In conformitate cu Legea Supremă adoptată la 24 decembrie 1995 de autoritățile din Unitatea Teritorial Administrativă din Stanga Nistrului, autoproclamata republică se declară un stat multinațional care respectă și apără interesele tuturor locuitorilor indiferent de etnie, limbă și religie. In conformitate cu art. 12 al legii respective, limbile oficiale sunt: moldovenească, rusă și ucraineană, realitate care vine in corespundere cu structura etnică a populației regiunii. Etniile conlocuitoare majoritare in regiune, care dețin proporții relativ egale (conform datelor oficiale ale autorităților din Stanga Nistrului pentru anul 2015) sunt: Dinamica numărului de elevi din școlile de cultură generală după limba de instruire pe promoții in perioada 2000–2015 (%)  rușii (34,0%), moldovenii (33,0%) și ucrainenii (27,0%). Alte etnii care dețin cote mai mici: bulgari (3%), beloruși și găgăuzi cu cate 1,0%, germani, evrei și țigani, aparent neimportante in structura națională, inclină semnificativ balanța in structura lingvistică a populației regiunii. Totodată, in art. 43 din aceeași lege se stipulează că orice persoană are dreptul ,,de a folosi limba maternă” și ,,de a alege limba de comunicare”. Conform articolului, reiese că locuitorii din regiune sunt obligați de a cunoaște incă o limbă, cea care va fi utilizată in activitățile cotidiene (educație, instruire, cultură, informare, relațiile cu statul). In acest context, considerăm că utilizarea sintagmei de limbă de comunicare practic exclude importanța limbii materne și nu aduce claritate asupra drepturilor de folosire a limbilor in regiune, cu atat mai mult nu asigură păstrarea identității naționale ale etniilor conlocuitoare. Problema folosirii limbilor pe teritoriul autoproclamatei republici rămane una discutabilă, pe fundalul căreia s-a constituit această formațiune ,,pseudostatală”, și care in prezent este incercată de dorința de formare a unei națiuni civice transnistrene. Nu in zadar, incă la 8 septembrie 1992, a fost adoptată ,,Legea cu privire la funcționarea limbilor”, lege care trezește multe nedumeriri și, in același timp, vine in contradicție nu numai cu legea supremă a regiunii, dar și cu realitățile actuale. Astfel, in art. 26 cu privire la ,,Limba de utilizare in educație și instruire” se stipulează faptul că in conformitatea cu interesele naționale ale etniilor care locuiesc compact, autoritățile centrale vor asigura crearea și funcționarea instituțiilor de invățămant primar și secundar cu instruire in limbile moldovenească, rusă și ucraineană. In instituțiile de invățămant primar sau secundar vor fi create grupe, clase sau torente și alte forme de organizare a studiilor pentru copii, elevi și studenți in limba lor maternă. In acest context, nu pot fi explicate disproporțiile semnificative create dintre structura etnică a populației și cea a elevilor din școlile de cultură generală, care au ales limba de instruire alta decat cea maternă, tendință care este in creștere de la o generație la alta.