Metafilosofia este o disciplină tânără, istoria căreia se începe în anii ’70 ai sec. al XX-lea, când apar primele lucrări de referinţă în acest domeniu. Cu toate acestea, procesul disciplinarizării, precum şi cel al conceptualizării metafilosofiei, este încă departe de a se finaliza. În acest context, partea cea mai neexplorată şi lipsită de atenţie cuvenită este cea a istoriei concepţiilor metafilosofice care au apărut pe parcursul evoluţiei milenare a filosofiei, ceea ce inevitabil implică şi problema elaborării cadrului conceptual al discursului istorico-metafilosofic, pe care nu-l avem la ora actuală. Conceptualizarea istoriei metafilosofiei constituie principalul obstacol pe calea disciplinarizării anevoioase a metafilosofiei. În această legătura, cercetarea noastră se va axa asupra distingerii paradigmelor metafilosofice, precum şi a etapelor de bază în evoluţia istorică a metafilosofiei. Studiul în cauză va aduce contribuţii şi sub aspectul metodologic, prin elaborarea categoriilor, lansarea principiilor şi definirea metodelor, ce stau la baza şi sunt indispensabile unei cercetări istoricometafilosofice. În acest sens, au fost evidenţiate cele trei sensuri ale conceptului de metafilosofie: 1) metafilosofia disciplinară; 2) metafilosofia explicită; 3) metafilosofia implicită. Pe lângă aceasta, au fost diferenţiate două tipuri de metafilosofie nedisciplinară: metafilosofia retrospectivă şi metafilosofia prospectivă (sau proiectivă). Studiul paradigmelor a avut ca punct de pornire patru criterii relaţionale: cognoscibilitatea filosofiei, ştiinţificitatea filosofiei, utilitatea filosofiei, caracterul metafizic al filosofiei. În legătură cu primul criteriu au fost evidenţiate paradigme (şi abordări) negnoseologică şi gnoseologică în metafilosofie. Sub aspectul ştiinţificităţii s-au distins paradigmele scientică, nescientică şi parascientică, iar sub cel al utilităţii - paradigmele nonutilitaristă, utilitaristă şi semiutilitaristă. Din prisma caracterului metafizic al filosofiei au fost evidenţiate paradigmele metafizică, nemetafizică şi postmetafizică. Toate aceste paradigme şi abordări ne furnizează un instrument categorial necesar pentru desfăşurarea eficientă a cercetării istorico-metafilosofice.