Acest articol examinează diversele forme ale rezistenței sau neimplicării populației locale în strategiile de mobilizare națională în Basarabia de la începutul secolului al XX-lea. Articolul discută și proiectele identitare alternative articulate de elitele locale în această perioadă. Basarabia a fost extrem de lentă în a reacționa la diversele încercări de implicare a populației sale predominant țărănești în proiectele concurente de construire a națiunii. Discursurile externe generate de Imperiul rus și de proiectul de construire a națiunii române au dat naștere unei concurențe simbolice foarte active, care s-a manifestat în sfera politică și ideologică, dar nu a avut vreun impact sesizabil asupra locuitorilor din regiune. Societatea basarabeană de la începutul secolului al XX-lea, mai ales nobilimea, clerul și intelectualii, au răspuns destul de lent și ambiguu la semnalele naționaliste venite atât din partea centrului rus, cât și din partea rivalului său român. Acest lucru a fost evident, pe de o parte, datorită persistenței discursurilor tradiționale ale loialității dinastice și conformității religioase și, pe de altă parte, prin apariția unor proiecte identitare „alternative”, care au transformat și manipulat creativ versiunile de bază. În loc să ilustreze, pur și simplu, „fluiditatea identității” asociată, de obicei, cu multe ținuturi de frontieră est-europene, aceste fenomene ne sugerează, de asemenea, negocierea dificilă în care s-au angajat elitele locale pentru a face față provocărilor politicii moderne. Fără a respinge politica maselor, în general, reprezentanții acestora căutau în mod activ modele alternative care nu aveau în vedere neapărat națiunea ca punct de referință principal. În general, mesajul național, sub toate formele sale, a avut un impact modest înainte de 1917, în pofida temerilor exprimate de autoritățile imperiale. Vocile locale în domeniul politicii identitare au apărut, într-adevăr, doar în timpul revoluției din 1917, pe fondul unui context fluid și violent, definit de experiența războiului. Impactul naționalizant al războiului și oscilarea elitelor politice basarabene între diferite proiecte de autonomie, federalism și construcție națională au schimbat și viziunile lor privind identitățile colective din regiune.

This article discusses the various forms of resistance to and / or noninvolvement in strategies of national mobilization in early-20th century Bessarabia, as well as the alternative identity projects articulated by local elites. The region was the object of rival claims to inclusion in the Russian imperial and Romanian national space, with each of the two alternative centers competing for the loyalty of the local population. However, the extent to which the Bessarabian population responded to these signals and messages was rather limited. Early 20th-century Bessarabian society, and especially its nobility, clergy, and intellectual strata were slow in responding to nationalist signals coming both from the Russian center and from its Romanian rival. This was obvious, on the one hand, in the continuing presence of traditional discourses of dynastic loyalty and religious conformity and, on the other, in a number of “alternative” identity projects that produced variations on and creatively manipulated the mainstream versions of national(izing) narratives. Rather than simply illustrating the “fluidity of identities” usually associated with many East European borderlands, these phenomena also point to the difficult negotiation that the local elites entered in order to meet the challenge of modern politics. Far from rejecting mass politics in general, their representatives were actively seeking alternative models that did not necessarily involve the nation as a main point of reference. In general, the national message, in all its guises, had little impact before 1917, despite the fears expressed by imperial authorities. Local voices in the field of identity politics really emerged only during the revolution of 1917, amid a fluid and violent landscape defined by the experience of war. The nationalizing impact of the war and the oscillation of Bessarabian political elites between various projects of autonomy, federalism and nation-building also changed the visions of collective identities in the region.