniul politicului, cât și de practicieni. În determinarea necesității și intensității controlului politic se iau în considerație factori, precum motivația masei, rolul liderului, necesitatea stabilirii relațiilor politice, nivelul de informare și nivelul de cultură politică al maselor. Transformările democratice care au avut loc în Republica Moldova de la obținerea independenței au demonstrat că comportamentul politic de masă este un catalizator al schimbării și un factor de transformare și promovare a cursului democratic, indiferent de faptul că acesta are un caracter spontan și deseori divergent [5]. Comportamentul politic de masă în societatea în tranziție devine activ ca urmare a ineficienței modului anterior de luare a deciziilor și de soluționare a problemelor de către instituțiile de guvernare. Astfel, comportamentul politic de masă suferă schimbări, care determină nu doar transformarea acțiunii politice, dar și modificarea rolului și importanței comportamentului maselor în cadrul procesului sociopolitic. De la începutul perioadei de tranziție, datorită gradului sporit de interes al cetățenilor față de procesele politice din țară, s-a înregistrat o mobilizare a comportamentului politic de masă (Marea Adunare Națională), fapt care denotă dezvoltarea unui instrument important și necesar al democrației, a culturii politice participative. Însă, odată cu scăderea nivelului de încredere a cetățenilor în instituțiile politice, instabilitatea politică, nivelul de trai scăzut al populației, dar și emigrarea în masa a cetățenilor, comportamentul politic are capacitatea de a evolua în două extreme, pe de o parte, se înregistrează un nivel de participare politică scăzut, iar pe de altă parte, comportamentul politic de masă poate căpăta forme agresive, violente (protestele de la Chișinău din 2009), care duc la destabilizări și întârzieri ale reformelor și procesului de democratizare. După alegerile prezidențiale din 2016, observăm nașterea unui nou val de nemulțumiri în masă față de evoluțiile social-politice din țară, care dobândesc o intensitate deosebită după alegerile locale anticipate la Chișinău din 2018. În aceste condiții, comportamentul politic de masă suferă transformări, își dezvoltă noi caracteristici și necesități, iar capacitatea de reacție și de adaptare a sistemului social-politic devine deosebit de importantă pentru obținerea unei stabilități politice.