Articolul abordează tema relaţiei profesorelev din perspectiva raportului dintre generaţii. Actualitatea subiectului survine din sesizarea rupturii dintre generaţii, cauzată de diferenţele dintre profesori şi elevi, de sistemele de valori la care se raportează. Sunt prezentate pericolele de conflict: acceptarea automată, a priori, a bunurilor moştenite de la generaţiile anterioare; înţelegerea cooperării drept sarcină a celuilalt; ignorarea forţei exemplului. Conflictul apare din dorinţa autonomiei, a puterii şi sub mirajul omniscienţei, când elevul şi profesorul – fie chiar amândoi – uită de responsabilitate şi nevoia firească de sprijin din partea celorlalţi pentru propria dezvoltare. În acest context, cei veniţi în lume mai devreme pot fi liantul cel bun, adevărat şi frumos.

The article reflects the topic of teacher-student relationship from the perspective of rapport between generations. The actuality of this study comes from the observation of gap between generations, caused by the differences between teachers and students, and by the values systems to which they relate. The article shows the dangers of conflict: a priori, automatic acceptance of inherited assets from previous generations; understanding of the cooperation as a task of the other; ignoring the force of example. The conflict and rupture occur under the desire of autonomy, power and illusion of omniscience, when student and teacher – or even both – forget about the responsibility and natural need of support from others for their own development. In this context, those who came into the world earlier can be good, true and beautiful binder