Tipărită în anul 2011, cercetarea Ludmilei Pekarska era de mult aşteptată de către specialiştii în domeniul artei ruse vechi şi al celei bizantine. La baza cărţii a fost pusă istoria tezaurului de bijuterii, descoperit în 1906 la Kiev şi care, prin voia întâmplării, astăzi este partajat între Muzeul Britanic şi Muzeul Metropolitan din New York. Însă autoarea nu s-a limitat numai la analiza pieselor din acest tezaur, ci a mai valorifi cat un imens material comparativ, făcând uz de numeroase colecţii atât din ţările occidentale, cât şi din Ucraina şi din Rusia. L. Pekarska a acordat principala atenţie emailului barierat – un fenomen strălucit al luxului artistic din Evul Mediu. Salutând apariţia acestei cărţi, exprimându-ne toată stima şi preţuirea faţă de cercetarea însăşi, ca şi faţă de autoare, totodată însă, nu putem să nu ne exprimăm anumite temeri pentru specialiştii care îşi vor asuma difi cultatea recenzării ştiinţifi ce a acestui studiu. Vorba e că cercetarea conţine o mulţime de aspecte specifice, dar mai conţine afi rmaţii politizate şi fapte denaturate, încât cititorul neavizat, dar chiar şi un specialist tare în materie se va confrunta, în anumite situaţii, cu difi cultatea interpretării şi analizei textului cercetării. Tocmai din acest motiv, personal am decis să ne limităm la analiza a doar trei pagini din monografi a dnei L. Pekarska, şi anume cele consacrate colecţiei de emailuri barierate ale lui Alexander Zvenigorodsky şi destinului acestei colecţii ce se păstrează actualmente la Metroplitan Museum. Ne exprimăm speranţa că articolul nostru îl va ajuta pe eventualul cititor să se descurce în dedesubturile cărţii dnei L. Pekarska; în plus, astfel vom oferi cititorilor o informaţie detaliată despre această colecţie unică şi despre motivele pentru care colecţia a ajuns în muzee din Occident. În articol sunt prezentate date biografi ce despre personalitatea însăşi a lui Al. Zvenigorodsky; este analizată istoria apariţiei acestei colecţii de emailuri barierate; se povesteşte despre provenienţa lor – peripeţii demne de un roman poliţist – din mănăstirile montane ale Georgiei. Sunt furnizate informaţii privind editarea, de către posesor, a acestei colecţii – care s-a soldat cu o faimoasă carte, tipărită cu tiraje a câte 200 ex. în limbile rusă, germană şi franceză. Cartea este de mult un model de execuţie poligrafi că de cea mai înaltă probă, devenind un obiect de lux în domeniul artei poligrafice. Se acordă o atenţie deosebită sorţii de care a avut parte colecţia după decesul posesorului ei şi despre motivele pentru care a fost vândută, în mare taină, lui John Piermont Morgan. Este analizat şi rolul nefast ce l-a avut, în această tranzacţie, un colecţionar de tristă faimă, Mihail Botkin. După cum ne putem da seama, o problemă aparent de ordin privat, cum ar fi cea a colecţiei lui Al. Zvenigorodsky, implică numeroase alte probleme, de ordin etic, metodologic şi chiar – într-o anumită măsură – cu un substrat cultural-politic.

In 2011, a monograph long anticipated by art historians with an expertise in Old Russian and Byzantine art was published by Ljudmila Pekarska. The main subject of the monograph – the history of a hoard of jewellery found in Kiev in 1906, and as luck would have it is today divided between the British Museum and the Metropolitan Museum of Art. The author, however, did not limit her study to the analysis of objects from this hoard. She used an extensive amount of comparative materials from collections in many Western, Ukrainian, and Russian museums. L. Pekarska focuses mainly on the cloisonné enamels, an impressive example of exquisite medieval luxury. Welcoming the publication of this book, and being interested in the research, as well as its author, I do not envy the hard work that it would take for a person to write a scholarly review on this publication. The book contains so many specific features, so many politicized statements, so many altered facts that an unprepared reader, and even a professional, will not always be able to understand these “sleights of hand”. For this reason, I chose only three pages from the book of Ljudmila Pekarska that discuss a collection of cloisonné enamels of Alexandr Zvenigorodsky and its fate (now almost the entire collection is kept in the Metropolitan Museum of Art). I hope that my article will help the reader in understanding the nuances of L. Pekarska’s book and, besides that, offers the reader more detailed information about the unique collection of Zvenigorodsky and the reasons it is now in Western museums. In this article, the author includes biographical facts about Alexander Zvenigorodsky; it shines a light on the history of Zvenigorodsky’s ownership of the cloisonné enamels, and criminal origin of the collection taken from Georgian monasteries. Also included is information on the publication of the collection by its owner – the famous book issued in three languages in 200 copies each: in Russian, in German, and in French. The book has long since become a rare example of the highest quality of printing and refi ned luxury. A considerable attention is paid to the fate of the collection after the death of its owner; the reason it was secretly sold to John Pierpont Morgan; a negative role in this sale of the infamous collector Michail Botkin. A seemingly private matter about Zvenigorodsky’s collection of enamels has raised numerous problems of ethical, methodological, and, in some degree, even cultural and political nature.