prevede o prezentare a principiilor metodologice de cercetare a Casei Mari ca spațiu esenţial al locuinţei tradiţionale și element reprezentativ al culturii tradiționale românești. O primă investigare documentară asupra subiectului de studiu reliefează criteriul funcțional al Casei mari, și anume, ca spațiu cu destinație și aranjament special în cadrul locuinței tradiționale, unde se oficiau cele mai importante evenimente de familie (cumetria unui copil, primirea oaspeților „fetei de măritat”, logodna tinerilor însurăței, Hramul casei, petrecerea în ultimul drum a unui membru decedat) și practicile sociale legate de ciclul obiceiurilor calendaristice (primirea colindătorilor, primirea oaspeților la Paște, Crăciun și la Hramul satului). Totodată, în această încăpere erau păstrate cele mai frumoase piese textile, cu funcții decorative deosebite, fiind expusă zestrea fetei de măritat. O altă funcție a Casei mari consistă în semantica acestui spațiu. Casa mare repre-zintă în primul rând un spațiul inițiatic (locul unde se trăiesc momentele majore de schimbare a statutului existențial și social: naștere, căsătorie și moarte). Este spațiul în care accesul se face pentru modificarea interioară și pentru elevarea spirituală, pentru conectarea cu strămoșii. Totodată, Casa mare reprezenta „oglinda hărniciei, priceperii și gustului artistic al femeii sau fetei”, altfel spus – cartea de vizită a familiei românești. Prin această odaie împodobită gospodarii casei dădeau de înțeles comunității că fata are deja zestrea pregătită, iar pețitorii se pot prezenta conform rânduielii stabilite. În dependență de amplasarea (pe direcția estică a locuinței), funcționalitatea, sem-nificația, dar și curățenia exemplară a acestui spațiu, Casa mare era cunoscută cu mai multe denumiri: casa de jos (Rădăuți), odaia țoalelor, odaia curată și odaia gătită (Teleorman).