Comunicarea își propune ca obiectiv principal să dezvăluie prezența fondului organologic vechi în practicile muzicale ale comunităților din cuprinsul carparo-danubiano-pontic, văzut prin prisma probelor de ordin pictografic și material, descoperite în spațiul de referință de către arheologi. Pe parcurs, apelăm la mărturiile arheologice cu conţinut figurativ, atestate pe coastele Pontului Euxin la Histria, Tomis, Callatis — focare ale civilizaţiei antice greceşti în lumea traco-geto-dacică —, care ilustrează în diferite ipostaze mai mulţi instrumentişti cântând din aulos simplu, aulos dublu, syrinx (nai), liră, talgere, timpanon, clopote, trompete, carnyx-uri, harpe s.a. Pledează în favoarea cultivării timpurii a organofonelor metopele monumentului triumfal de la Adamclisi-Dobrogea (grupurile de cornişti, buciumaşi, trompetişti şi fluieraşi-aulodişti) și scenele muzicale inspirate din cultul bahic (personaje cu talgere, nai, tibia, măşti teatrale, reprezentate pe sarcofagul din câmpia sudică a Olteniei ș.a.), care dezvăluie imaginea peisajului sonor al câmpiei din cursul inferior al Dunării, al Moldovei şi al Transilvaniei. Remarcabile prin esența lor, atestările de natură grafică ale antichității demonstrează diversitatea instrumentarului muzical aflat în uz, precum şi varietatea timbrală a grupurilor instrumentale reprezentate. O valoare aparte comportă probele materiale — instrumentele propriu-zise, care, din punct de vedere cantitativ, sunt mai puțin numeroase comparativ cu imaginile și inscripțiile sculpturale menționate anterior. Referindu-ne la cele mai reprezentative dintre ele, evidențiem vestigiile parvenite din paleolit — flautul din corn de cerb, descoperit în staţiunea Molodova 5 (localitate situată pe malul drept al Nistrului în raionul Secureni, regiunea Cernăuţi), cu o vechime de 13370 ± 540 ani și relicva arheologică descoperită în comuna Pietre (în apropierea Bucureştilor) — un fragment de instrument muzical aerofon, atribuit culturii Gumelniţa (sec. XIX–XVIII a. Chr.). Prezintă interes artefactele arheologice atestate în săpăturile de la Ofatinți, Râbnița, estimate ca fiind instrumente autofone de tipul maracas-ului (datează din perioada paleoliticului tardiv). Surse materiale purtătoare de informație organolgică reprezintă tubul de os, descoperit la Saharna Mare, Rezina (sec. X–IX a. Chr.), care sugerează instrumentul muzical de tipul tilincii, fluierele de os găsite la Niconia (localitate din Scythia, de pe malul drept al Tyrasului), cele depistate în săpăturile de lângă localitatea Nadlymanskoye (sec. al V-a a. Chr.), precum și ”obiectele sonore” atestate în așezarea Hansca-Pidașca, Ialoveni (sec. IV–III a. Chr.). Organologia muzicală din perioada sclavagistă, deşi e destul de difuză, vine să confirme atestările anterioare din regiunile stăpânite de lanţul Carpaţilor. Perioada demarcării teritoriale a Daciei şi instituirii de state separate pe cuprinsul ei este relevată de fluierul cu patru orificii pentru degete, descoperit la Garvăn-Dinogetia, Dobrogea (datează din sec. X p. Chr.), precum şi de fluierul din os cu şase orificii, descoperit la Baraboşi, Galaţi. Se mai adaugă drâmbele din fier conservate în săpăturile de la Orheiul-Vechi (sec. IX–X p. Chr.), Brad-Negru, Dealul Morii, Suceava (secolele XV–XVI p. Chr.). Analizele întreprinse vin în sprijinul ideii că instrumentele muzicale au mers în pas cu arta muzicală, având o gamă largă de utilizări și funcții în diferite sfere ale vieții cotidiene a localnicilor — viața de arme, viața spirituală, desfășurarea ritualurilor religioase și a ceremoniilor populare, susţinerea ritmică şi melodică a dansurilor etc. De asemenea, se poate deduce că astfel de practici reclamau nu doar instrumente muzicale diverse, ci și repertorii bogate. Ponderea ridicată a aerofonelor în patrimoniul organologic denotă și îndeletnicirile comunitare principale — munca agricolă și păstoritul —, care și-a lăsat amprenta asupra folosirii acestor instrumente. Din relaționarea surselor arheologice cu subiectul în discuție derivă argumente relevante privind prezența din cele mai vechi timpuri a „aparatelor sonore” în cultura populației de pe ambele maluri ale Prutului. Probele pictografice și materiale atestate aduc în circuitul științific date, informații, cunoștințe noi și documente relevante privind fondul organologic în cultura artistică românească de altădată, cu implicaţii directe sau indirecte la tema cercetată pentru unele evaluări preliminare. Izvoarele istorico-arheologice studiate permit a restabili tabloul, fie și incomplet, al existenţei, răspândirii și folosirii mai multor instrumente muzicale în viața comunităților din spațiul carpato-danubiano-pontic.